Într-o zi, pe neașteptate, lumea întreagă va fi distrusă! Războaiele, ciumile, cataclismele unui univers scăldat în nelegiuire, scârbit de sine însuși!
Uluiți, oamenii vor privi din nou cu reproș spre un Dumnezeu indignat, dezlănțuit. Cu degetul tremurând, Îi vor arăta străzile pline de morți, femei și copii, Îl vor considera responsabil de tot acest rău, pe El care spune că este Dragoste și Atotputernic!
Nu vă lăsați ochii să lăcrimeze, nu suntem nevinovați! Fățarnicii de noi, noi care am atacat cele mai inocente ființe, copiii nenăscuți, acolo unde trebuia să fie în cea mai sfântă siguranță, în pântecele mamelor. Valuri de trupușoare însângerate au luat calea laboratoarelor îndrăciților acestei lumi în numele unei generații de descreierați cărora le-a păsat doar de plăcerile lor mizerabile! Oare nu a văzut Dumnezeu acest altar păgân, diabolic?
Nu suspinați, nu merităm mila nimănui! Oare nu a văzut Dumnezeu paradele unei generații degenerate care a pervertit conștiința națiunilor? I-au băgat degetele în ochi Creatorului și acum se miră că s-a supărat?
Diluat teologic și corupt moral, creștinismul de două parale privește neputincios printre scheletele adunate în propriile caverne. Dumnezeu este singur! Nu i-am luat apărarea, nu am vorbit în Numele Lui…
Ne-am mințit că Lui nu-I trebuie nimeni, că Se apără El Însuși dacă Îi trebuie. Am alergat la oameni, ba la un partid ba la altul, ne-am frecat mâinile fericiți, băgați în seamă, uitând că de fiecare dată am fost uitați, ba nu, ignorați și chiar detestați după ce au trecut alegerile.
Nu mai am ce spune acestor farisei de care n-a mai rămas decât eticheta. Au ajuns să se îmbrățișeze cu dușmanii Domnului, crezând mai mult în promisiunile oamenilor decât în făgăduințele lui Dumnezeu!
Mă doare pentru Dumnezeu! Și-a creat propriii inamici pentru că în iubirea Sa infinită i-a dăruit cu cel mai frumos dar: dreptul de a-i întoarce spatele! Și îi întorc spatele de mii de ani și nimic din ce a făcut El ca să-i salveze nu i-a înduplecat! Nici legea, nici crucea, nici raiul, nici iadul, nici veselia, nici jalea, nici binecuvântările și minunile, nici durerea și suferința, nici viața, nici moartea, nimic nu-i mai poate convinge! În îndurarea Sa, a luat pe rând națiunile, le-a chemat la Sine și le-a pus din nou în față binele și răul. Și acum, stă gata să pedepsească răul și pe cei ce se țin cu tot dinadinsul de el.
România ar putea să fie un exemplu de întoarcere la Dumnezeu! România ar putea să fie cu adevărat mare! Dar, se pare, nu poate! Nu vrea cel rău, nu vrea Președintele, nu vor conducătorii Parlamentului și, oare, să nu vrea nici poporul? La începutul lui Decembrie, în luna cadourilor, poporul român ar putea să-i facă un frumos cadou lui Dumnezeu:
Să-I spună că admiră universul și omul așa cum l-a creat El;
Să arate că Îi respectă instituțiile, afirmând familia așa cum a hotărât El, un bărbat și o femeie;
Să declare că o mică națiune va asculta mai mult de El decât de oligarhii lumii acesteia.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla, popor creștin român de acasă și din diaspora, nu lăsați o clasă de aserviți globaliști, credincioși prefăcuți care prin lepădarea de adevăr s-au lepădat de Dumnezeu, nu-i lăsați fraților să ne târască pe toți în abisul judecății lui Dumnezeu!
Iar, în cele din urmă… la corturile tale! La cortul pocăinței, ascultării de Domnul, al adevărului și al lui Dumnezeu!