Marcel VASILACHE, un scriitor român în Mexic

Marcel Vasilache este un scriitor evanghelic de origine română născut în Bârlad, judeţul Vaslui, care locuieşte de şapte ani în Queretaro, Mexic, unde este căsătorit cu Blanca, fiica faimoasei cântăreţe mexicane a anilor 60-80, Maria Elena Sandoval. În România a fost cenaclist şi coautor al câtorva cărţi, debutând cu romanul Cununa din lacrimi în 2001.
În capitala Mexicului a scris prima sa carte în limba spaniolă care se numeşte No Callare (A nu tăcea) în 2005. În prezent pregăteşte a doua carte în spaniolă, despre care găsiţi mai multe amănunte online la www.marcelvasilache.com

 

Adina Cicort: Cum este omul Marcel Vasilache şi care este povestea sa în câteva cuvinte?
Marcel Vasilache: Bună ziua. Sunt un om care dacă vreunul dintre planurile mele nu se împlinesc, lupt până la capăt şi obţin ceea ce-mi doresc (cu ajutorul lui Dumnezeu), iar greutăţile normale ale vieţii nu mă copleşesc atât de uşor, fiindcă mă încred în Dumnezeu cu toată forţa şi “ştiu în cine am crezut”. Mi-am cunoscut soţia pe o pagină de internet creştină în ianuarie 2001, am început ca prieteni, ne trimiteam e-mail-uri şi ne scriam despre tot ce ni se întâmplă în viaţa cotidiană, până când a început să se trezească în noi “ceva mai mult”. Eu eram foarte ocupat cu cenaclul “Al. Vlahuţă ” din Bârlad, cu publicări în reviste, ziare, cărţi şi sincer să fiu, nu mă gândeam eu la însurătoare. Dar… mi-a plăcut felul ei de a fi şi după cinci luni i-am propus să ne cunoaştem. Aşa că pe data de 28 Noiembrie 2001 am aterizat pe aeroportul Benito Juarez în Ciudad de Mexico, rămânând impresionat de ceea ce vedeam, de magnitudinea oraşului şi de modernitatea lui.

Începutul… a fost greu! Pentru mine era prima dată când ieşeam din România, în familia mea doar tatăl plecase pe timpul comunismului în Libia cu contract de muncă. Aici, m-a primit cu braţele deschise soacra mea Maria Elena Sandoval şi m-a iubit încă din clipa în care m-a văzut şi m-a protejat de absolut tot ce se întâmpla în jurul meu, fiindca eu vorbeam doar limba engleză, spaniola ştiam doar “te quiero mucho mi amor”, soţia încă râde de mine când îşi aduce aminte cum pronunţam acele cuvinte. Primii doi ani au fost foarte dificili pentru mine findcă mexicanii sunt oameni cu un caracter foarte dur, dar în acelaşi timp foarte prietenoşi şi calzi, care te primesc cu braţele deschise. Aşa că am primit foarte mult sprijin şi din partea fraţilor mei în credinţă din biserică, care se luau după ceea ce spune biblia că pe străin trebuie să îl sprijini (era un sprijin emoţional). În 2003 au ajuns şi părinţii mei să locuiască cu noi şi situaţia s-a mai uşurat, iar în momentul de faţă sunt atât de obişnuit că nu am mai fost în România de şase ani şi nu sufăr.

Rep.: Cum e viaţa ta în Queretaro Mexico? Ce ne poţi spune despre această zonă- locaţie, peisaj, atracţii turistice, oameni, obiceiuri, evenimente?

M.V.: Mexic e ţara de care în afară de Blanca… m-a îndrăgostit! Din câte ştiu face parte dintr-un top 10 ale ţărilor cele mai vizitate din lume. În Discovery Channel s-a spus că are plajele cele mai frumoase din lume. Eu locuiesc în central ţării, la doar 9 ore depărtare de graniţe cu Statele Unite. Queretaro este doar statul (judeţul), fiindcă noi locuim în Tequisquiapan, un sat de vreo 40.000 de locuitori, centrul istoric a fost construit de către spanioli, este punctul de atracţie turistic cel mai important din tot judeţul, un sat cu ape termale şi ştranduri împrăştiate mai peste tot. Aici locuiesc foarte mulţi europeni şi canadieni; când sunt mondialele sau euro cupa, ne întâlnim în casa unuia dintre noi, italieni, austrieci, elveţieni, norvegieni… etc.

