Crestini.com

Introducere

Necesitatea abordării acestei probleme nu izvorăște din faptul că baptiștii nu ar avea un punct de vedere clar în problema relației biserică – stat, ci mai degrabă din tendința unor credincioși baptiști de a aborda pragmatic, și nu doctrinar această problemă. Pentru a preveni îndepărtarea Cultului Creştin Baptist din România de principiile sale de credință, credem că este necesar să analizăm oferta statului de a subvenționa bisericile din punct de vedere biblic şi doctrinar. Este cunoscut faptul că numărul pastorilor baptiști a crescut de la aproximativ 125 în anul 1989, la aproximativ 900 în 2017. Unii dintre pastorii care au intrat în slujire după 1990 nu s-au confruntat cu prigoana comunistă și cu imixtiunea brutală a statului în problemele interne ale Bisericii. De asemenea, este posibil ca unii credincioşi baptişti să nu cunoască istoria și natura prigoanelor la care au fost supuși credincioșii baptiști în perioada interbelică, perioadă considerată de istorici ca fiind de referinţă pentru democraţia românească. Mai mult, se poate ca schimbările doctrinare și practice care au avut loc în istoria bisericii după convertirea lui Constantin cel Mare să nu fie cunoscute de către unii dintre membrii bisericilor noastre.

În absența unei perspective biblice, doctrinare și istorice clare, importanţa şi valoarea principiilor baptiste referitoare la relația dintre biserică și stat riscă să fie desconsiderate sau abandonate.

Slujitorii care au lucrat în timpul restricțiilor și prigoanelor știu bine ce s-a întâmplat atunci cu lucrătorii care s-au îndepărtat de principiile de credință și au acceptat soluții pragmatice la provocările teologice și practice de atunci. De fapt, unii credincioși și chiar unii pastori au acceptat să colaboreze cu autoritățile comuniste pentru a scăpa de persecuții, pentru a evita pierderea autorizației de pastor emisă de Departamentul Cultelor sau pentru a beneficia de anumite avantaje vremelnice. De asemenea, cred că unii ne mai amintim încă de discursurile unor frați ai noștri la aşa numitele ”Conferințe de orientare ale păstorilor” patronate de Departamentul Cultelor, discursuri în care se făcea apel la texte biblice pentru a-l preamări pe Ceaușescu sau pentru a dovedi că primii creștini au fost comuniști. Din diverse motive, în Cultul Baptist nu au fost încă analizate din punct de vedere biblic şi doctrinar argumentele invocate de către aceia care au acceptat oferta statului pentru ca în urma acestei analize să putem învăţa din greşelile trecutului. Este adevărat că după desecretizarea arhivelor fostei Securităţi, cercetătorii care studiază aceste documente scot la lumină dimensiunile întunecate ale persoanelor care în numele relaţiei cu statul şi-au vândut credinţa, sufletul şi fraţii. Într-o tăcere care ascunde mâhnire sau resemnare, majoritatea bisericilor baptiste au hotărât să lase aceste lucruri în seama Judecății de Apoi. În mare măsură acest lucru a fost benefic pentru Cultul Baptist. Cred însă că un lucru important s-a pierdut și anume: care sunt pentru Biserică consecințele colaborării dintre stat și Biserică? Nu s-a discutat niciodată între noi care au fost argumentele pentru care unii pastori s-au solidarizat cu autoritățile comuniste pentru a-i da afară din slujire, din congrese și conferințe pe acei pastori care nu erau în grațiile autorităților. Pericolul care vine în urma acestei abordări a fost exprimat în fraza: ”Cine nu învaţă din istorie, riscă să o repete”.

Argumente în favoarea acceptării subvenţiilor de la stat

Este adevărat că din 1990, în România atitudinea Statului față de Biserică s-a schimbat în mare măsură. Această schimbare lasă impresia că statul a devenit un binefăcător al Bisericii, iar unii merg chiar mai departe afirmând că în oferta statului de a subvenționa Biserica trebuie să vedem mâna lui Dumnezeu care ne vine în ajutor. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci de ce să nu acceptăm o binefacere? Înainte de a răspunde la această întrebare, este important să vedem argumentele celor care susţin acceptarea subvențiilor de la stat.

Argumentul nevoilor financiare ale bisericilor

Bisericile se confruntă cu mari greutăți financiare. Pe de o parte, în această perioadă este posibil ca bisericile să construiască noi case de rugăciune, școli, orfelinate, case pentru bătrâni, etc., iar pe de altă parte, criza economică prin care a trecut țara a dus la sărăcirea populației și deci, inclusiv a credincioșilor baptiști. În acest context, unii frați consideră că ar fi potrivit ca Biserica să accepte bani de la stat. Argumentul pare și mai convingător atunci când se invocă faptul că și credincioșii baptiști sunt contribuabili la bugetul statului. În absența unei înțelegeri biblice clare cu privire la:

identitatea și rolul statului,

identitatea și rolul bisericii,

relația dintre stat și biserică,

argumentul pare convingător. De ce să nu primească bisericile noastre înapoi o parte din ceea ce statul a luat de la noi?

Argumentul salariilor mici

Un număr mare de păstori slujesc în biserici mici care nu au puterea financiară pentru a le realiza un salar decent. Lună de lună, aceşti fraţi ai noştri se confruntă cu lipsurile materiale şi familiile lor suferă din această cauză. Dacă am primi subvenţii de la stat, aceşti fraţi ai noştri ar putea avea un trai mai decent. Din nou, în absența unei înțelegeri biblice a modului în care Dumnezeu a hotărât ca lucrătorii să câştige pâinea, argumentul pare convingător.

Argumentul comparației cu alte culte

Majoritatea cultelor din România primesc subvenţii de la stat. De ce am fi noi, baptiștii, singurii care să refuze această ofertă? În absenţa înțelegerii clare a diferențelor dintre doctrina baptistă şi doctrinele celorlalte culte cu privire la relaţia dintre biserică și stat, argumentul pare convingător.

Argumentul de facto – starea de fapt

Unele biserici baptiste și comunități au primit deja ajutoare de la stat pentru diverse proiecte. Dacă așa stau lucrurile, de ce să nu primească toate? Argumentul de facto susţine în esență următorul lucru: dacă unele biserici și comunități s-au îndepărtat de doctrina baptistă cu privire la relația dintre biserică și stat, de ce să nu se îndepărteze toate bisericile? De ce să nu ne schimbăm doctrina?

Argumentul acceptării subvenţiei pentru liceele teologice

Personalul didactic și auxiliar al liceelor teologice baptiste este finanțat de la bugetul de stat. Suntem ipocriți dacă acceptăm finanțare de la stat pentru liceele teologice, dar invocăm motivul doctrinar când este vorba de celelalte entități cultice. Dacă vrem să fim integri, atunci ori nu acceptăm deloc, ori acceptăm finanțare de la stat pentru tot cultul. Dacă nu înțelegem clar diferența dintre entitățile cultice: biserici, comunități, Convenția Maghiară, Uniune, Casa de Pensii, Institutul Teologic Baptist Bucureşti, Universitatea Emanuel din Oradea și liceele teologice care nu sunt entități cultice, atunci putem cădea în plasa celor care ne acuză de ipocrizie.

Argumentul acceptării subvențiilor din partea altor state (țări)

Ajutoarele financiare primite din străinătate, în special din America, ar fi subvenţii de la statul american, pentru că bisericile de acolo sunt scutite de taxe pentru sumele donate bisericilor. Pe cale de consecință, acei bani care sunt donați bisericilor sunt de la stat. De ce putem accepta bani de la alte state și nu putem accepta și de la statul român? Dacă nu înțelegem clar diferența dintre banii colectați de stat prin sistemul de taxe și impozite și recunoașterea de către stat a libertăţii individului de a susţine financiar o biserică sau alte organizații non-guvernamentale, putem cădea în capcana celor care amestecă lucrurile pentru a crea confuzie.

Întrebarea care se pune este dacă toate aceste argumente sunt corecte și valide? Oferă ele o bază biblică solidă care să justifice schimbarea de doctrină și practică a Cultului Baptist din România? Răspunsul la această întrebare va fi mult mai clar după ce vom analiza argumentele biblico-teologice, istorice și socio-politice ale principiului baptist al separării Bisericii de stat.

Argumente în favoarea separării Bisericii de stat şi a neacceptării subvenţiilor

Argumentul eclesiologic

Unii susţinători ai acceptării subvențiilor de la stat invocă situaţii din vremea Vechiului Testament când împăraţi și popoare păgâne au ajutat la Construcţia Templului din Ierusalim. Invocarea textelor biblice cu scopul de a susține acceptarea subvenţiilor de la stat trebuie să țină cont de faptul că Vechiul și Noul Testament se referă de foarte multe ori la aspecte diferite.

În Vechiul Testament, de exemplu, Dumnezeu se adresează poporului Israel în context teocratic sau monarhic. În acele vremuri, apartenența la poporul Israel era sinonimă cu apartenența la poporul lui Dumnezeu. Astfel, legile sociale, ceremoniale și morale erau deopotrivă normative pentru tot poporul. Legea Vechiului Testament era de fapt legea poporului Israel, a statului teocratic sau monarhic, după caz. Datorită deosebirilor dintre vechiul Israel și Biserică, nici relaţia poporului Israel cu alte popoare nu poate fi folosită pentru a defini relaţia bisericii cu statul.

În Noul Testament, Biserica este organismul din care fac parte toți cei născuți din nou, din orice loc, din orice timp și din orice popor. Credincioșii sunt cetățeni ai cerului. Aici, pe pământ, ei sunt străini și călători. În călătoria lor, copiii lui Dumnezeu aduc mesajul și binecuvântarea cerului celor care trăiesc în robia lumii acesteia. În aspectul ei local, Biserica nou-testamentară transcede barierele sociale și etnice. Biserica este a lui Hristos, nu a statului. Biserica este trupul lui Hristos, poporul lui Dumnezeu, mireasa lui Hristos etc. Biserica nu este a Cezarului. Prin urmare, legile unei țări nu se mai aplică în mod automat Bisericii. În fiecare loc unde ființează biserica nou-testamentară, credincioșii sunt chemați să facă deosebirea între lucrurile lui Dumnezeu și cele ale Cezarului, ale statului. La fel ca în perioada apostolică, atunci când legile țării în care trăiesc copiii lui Dumnezeu contravin Cuvântului lui Dumnezeu, credincioșii plătesc prețul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 4: 19).

Argumentul doxologic

Din perspectiva Noului Testament, prentru credincios și Biserică, aspectul financiar nu este unul pragmatic, ci unul profund teologic și doxologic. Credinciosul se închină lui Dumnezeu cu darurile lui de bună voie. Contribuția financiară nu este o simplă taxă sau impozit, ci o modalitate de închinare.

„Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13:14-16)

Dărnicia este o jertfă de bună voie oferită lui Dumnezeu de către omul credincios:

“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7)

Altfel spus, noi ne închinăm Domnului cu banul nostru, iar acești bani sunt folosiți pentru lucrarea Evangheliei în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt. Banii oferiți de către stat nu provin din jertfa de închinare, ci dintr-o politică financiară a statului care percepe impozite grele de la cetățeni. Cei mai mulți cetățeni nu ar da de bunăvoie banii pe care statul îi ia cu forța prin sistemul de taxe şi impozite. Credincioșii nu se închină statului cu darurile lor de bunăvoie. De asemenea, trebuie subliniat faptul că Dumnezeu nu a încredinţat statului rolul să administreze banii bisericii prin sisteme de taxe și subvenții. Domnul Isus face distincție clară între bir (taxe, impozite) și dărnicia pentru lucrarea lui Dumezeu ca mod de închinare.

„Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20:25).

„Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea” (Romani 13:7).

În România, la fel ca în multe alte ţări, statul vrea să-şi extindă autoritatea și asupra banilor care se cuvin lui Dumnezeu și să-i administreze după cum crede de cuviință. Astfel, în articolul 7 paragraful 3 din Legea privind regimul general al cultelor religioase în România se spune: „Statul sprijină activitatea cultelor religioase cu respectarea principiului proporţionalității.” În urma recensământului din 1992 s-a constatat că peste 80% din populația țării aparține Bisericii Ortodoxe. La recensământul din 2011 – 2012, 86,5% din populaţia României a declarat că sunt de religie ortodoxă, în timp ce doar 0,6% din populaţie a declarat că sunt de religie baptistă. Conform Legii cultelor înseamnă că peste 80% din fondurile alocate de la buget pentru culte se duc la o singură Biserică.

