Adopţiile internaţionale, discutate în Parlamentul European: „Copilul nu e proprietatea unui stat!“

Uniunea Europeana: Comisia (europarlamentarilor) pentru afaceri juridice a revenit la subiectul  adoptiilor transfrontaliere:

Printre cei care au ţinut să intervină s-a numărat şi românul Daniel Buda, cel care a adus recent în atenţia Parlamentarilor cazurile Bodnariu şi Barbu, care au făcut vâlvă în presa internaţională.

…..deși noi legiferăm pentru ceea ce înseamnă Uniunea Europeană […] necesitatea ca și alte state care au legături cu Uniunea Europeană – și aici, mă refer la Norvegia sau Elveția […] să introducă în ecuație și aceste aspecte care țin de drepturile copilului.

…știm foarte bine că în Norvegia sunt probleme cu ceea ce înseamnă adopțiile copiilor, care nu respectă regulile pe care noi le inserăm astăzi aici și, pe bună dreptate, nu vedem copilul ca fiind proprietatea unui stat, ci ca fiind al părinților.

Subiectul adopţiilor a revenit din nou pe agenda europarlamentarilor, iar recent Comisia pentru Afaceri Juridice a instituţiei a dezbătut aspectele transfrontaliere ale adopţiilor. Printre cei care au ţinut să intervină s-a numărat şi europarlamentarul român Daniel Buda, cel care a adus recent în atenţia Parlamentarilor cazurile Bodnariu şi Barbu, care au făcut vâlvă în presa internaţională. „Cred că, dacă ne uităm la numărul mare de amendamente depuse, ne dăm seama cât de sensibilă este această problemă legată de adopțiile internaționale.

Mărturisesc că, în vremea când eram avocat, am lucrat, în parte, pe adopții internaționale, știu care sunt dificultățile acestui mecanism și este foarte important ca, prin materialul pe care noi îl creionăm aici, în Parlamentul European, să transăm liniile directoare pentru o eventuală modificare sau eventuale reglementări din partea Comisiei și, în același timp, așa cum s-a spus, să mergem pe ceea ce înseamnă respectarea interesului superior al copilului. În același timp, deși noi legiferăm pentru ceea ce înseamnă Uniunea Europeană – pe bună dreptate -, eu cred că nu este lipsit de interes să introducem în discuție (chiar dacă nu astăzi; poate mâine, poate poimâine) necesitatea ca și alte state care au legături cu Uniunea Europeană – și aici, mă refer la Norvegia sau Elveția, cu care avem parteneriate încheiate pe diverse paliere – să introducă în ecuație și aceste aspecte care țin de drepturile copilului.

Dar nu vreau să fac o istorie, știm foarte bine că în Norvegia sunt probleme cu ceea ce înseamnă adopțiile copiilor, care nu respectă regulile pe care noi le inserăm astăzi aici și, pe bună dreptate, nu vedem copilul ca fiind proprietatea unui stat, ci ca fiind al părinților. În același timp, nu poți face o adopție fără audierea părinților biologici ș.a.m.d. Cred că ar trebui să ne gândim ca undeva, cândva, să introducem această chestiune în discuție. Pe de altă parte, sunt extrem de preocupat – când discutăm de adopțiile internaționale – de ceea ce înseamnă urmărirea copilului și după ce are loc această adopție în statele membre.

Aceasta, pentru că există posibilitatea ca, după ce are loc adopția unui copil într-un stat membru sau în ipoteza în care părinți din state membre ale UE sunt decăzuți din drepturile părintești, copiii să fie dați spre adopție în țara respectivă. Și, când vă spun acest lucru, am în minte un caz din Marea Britanie, pe care cred că vi l-am mai expus o dată la Comisia JURI, când părinți români, în Marea Britanie, au fost decăzuți din drepturile părintești – și nu intru în amănunte în cazul acestei chestiuni -, dar copiii lor au fost dați spre adopție unei familii compuse din persoane de același sex, în condițiile în care în România nu există această posibilitate, în România nefiind recunoscute căsătoriile încheiate între persoane de același sex și, evident, nu există posibilitatea unei astfel de adopții. Eu cred că nu putem să ignorăm acest lucru, adică trebuie să ne asigurăm că acel copil care este dat spre adopție are posibilitatea să se dezvolte în același mediu cultural, religios sau de orice altă natură cu țara din care el provine. Pentru că, altfel, nu putem vorbi de respectarea interesului superior al copilului, decât plecând de la țara lui de origine. Dar cred că, până la urmă, vom reuși să găsim o soluție de echilibru aici, pentru că, sigur, statele membre sunt suverane în a stabili anumite lucruri, dar, în același timp, totuși jaloanele mari trebuie să le stabilim noi, aici, în Parlamentul European, pentru că de aceea vorbim de Uniunea Europeană ca expresie a solidarității în tot ceea ce facem noi”, le-a explicat Daniel Buda colegilor săi.

Daniel Buda