Căsătoria între specii diferite – pentru că iubirea adevărată nu cunoaşte limite

Cecilia nu mai avea mult de trăit. Medicii l-au asigurat pe Uwe Mitzscherlich că sfârşitul e deja aproape. Relaţia lor dura de un deceniu, iar în faţa inevitabilului, Uwe s-a hotărât să facă pasul decisiv. Pe patul ei de moarte, Cecilia şi Uwe vor deveni, în sfârşit, soţ şi soţie.

Doar că în Germania legile regresive nu au permis legalizarea iubirii lor, aşa că bărbatul a angajat o actriţă pentru oficierea ceremoniei. Din păcate, obscurantismul nu se opreşte la instituţiile statului, pentru că prejudecăţi adânc înrădăcinate se găsesc şi în societate. Însăşi actriţa angajată de domnul Mitzscherlich a crezut la început că este vorba de o glumă, când a auzit că va fi plătită ca să unească în mariaj un om şi o pisică. Dar, se pare că 300 de euro reprezintă totuşi o sumă, aşa că actriţa în cauză a asigurat mai apoi presa că pentru Uwe Mitzscherlich a fost un vis devenit realitate.

Asta se întâmpla în 2010, iar ceea ce nu ştia omul nostru este că astfel de căsnicii neoficiale între oameni şi animalele lor de companie se pot face foarte simpu apelând la serviciile unei capele virtuale operate de Dominique Lesbirel din 2003.

Povestea lui Dominique este una presărată de momente tragice, dar şi de momente de fericire care ar trebui să ne inspire. Ideea i-a venit atunci când Zeus, pisica ei, a decedat în urma unui accident auto. Mulţi nu i-au înţeles durerea şi au încercat să îi explice că e vorba „doar de o pisică”. Însă ea simţea în sufletul ei că e vorba de mult mai mult. Aşa că mai în joacă mai în serios s-a căsătorit cu Doerack, un motan în labele căruia a găsit din nou fericirea.

De atunci, Dominique a ajutat nenumărate cupluri, iar pe pagina capelei sale virtuale găsim dovezile fericirii acestora. Din păcate, şirul tragediilor nu s-a oprit aici. După un trai în comun de 16 ani fericiţi, soaţa neconsolată a fost nevoită să îl „adoarmă” de Doerack, din cauza unor complicaţii medicale. Însă dragostea învinge mereu, cel puţin în cazul doamnei de care vorbim, pentru că o nouă iubire este deja în cărţi. Fericitul ales este Travis şi, de data aceasta, este vorba de un câine. În fond, cu toţii avem nevoie de puţină varietate, n’est ce pas?
Îmi închipui că cititorul a rămas deja cu o nedumerire. Mulţi dintre noi la auzul uneia ca asta ne vom pune, pe drept cuvânt, o mare întrebare. Nu cumva Dominique s-a grăbit puţin după trecerea lui Doerack în lumea celor drepţi? Nu este puţin cam prea devreme pentru Travis? Femeia ne asigură, însă, că amintirea motanului rămâne vie şi din respect pentru memoria celui defunct ea şi Travis rămân doar logodiţi pentru o vreme. Deci, moral vorbind, totul pare să fie în regulă.

Spuneam că Dominique a ajutat multe cupluri în situaţii similare. Însă asta nu acoperă întreaga ei lucrare providenţială. Barbarella Buchner, un webdesigner din Marea Britanie, nu se limitează la un banal mariaj cu un patruped. Ea a apelat la serviciile doamnei Lesbirel pentru un proiect ceva mai îndrăzneţ, care să lărgească şi mai mult orizonturile unei societăţi anchilozate şi conservatoare ca a noastră. Ea a jurat iubire nu doar unui singur motan, ci chiar unui cuplu de fraţi: Spider şi Lugosi.