La fel stau lucrurile și când este vorba de accesul cultelor la mijloacele de informare în masă (radio și televiziune). Prin această practică, statul de fapt nu face altceva decât să stoarcă impozite mari de la cetățeni pentru a subvenționa salariile, construcțiile, reparațiile imobilelor și salarizarea zecilor de mii de persoane care aparțin unei Biserici. În felul acesta, indiferent de dedicarea reală a credincioșilor față de Biserica de care aparțin, statul are grijă să finanțeze structurile cultice, de învățământ și administrative, cu ajutorul pârghiilor financiar–administrative pe care le are la îndemână. A accepta subvenția de la stat înseamnă a recunoaște dreptul statului de a decide câți bani să dea, cui și pentru ce proiecte. În felul acesta jertfa de închinare și dărnicia benevolă aduse lui Dumnezeu sunt anulate dintr-un condei și înlocuite cu birul Cezarului.

Pâinea slujitorilor bisericii

Un alt principiu biblic este cel referitor la plata lucrătorului creștin. Apostolul Pavel enunță acest principiu în felul următor:

„Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.” (1 Corinteni 9:13 – 14)

Slujitorul creștin trăiește din dărnicia celor pe care îi slujește iar celor care sunt slujiți, Biblia le spune:

„Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață.” (Galateni 6:6)

și

„Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Timotei 5:18)

În lumina acestui principiu, slujitorul duhovnicesc trebuie să fie aproape de Domnul și aproape de turmă, pentru a-și împlini bine slujba.

Salarizarea lucrătorilor de la bugetul de stat ar duce la încălcarea principiului biblic și, probabil, ar trebui să scriem în Mărturisirea de Credință: „Cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască de la bugetul de stat.” De asemenea, nu este greu de înțeles faptul că un slujitor duhovnicesc salarizat de la stat devine un funcționar de stat.

În cazul în care din diverse motive, o biserică locală nu se îngrijește de nevoile materiale ale lucrătorului, Biblia ne învață cum se poate rezolva problema aceasta.

Slujitorul își câștigă pâinea lucrând cu mâinile lui, ca să nu fie povară pentru biserică. Apostolul Pavel a procedat așa:

„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.” (Faptele Apostolilor 20:33 – 34)

”Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.” (1 Tesaloniceni 2:9)

Modelul acesta a fost practicat și în România de mulți dintre cei ce au plantat biserici și le-au păstorit, până după cel de-al II-lea război mondial.

Slujitorul primește ajutor de la alte biserici. Apostolul Pavel este model și aici:

”Am despuiat alte Biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Și când eram la voi și m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit frații, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit, și mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva.” (2 Corinteni 11:8)

De asemenea, apostolul Pavel explica:

”Aici nu este vorba ca alții să fie ușurați, iar voi strâmtorați; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca și prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, așa ca să fie o potrivire; după cum este scris:„Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, și cel ce strânsese puțin, nu ducea lipsă.” (2 Corinteni 8:13 – 15)

În ambele variante, libertatea de închinare și dărnicie ale credinciosului și bisericii sunt respectate, iar lucrătorul creștin nu devine funcționar de stat.

