Cristian Ioanide a pus penita jos pentru totdeauna..

Cuvintele rămân neputincioase, uimite şi atât de solitare la pierderea prietenului nostru drag, Cristian Ioanide a cărui condei ne-a conturat existenţa ani la rând. Directorul publicaţiei Romanian Times, fiul poetului creştin Costache Ioanid, a trecut în eternitate în data de 29 mai 2008. La fel ca şi tatăl meu, Cristian Ioanide a părăsit aceasta lume la vârsta de numai 65 de ani. 

Trecerea lui în veşnicie, mi-a lovit inima în dimineaţa zilei de 30 mai, când am deschis email-ul de la Romanian Times. Nu-mi venea să cred. Mă gândeam adesea la el şi la rolul extrem de important pe care l-a avut în susţinerea valorilor spirituale româneşti, aici, pe tărâm american. Cristian Ioanide, directorul publicaţiei Romanian Times din Portland, Oregon este unul dintre cei care au aşezat pilonii spirituali de susţinere ai unei punţii culturale menite să păstreze intacte tradiţii, calităţi, creaţii autentice româneşti. 

L-am cunoscut de peste doi ani, mai exact de când am început să colaborez la Romanian Times. În pofida celor peste două mii de kilometri care ne despărţeau, am fost mereu aproape prin articolele pe care le împărtăşeam în această publicaţie. El îmi aviza articolele, iar uneori le comenta prin email strecurând pe ici pe colo cuvinte de tâlc, cu notă de umor. Şi trăiam un sentiment deosebit de fiecare dată când începeam să îmi scriu articolele pentru Romanian Times. Îl ştiam prezent acolo, la doar o peniţă distanţă, un suflet mare care vibra cu fiecare cuvânt şi care inspira atâtea inimi. 

Cristian Ioanide avea aceea dexteritate spirituală cu care reuşea să capteze în cuvinte atâta viaţă şi speranţă. Când avea loc câte o întâmplare marcantă, aşteptam cu nerăbdare să surprind informaţia prin ochii săi de jurnalist. Mă lăsam pur şi simplu condus de viziunea sa şi ştiam sigur că merg pe calea cea bună, Cristian Ioanide dovedindu-se a fi întotdeauna un fin analist al evenimentelor care se petrec la scară mondială. 

Nu de mult mă bătea gândul să-i iau un interviu, impresionat fiind de gândirea lui profundă. Am avut o teamă (nejustificată) că m-ar fi refuzat. Acum e prea târziu pentru a regreta că nu am pus în practică intenţia mea, dar nu e prea târziu pentru a spera că dincolo de abisul lăsat pe pagini după plecarea sa neaşteptată, Cristian Ioanide continuă să scrie în sufletele noastre. Fiecare cuvânt de-al său pâlpâie necurmat asemeni unei flăcări care răsare neobosită în lupta cu timpul. 

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona