Crestini.com

 

„I-am spus Domnului că vreau să ard cu pasiune sfântă pentru El, să mă folosească unde și cum vrea El. Am vrut foarte mult să fiu ca marii evangheliști, Ca Bily Graham, John Wesley, Whitfield…
Ei bine, ai grija ce îi ceri Domnului!
Acum ard! Ard cu cea mai mare pasiune pe care cred că o voi putea simți vreodată, ard ca un rug, ca o torță, ca o pădure
“Iar stejarii când mor, îi simt cum se rup,
Știind că odată din mine-au să crească!” N.Tăutu

Sunt legată ca un câine de picior. Am un senzor care-mi amintește în fiecare clipă că suferința nu s-a terminat încă. Îmi amintește că victimele au mai puține drepturi decât agresorii și că agresorii pot fi niște ființe nevăzute, necunoscute dar care ne urăsc pe noi oamenii mai mult decât se poate spune!
Cum pot eu să cred că un om poate face rău unui semen de-al lui? Refuz să cred asta, refuz să urăsc oamenii chiar dacă mai greșim.

Îmi vin în minte imagini clare atunci când oamenii iau puii de pisică sau de câine de la sânul mamei lor ca să-i înnece, să-i arunce, să-i despartă. Dar sunt animale, nu-i așa? Probabil că nu au simțăminte ca și noi…

Îmi vine să mă dau cu capul de pereți fiindcă gândim așa! Nicio mamă nu ar trebui despărțită de puiul ei! Niciodată, niciodată, niciodată!

Pedofilia – un cuvânt pe care mă feresc să-l rostesc fiindcă provoacă oroare, scârbă, dar din păcate sunt victima unui pedofil și oricât încerc să ies la suprafață, acest lucru mă urmărește în fiecare sfântă clipă a vieții mele.

Robert avea 49 de ani, era englez și venise în anul 1999 în Romania cu ajutoare pentru săraci. Eu aveam 14 ani și îl însoțeam ca translator. Era ca un tată pentru mine și îl stimam foarte mult. Ne-am împrietenit ușor și el avea grijă de mine, îmi făcea cadouri.

Acum când citesc ce tocmai am scris îmi dau seama că povestea mea este povestea miilor de fetițe din toată lumea asta largă, deci…nimic nou!
Povestea e de fapt foarte romantică!
După două luni de când ne cunoșteam, m-a invitat la el în apartament la o cină englezească. Atunci m-a cerut în căsătorie. Am fost surprinsă și măgulită. Mirajul occidentului și-a spus cuvântul. Nu pot să spun că îl iubeam dar pâna să ne căsătorim am ajuns să mă atașez de el.

Mama a fost de-acord cu căsătoria, spunea că e un bărbat matur și că va avea grijă de mine. Astfel eu am întrerupt școala în clasa a opta înainte de a da examenele.

Primul copil a venit pe lume înainte ca eu să împlinesc 16 ani. A fost ideea mea să facem copii, mi-am dorit ca primul copil să fie băiat și când am aflat vestea că ruga mi-a fost ascultată, am fost cea mai fericită. Iar când în sfârșit l-am strâns pe David la pieptul meu am crezut că sunt cea mai norocoasă femeie de pe pământ, trăiam ca prin vis.

Robert m-a ajutat destul de mult. S-a dus la manastirea Prislop si s-a rugat pentru mine si fiul nostru ca să ne meargă bine. Mai avea copiii din prima lui căsătorie dar regreta faptul că nu a fost un tată bun pentru copiii lui în tinerețe.

Timp de 5 ani am fost căsătoriți și au mai venit pe lume alte două fetițe superbe, Naomi și Victoria. Când te gandești că am plecat de acasă așa de tânără fără ca nimeni să mă învețe…
M-am maturizat foarte repede.

De ce nu putea să rămână totul așa? De ce totdeauna poveștile frumoase se termină urât? De ce tocmai eu să fiu personajul unui teatru atât de desuet?

Același cuvânt mă bântuie: pedofilia.
Știți voi oare că un pedofil este un om matur care este atras sexual de copii din cauză a ceea ce reprezintă aceștia și anume puritate, inocență.

Să nu credem că atracția pornește pentru formele nedezvoltate ale corpului. Nu, deloc! Plăcerea sexuală este pur mentală și se rezumă la ceea ce simt ei în momentul în care “pângăresc” acel corp, acel suflet, pentru momentul în care le răpesc inocența și puritatea.

De cele mai multe ori pedofilii au fost și ei victime ale pedofililor în copilărie iar atracția aceasta irezistibilă pentru tot ceea ce este inocent este tocmai prin idea că vor să simtă și să recapete inocența pe care la rândul lor au pierdut-o în copilărie.

E un cerc vicios cu atât mai mult cu cât oamenii care au înclinații de pedofil nu pot recunoaște acest lucru față de nimeni, nici chiar față de un psiholog care e obligat în secunda următoare să anunțe poliția.
Și totuși această nevoie irezistibilă face ravagii între oameni și perpetuează drame ca și drama mea pe care o trăiesc din plin.