Argumente istorice

Este cunoscut faptul că după convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism, în 324, biserica a intrat în sfera de preocupare a statului. Facilitățile sociale și administrative pe care împăratul roman le-a oferit Bisericii au contribuit la schimbarea statutului acesteia. Din religie minoritară persecutată, creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului, iar clericii au devenit demnitari. Prețul plătit de Biserică, însă, a fost în domeniul spiritual. Astfel, numirea și îndepărtarea episcopilor a devenit politică de stat. Vrednicia spirituală și morală a conducătorilor Bisericii a fost înlocuită cu aservirea politică. Modelul acesta a fost preluat și de Principatele Române încă de la întemeierea lor. Domnitorii români au fost generoși în a oferi daruri Bisericii și în a ctitori biserici și mănăstiri, dar în același timp și-au asumat dreptul de a numi ierarhii Bisericii. Nicolae Iorga afirma că în perioada conflictelor dintre boieri și domnitori (1418 – 1711) aproape fiecare nou domnitor înlătura ierarhul bisericii și numea în loc omul lui de încredere. După introducerea Regulamentului Organic, în urma păcii de la Adrianopol (1829), cu toate că s-a acreditat ideea separării puterilor în stat, din punct de vedere administrativ, Biserica a intrat sub controlul statului. Astfel, alegerea ierarhilor, administrația Bisericii, școlile bisericești și tribunalele eclesiastice și-au desfășurat activitatea sub controlul și cu aprobarea statului. Atunci când unii episcopi sau mitroliți s-au opus, domnitorul îi îndepărta din funcție și numea în loc oameni care duceau la îndeplinire politica domnitorului. În timpul lui Cuza, statul a luat cu două mâini ceea ce a dat cu o mână în timpul domnitorilor dinaintea lui. Confiscarea averilor mănăstirești, salarizarea clerului, recrutarea și numirea ierarhilor sunt doar câteva dintre reformele bisericești introduse de Cuza. Tendința statului de a controla Biserica a continuat și în perioada interbelică, sub guvernarea legionară și, mai apoi, după război, în perioada comunistă. Metodele s-au schimbat de la o perioadă la alta, dar scopul a rămas același. Biserica a avut de ales între privilegii social-administrative și libertatea de organizare și funcționare. De cele mai multe ori ispita lucrurilor materiale a biruit în detrimentul sănătății spirituale. Amestecul statului în viața Bisericii, chiar sub masca subvențiilor, nu a dus niciodată prosperitate spirituală Bisericii. Dacă ne uităm în istorie la consecințele prigoanelor lui Nero și ale privilegiilor lui Constantin cel Mare asupra Bisericii, este lesne de observat că privilegiile statului au avut consecințe doctrinare și practice mult mai grave.

Răspuns la argumentele în favoarea acceptării subvențiilor de la stat

Răspuns la argumentul nevoilor financiare ale bisericilor

În funcție de specificul nevoilor, bisericile au trei variante biblice:

să ia modelul bisericilor din Macedonia care din „sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie” (2 Corinteni 8:2);

să solicite ajutor de la alte biserici surori;

să încurajeze lucrătorii spre modelul apostolului Pavel în a face ceva potrivit aptitudinilor proprii;

să nu se lanseze în proiecte administrative irealiste și ineficiente. Propovăduirea Cuvântului are prioritate față de „slujirea la mese”.

Nevoile materiale nu justifică apelul la „birul Cezarului”.

Răspuns la argumentul salariilor mici

apostolul Pavel a lucrat cu mâinile lui când a fost nevoie ca să nu fie povară pe biserică. Înaintașii noștri au plantat și păstorit biserici câștigând pâinea pentru familie după modelul lui Pavel;

salariul integral de la biserică este biblic pentru cei care lucrează cu Evanghelia. Dar atunci când biserica este la început sau a mai rămas doar un grup mic de credincioși care nu pot susține finaciar lucrătorul, volumul de muncă al lucrătorului îi permite să lucreze cu mâinile lui în timpul săptămânii;

păstorii care păstoresc biserici mari le pot sensibiliza să ajute păstori aflați în dificultate potrivit cu Filipeni 2:4 ”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.”

Răspuns la argumentul comparației cu alte culte

fiecare cult are specificul său doctrinar cu privire la relația biserică – stat. Specificul doctrinar baptist este separația bisericii de stat inclusiv în problema subvenției. Atâta vreme cât suntem baptiști nu putem lua modelul altor culte fără a ne pierde identitatea.

Răspuns la argumentul de facto – starea de fapt

faptul că unele biserici sau comunități au primit subvenții de la stat confruntă Uniunea Baptistă cu abaterea de la statut de către aceste entități cultice;

abaterea de la statut nu este un argument pentru schimbarea statutului;

dacă abaterea de la statut ar legitima schimbarea statutului, atunci acceptarea sodomiților de către unele biserici ar fi un argument la fel de legitim pentru a modifica statutul în această direcție. Cu acest argument, orice ar deveni posibil în Cultul Baptist;

răspunsul biblic la abaterea de la statut este mustrarea celor în cauză și îndreptarea lor.

