Dumnezeu a creat omul cu nevoia fundamentală de apartenență. El a pus în noi nevoia, noi am inventat prietenia. Câte poezii s-au scris, câte refrene i s-au dedicat și câte imnuri ne-au gâdilat urechile… toate despre prietenie. De ce? Pentru că prietenia trebuie cântată, dansată, desenată și scrisă, dar mai presus de toate… ea trebuie trăita.
Noi stabilim relații, dar dintre acestea, doar cei ce reușesc să ne atingă sufletul, doar cei care rămân cand toți au plecat, sunt oamenii care au meritul acestui titlu. Prietenia este un sentiment născut pe baza unei relații dintre doua sau mai multe persoane ale căror suflete rezonează pe aceeași frecvență. Prietenul este acea persoană care îți apare în minte atunci când ceva se întâmplă cu tine. Prietenul este zidarul ce folosește fiecare ocazie drept cărămidă spre clădire. Cred că dacă ne-am opri o clipă să privim în jur, mulți dintre noi am realiza că averea noastră nu stă în buzunar, ci în oamenii de lângă noi. Un om poate deveni un refugiu în care să ne simțim compleți.
Dumnezeu leagă prietenia între oameni înca de la cele mai mici vârste. Timpul poate trece, detaliile se schimba, dar o inima în două trupuri rămâne neschimbată. Nicio diferență umana nu poate fi o piedică pentru acestu sentiment puternic. Rasa, etnia, culoarea, statutul social sunt doar detalii ce sunt îmbrățișate și acceptate atunci când vine vorba de prietenie. Cât de frumos e să te conectezi cu Dumnezeu prin intermediul oamenilor de lângă tine, să poți pune, împăcat, fericirea ta în mâinile altuia. Cât este de minunat ca sufletele a doi oameni să vibreze la unison.
Toate acestea datorita Creatorului care a făcut toate lucrurile perfecte în complexitatea lor. Îi mulțumesc Lui că ne-a dat oameni care sa împlinească această nevoie.
De multe ori îmi sunâ în minte o intrebare: Dacă un prieten de-ai mei ar câștiga un premiu, m-aș regăsi în discursul său de mulțumire?
Sursa: www.ciresarii.ro