Nimeni nu poate pune sub semnul întrebării iubirea lor: femeia şi-a tatuat iniţialele celor doi pe piciorul drept.
„Cele două pisici sunt sufletele mele pereche” – a declarat Barbarella pentru The Daily Mirror –

„Sunt iubirile vieţii mele. Înainte, când aveam relaţii cu un om, acesta venea acasă şi ne certam pe ceva, sau vroia să discutăm, când eu nu aveam chef să discutăm. Spider şi Lugosi sunt altfel – sunt cu siguranţă foarte fericită să fiu căsătorită cu ei. Nu sunt singură, am pisicile mele acum. Nu am regrete şi nu îmi pasă de ce spune lumea.”

Şi povestea ei este una de regăsire a sinelui şi de acceptare a ceea ce îţi doreşti cu adevărat, indiferent de ce spune lumea. Iar presa britanică a adus în faţa publicului cititor această poveste la aniversarea unui deceniu de căsnicie fericită şi plină de împliniri. Atunci când presa de peste Ocean a contactat-o ca să verifice dacă ceea ce au citit în The Daily Mirror este adevărat, singura corectură pe care Barbarella a ţinut să o facă se referea la numărul de ani fericiţi petrecuţi împreună: 11 în loc de un deceniu. Mai aflăm din interviul pentru Huffington Post că alături de cei trei mai locuieşte şi o altă pisică, „o femelă roşcată cu care nu sunt căsătorită”. Presupun că nici cei doi cotoi. Dar hon i soit qui mal y pense, cum ne aminteşte chiar stema Regatului Unit.

Parcurgând aceste poveşti de dragoste, ce şi-au găsit împlinirea ultimă în mariaje fericite, cu toţii vom fi rămas cu un sentiment de nemulţumire. Ceva nu e în regulă cu toate acestea. Evident mă refer la faptul că în toate aceste cazuri este vorba de cupluri (sau mai mult decât cupluri) de sexe diferite. Nu cumva în lumea celor care preferă animalele de companie ca soţi se ascund prejudecăţi homofobice?

Sunt încântat să vă asigur că nu este vorba de aşa ceva, aşa cum următorul caz ne demonstrează cu prisosinţă. Acelaşi The Daily Mirror, care ne-a fost de folos până acum, ne prezintă într-un articol din 2014 pe Amanda Rose şi Sheba. Căsătoria lor a avut loc într-un cadru cât se poate de ceremonios, cu 200 de invitaţi, cu mireasa canină îmbrăcată în alb şi cealaltă mireasă în negru. În fond, uneori simţim nevoia să rămânem fideli tradiţiilor şi să păstrăm formalităţile.

Cu nici doi ani înainte, în noiembrie 2012, un tânăr italian pe nume Carlo Sibilia propunea într-un for public al partidului său (Movimento 5 Stelle) să se pună problema legalizării căsătoriilor între homosexuali, între mai mult de două persoane şi între parteneri de diferite specii „cu condiţia asimţământului reciproc”, ne informează ediţia italiană a The Huffington Post. Anul următor, în urma alegerilor din acea ţară, Sibilia a ajuns deputat în Parlamentul Italian.

Dacă propunerea sa astăzi sună drept „bizară”, cum o califică până şi cei de la huffingtonpost.it, măcar pentru dificultăţile pe care le ridică problema atestării acordului din partea animalelor, să nu uităm că în multe cazuri ceea ce ieri suna bizar astăzi este literă de lege în unele ţări civilizate. Ceea ce astăzi e doar o propunere ciudată, până mâine va deveni etalon al progresului şi civilizaţiei. Adică, va fi un drept inalienabil al oricărui individ, drept contestat doar de o mână de bigoţi. Să ne amintim că astăzi, aşa cum ne asigura recent hotnews.ro, numărul românilor care se opun căsătoriei între parteneri de acelaşi sex abia dacă depăşeşte cu puţin trei sferturi din populaţie, fiind undeva în jur de 77%. Iar asta nu face decât să ne amintească o dată în plus că avem nevoie în şcoli, de la o vârstă cât mai fragedă, de ore de educaţie sexuală, care să îi facă pe votanţii de mâine să îi accepte fără probleme pe cei care sunt „altfel”.

Sursa:.culturavietii.ro