Robert mergea in Romania cu ajutoare încă din anul 1990. Cunoștea o familie care avea mulți copii. Aveau o fată adolescentă și a fost ideea lui să o aducem in Anglia ca să o ajutăm financiar, ea urma să fie bonă pentru copiii mei și să am pe cineva de vârsta mea ca prietenă. Cred că vă imaginați ce a urmat fiindcă nu e deloc greu să anticipați povestea. Eu în naivitatea mea a trebuit să o trăiesc până la capăt.
Noaptea am auzit cuptorul cu microunde cum încălzea laptele pentru fetița mea care dormea cu bona în cameră. Și după timpul necesar petrecut pentru hrănirea copilului, Robert nu s-a mai întors în pat. Mi-am făcut griji și m-am dus să văd ce s-a întâmplat.

Dar de ce oare a trebuit să văd asta cu ochii mei???
De ce nu am aflat altfel, dintr-o scrisoare, o bârfă, o destăinuire?

Robert iubea altă femeie in casa mea, sub nasul meu iar eu am crezut că se cască pământul sub mine și că am să mă ascund acolo și nu am să mai știu nimic, am să dorm adânc și am să mă trezesc când totul a trecut ca prin vis.

Mi-a frânt inima, a făcut-o bucățele dar în timp ce-și cerea scuze încerca să mă convingă că ne iubește pe amandouă la fel și că putem trăi mai departe cu toții sub același acoperiș. Și asta pentru că bona era însărcinată cu copilul lui. Ea avea 17 ani, eu eram însărcinată cu al trei-lea copil. Ce telenovelă de prost gust!

Am vrut să mă sinucid dar îngerașul meu care avea doar câțiva anișori m-a luat în brațe și mi-a spus că este ok mami, o sa am eu grija de tine!
Am divorțat când aveam 21 de ani, am rămas cu cei trei copiii ai mei iar Robert s-a căsătorit cu bona și au mai avut încă un copil.

Dar din nou, de ce lucrurile nu puteau să rămână așa?
Din nou pedofilia!

Stiți voi că un bărbat care e căsătorit cu o fetiță este clar că va recidiva mereu și mereu. Asta părea că nu mai e problema mea dar m-am înșelat!

Ideea e asta: fiica lui din prima căsnicie l-a acuzat pe Robert că a abuzat-o sexual din anul 1979 de când ea avea 7 ani până când a împlinit 13 ani. Tribunalul l-a găsit nevinovat dar un judecător de familie a cercetat cazul și a decis că Robert este pedofil, că s-a casatorit cu o minoră ca apoi să se casatoreasca cu altă minoră. Astfel, copiii bonei au fost luați de protecția copilului și dați spre adopție iar copiii mei, copiii mei mi-au fost luați și dați în plasament altei familii pe motiv că Robert prezintă pericol pentru ei.
Nu, trăiesc un coșmar! De ce oare? Unde este începutul și unde este sfârșitul? Unde am greșit și ce să mă fac acum?

Acest om mi-a furat inocența, mi-a anulat copilăria, m-a încurajat să fac lucruri scârboase, dar cel mai tare simt că am fost abuzată emoțional. Mi-a frânt inima și acum eu ard ca un rug.
El este liber.

Mă amenință că dacă voi face publice faptele petrecute între noi, va scrie si va traduce în limba română toate perversiunile pe care le-am făcut și astfel îmi garantează că nu-mi voi mai vedea copiii deloc. De fapt încearcă să se justifice dând vina pe mine un biet “copil pervers”! Sunt minciuni ale unui om care încearcă să-și justifice viciul. Deja sunt oameni care mă consideră vinovată dar nu mă aștept deloc ca ei să mă înțeleagă.

Da, mi-e frică la gândul că nu am să-i mai văd dar nu mai pot, am ajuns la limită, am obosit să-mi fie frică! Nu-mi pot lua copiii de două ori, de zece ori, de o sută de ori!
El este liber iar eu am un senzor la picior fiindcă am vrut să-mi văd copiii. De șapte ani mi i-au luat și m-am dus să-i pândesc pe furiș, să-i văd la față, să îi privesc cum merg la școală. M-au arestat, m-au ținut illegal și abuziv în închisoare.

Dumnezeule mare, ard cu pasiune sfântă, așa cum ți-am cerut!
Și acum, Doamne, vreau să fac ceva pentru lumea asta ca fetițele să nu mai fie abuzate, să nu se mai căsătorească atât de devreme, să se joace cu păpușile, să le pieptene și să le îmbrace în rochițe colorate multă vreme, până nu vor fi destul de mature ca să aibă discernământul de a putea să-și crească copiii la sânul lor!
Iar părinții fetițelor să fie vigilenți, să cerceteze prietenia dintre copile și bărbații maturi fiindcă prădătorii au față de miel.
Fie ca vocea mea să se audă până la hotarele lumii și dragii mei copiii să știe că iubirea mea pentru ei este combustibil pentru sufletul meu care arde, arde…
Credeți oare că m-am resemnat?”
Andreea Sutton

Sursa: rodiagnusdei.wordpress.com