Este o zonă semideşertică, fiindca este primăvară tot timpul anului, cu temperaturi de 33 de grade în luna lui Martie, luna cea mai călduroasă a anului. Aici sunt foarte multe atracţii turistice. Queretaro, un oraş de 2.000.000 de locuitori care se află doar la jumătate de oră de noi, are restaurante cu specific mexican, malaezian, chinezesc, columbian… mall-uri foarte mari, un centru istoric nemaipomenit de frumos. La şaisprezece km de noi se găseşte San Juan del Rio, un oraş cu 270.000 de locuitori, unde de multe ori mergem să facem cumpărăturile şi unde se găseşte biserica în care noi ne congregăm. Bernal, un alt punct turistic important al judeţului, centrul său istoric se găseşte construit la poalele unui vârf de munte, este foarte frumos şi auzi pe străzi tot felul de limbi străine. Oamenii sunt cuminţi, calzi şi prietenii pe care ni i-am făcut aici sunt ca o familie pentru noi în momentul în care ai nevoie de ei, eu în România niciodată nu am avut astfel de prieteni. În obiceiurile şi evenimentele de aici nu facem parte, fiindcă sunt tradiţii prehispanice şi catolice.

Rep.: Ţi-e dor de casă?

M.V.: Îmi este dor în zilele de Crăciun sau Revelion, să merg cu corul bisericii cu colindul. Îmi este dor de zăpada care îmi îngheţa picioarele şi când ajungeam în casa bunicii îmi plăcea să mă încălzesc la gura sobei. Mirosul cozonacilor care ieşea de cuptorul făcut din lut, făcându-mă să uit de mine. Să văd pe mama cum face schimb de cozonaci cu prietenele ei şi cu familia. Îmi aduc aminte acum de ţara mea natală prin cozonacii pe care încă îi face mama aici în Mexic şi prin sarmalele atât de delicioase. Oamenii în Mexic din cauza lipsei de zăpadă pun vată pe garduri pentru a da impresia de zăpada, dar… nu se compară. Dacă îmi este dor de ţară?

Rep.: Cum e să fii căsătorit cu fiica unei cântăreţe mexicane faimoase?

M.V.: În momentul în care am ajuns în Mexic, soacra-mea deja avea mai mulţi ani de când lăsase cariera de cântăreaţă, fiindcă se îndrăgostise ca şi mine de acelaşi Mântuitor, de Domnul Isus. Maria Elena Sandoval şi era faimoasă între anii 60-80. Pe youtube puteţi vedea un video despre aceasta: http://www.youtube.com/watch?v=PxkbcrM1OvQ sau http://www.youtube.com/watch?v=PxkbcrM1OvQ

Blanca a primit o foarte bună educaţie şi pot spune că este o mare binecuvântare pentru mine în viaţa de zi cu zi. Nu a vrut să se dedice la aceeaşi carieră ca şi mama ei, cu toate că are o voce foarte frumoasă.

Rep.: Ce îţi place cel mai mult din viaţa alături de familia ta în această ţară?

M.V.: Cred că mi-a schimbat felul de a vedea viaţa. Mi-a arătat că de fapt poţi fi fericit şi pe alt pământ, unde găseşti împliniri spirituale enorme, sentimentale, cu cineva care a trăit departe de mine cu mii de kilometri, dar cu care am atâtea lucruri în comun. Clima, aş putea spune că este nemaipomenită, imaginativă, pomi înfloriţi în Decembrie. Şi nu credeam că ar exista oameni atât de prietenoşi, care sunt capabili de orice pentru a te ajuta. Posibilităţile infinite de a putea pune o afacere fără prea multă birocraţie. Am cunoscut multe ţări până acum, dar pot spune că Mexic mi-a furat inima.

Rep.: Ce nu îţi place din ceea ce vezi în jurul tău?

M.V.: Nu îmi place când oamenii nu sunt punctuali. În Mexic este un cuvânt urât de mine, cuvântul “ahorita”, care în traducere înseamnă “acum” în sensul de imediat. Vă dau un exemplu. Am împrumutat o scară unuí aluminier şi mi-a spus că mi-o aduce “ahorita”… a trebuit să îl sun să îi aduc aminte că trebuia să îmi dea scara înapoi, după trei zile. Şi mama este foarte dezamăgită de acest cuvant. Ea le spune celor cu care se întâlneşte despre acest defect al mexicanilor. Dar acest lucru nu este atât de semnificativ când poţi vedea atâtea lucruri bune ale lor.