Răspuns la argumentul finanțării liceelor teologice

liceele teologice nu sunt entități cultice. Ele nu au personalitate juridică în cadrul Cultului Baptist. Liceele teologice sunt unități de învățământ preuniversitar în cadrul sistemului public de învățământ. Ele sunt persoane juridice de drept public, nu de drept privat ca bisericile, comunitățile, Conveția Maghiară, Uniunea Baptistă, Institutul Teologic Baptist din București, Universitatea Emanuel din Oradea și Casa de Pensii a Cultului Baptist;

personalul didactic și auxiliar al acestor unități de învățământ este angajat și salarizat la stat, din banul public. Nici un angajat al acestor unități de învățământ nu este asigurat la Casa de Pensii a Cultului, ci la Casa Națională de Asigurări;

printr-o decizie recentă a înaltei Curți de Casație și Justiție, personalul didactic din învățământul preuniversitar este încadrat în categoria „funcționar public”;

angajații entităților cultice din cadrul Cultului Creștin Baptist (biserici, comunități, Convenția Maghiară, Uniunea Baptistă, Institutul Teologic din București, Universitatea Emanuel din Oradea și Casa de Pensii) sunt în categoria „personal cultic” – salariați din resursele obținute prin dărnicia credincioșilor – jertfa de bună voie adusă Domnului în închinare și nu din „birul Cezarului”;

în concluzie, situația liceelor teologice nu poate fi invocată pentru a susține subvenția de la stat pentru activitatea și personalul entităților cultice.

Răspuns la argumentul ca acceptarea ajutorului financiar de la biserici din alte țări este de fapt o acceptare a finanțării de la alte state

Ajutoarele primite din partea bisericilor sau fundațiilor creștine din alte țări nu reprezintă subvenție de la statul respectiv din următoarele motive:

banii respectivi nu provin din „birul Cezarului” și nu sunt „bani publici”;

banii respectivi provin din donația benevolă a credincioșilor către bisericile sau fundațiile respective;

ajutorul oferit de bisericile sau fundațiile creștine din alte țări pentru lucrarea Evangheliei din România este „ajutor frățesc” și nu „subvenție de la stat”;

statul American și alte state recunosc și respectă dreptul cetățenilor lor să doneze bani pentru cauze în care cred. Această recunoaștere se manifestă și prin deducerea din baza de calcul a impozitării venitului respectivei persoane a sumei cu care a contribuit benevol la biserică sau fundație;

deducerea sumei cu care un credincios baptist a contribuit benevol către biserică din baza de calcul a impozitării este stipulată și în Statutul actual, iar solicitarea a fost înaintată de mai multe ori Guvernului României; până la această dată, Guvernul României nu a dat curs acestei solicitări, ci preferă să adune impozitele și taxele pentru ca mai apoi, în funcție de politicile fiscale sau religioase să decidă cu ce sumă să subvenționeze cultele;

în concluzie, afirmația că ajutoarele primite de la bisericile din alte țări sunt bani de la stat este neadevărată și nu poate fi un argument pentru acceptarea de subvenții de la stat.

Concluzii

Principiul de credință baptist al separării Bisericii de stat a păzit bisericile de robie atât în perioada de prigoană, cât și în vremuri de libertate. Atâta vreme cât Biserica nu depinde de stat pentru desfășurarea lucrărilor ei, nici ispita și nici amenințarea nu pot abate pe toți slujitorii de la ascultarea de Hristos în toate lucrurile. O finanțare de la stat, atât în plan material cât și – mai ales – salarial, aduce cu sine și pericolul disensiunilor și dezbinărilor între biserici și lucrători pentru că, aceste alocații sunt acordate cultelor procentual și nu toate bisericile baptiste și toți angajații lor ar putea beneficia de acestea.

Motivul pentru care bisericile nu cresc nu este unul financiar, ci unul spiritual. Este știut că, atunci când au fost plantate bisericile baptiste din România, frații nu au avut aur și argint, dar au avut putere de propovăduire și mărturie pentru Hristos. La fel, în multe țări ale lumii, în ciuda sărăciei și a lipsurilor materiale de tot felul, bisericile cresc și oamenii se întorc la Dumnezeu. Este tot atât de adevărat, însă, că acolo unde Biserica este finanțată de stat și nu duce lipsă de resurse materiale, catedralele poleite cu aur sunt goale, iar țările respective sunt tot mai invadate de secularism și imoralitate. Europa este o ilustrație clară a acestui fapt.

Paul NegruÈ›

Vicepreședinte cu Educația

în cadrul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România