Rep.: Ai prieteni români în Mexico? Există o comunitate românească în această ţară?

M.V.: În Mexic, nu există o comunitate românească, de fapt, după câte cunosc fiindcă îmi plac statisticile, suntem doar vreo 600 de români împrăştiaţi prin toată ţara. Mexic are un teritoriu de aproape două milione de kilometri pătraţi, vă puteţi imagina că este foarte difícil să găseşti un român. Am un singur prieten aici în acelaşi sat cu mine, Radu, care este în Mexic de douăzeci şi patru de ani. Ne bucurăm mult împreună şi împărtăşim amintiri care ne leagă de România.

Rep.: Simţi că ai un mesaj de transmis oamenilor prin creaţiile tale? Ce anume?

M.V.: Am un singur mesaj în poeziile pe care le scriu… Dumnezeu. Oamenii au uitat în aceste vremuri atât de tulburi de Dumnezeu, fără să conteze religia pe care o avem, fiindcă eu nu mă adresez unor cititori în special. În momentul de faţă când criza loveşte cu atâta putere, lumea şi mai ales pe cei slabi de FIRE, avem nevoie să ne aţintim privirile înspre Cel care ne-a spus că dacă păsările au ce mânca, dar noi care suntem mult mai importanţi decât ele, El va avea grijă de noi. Am citit în ziar despre oameni de afaceri care s-au sinucis fiindcă au pierdut bani la bursă… oameni care s-au încrezut în puterea lor economică şi nu au privit înspre Dumnezeul care dă speranţă şi bucurie oamenilor, care în momentul în care toţi te dezamăgesc, tu îţi pui nădejdea intr-un Dumnezeu care te sprijină fără să conteze studiile sau puterea economică. Asta vreau să fac prin creaţiile mele, să le aduc oamenilor aminte de Dumnezeu.

Rep.: Te rog menţionează câţiva prieteni de condei şi persoane care te susţin în activitatea literară.

M.V.: În România am fost sprijinit de către întreg cenaclul “Alexandru Vlahuţă” de la Casa de Cultură “George Tutoveanu”, unul din colegii mei de condei pe care eu îl apreciez mult este poetul Ioan Gabriel Puşca, directorul Casei de Cultură din Barlad, Domnul Virgil Giuşca. În Mexic, soacra mea Maria Elena Sandoval, soţia mea Blanca şi atâţia alţii ale căror nume aş putea să le pun aici, dar nu aş mai avea spaţiu suficient.

Rep.: Care sunt cele mai îndrăzneţe realizări pe care ţi le-ai propus în cariera de scriitor?

M.V.: Vreau ca creaţiile mele să ajungă să fie cunoscute în toată America Latină şi să fie traduse cărţile mele în multe limbi. Nu vreau să fiu faimos doar pentru a-mi satisface mândria, ci aş vrea doar ca oamenii să fie ajutaţi prin inspiraţia pe care o am, atât!

Rep.: Cu ce te mai ocupi în afară de scris?

M.V.: Îmi ajut soţia când are nevoie de mine la agenţia de voiaj pe care o are şi care se numeşte Vasilache Viajes S.A de C.V, iar eu cumpăr terenuri şi construiesc case în zone rezidenţiale, chiar dacă nu sunt arhitect, case pe care le vând pentru a reinvesti în afaceri imobiliare. Mai dau clase de limba engleză la copii şi consiliez pe străinii care au nevoie cu actele necesare pentru a putea munci sau pentru a se căsători cu cetăţeni mexicani.

Rep.: Care este relaţia ta cu Dumnezeu?

M.V.: Relaţia mea cu Dumnezeu… aş putea spune că este difícil să răspund. Un bătrân pe patul de moarte mi-a spus că el chiar la acea vârstă încă mai avea de învăţat multe lucruri. Eu aş putea răspunde că fac tot ceea ce îmi sta în puteri pentru a-mi menţine ochii îndreptaţi înspre Mântuitorul meu, chiar dacă sunt atâtea piedici în lumea în care trăim, multe înşelăciuni şi mulţi oameni care înţeleg greşit scopul pe care îl au în această lume. Ştiu doar atât: Dumnezeu e viu!