Când fostul neurochirurg Ben Carson a fost numit secretar al Departamentului de Locuinţe și Dezvoltare Urbană, coreligionarii săi au calificat poziţia lui drept cea mai înaltă funcţie politică pe care a deţinut-o vreodată un adventist în istoria Statelor Unite. Nimic nu s-a menţionat atunci despre faptul că, alţi doi păzitori ai Sabatului se află într-o proximitate și mai mare cu președintele american.

Cu câteva zile în urmă, publicaţia oficială a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Adventist Review, aducea în atenţia cititorilor un articol mai vechi din revista de modă Vogue, în care fiica lui Donald Trump, Ivanka, și soţul ei, Jared, explicau de ce și cum anume respectă ei ziua de odihnă săptămânală.

„Da, ţinem Sabatul”, îi spunea Ivanka Trump reporterului, care le mărturisea cititorilor că se abţinuse cu greu să abordeze subiectul convertirii Ivankăi la iudaism. „De vineri până sâmbătă nu facem nimic altceva decât să petrecem timpul împreună. Nu dăm telefoane…” spunea Ivanka. „Vineri”, completa Jared Kushner, „Ivanka gătește familiei și ne închidem telefoanele timp de 25 de ore. Lăsând la o parte aspectul religios, trăim într-o lume atât de accelerantă…” „Este ceva extraordinar să poţi fi atât de conectat”, adăuga apoi Ivanka. „Pur și simplu să dai sign off. Iar Arabella (fiica lor, n.r.) să știe că mă are, numai pentru ea, o zi întreagă pe săptămână. O zi în care nu facem altceva decât să ne jucăm împreună, să stăm împreună, să ne plimbăm împreună. Pur și simplu timp pentru familie.”

O picanterie

Pentru presa din America, iudaismul familiei Trump-Kushner este o picanterie. The New Yorkeraprofunda subiectul într-un material din august anul trecut, care relata că, deși cei doi respectă cu stricteţe Sabatul, Kushner fiind descendentul unei familii de evrei ortodocși, religia a fost la un pas de a-i separa definitiv. Publicaţia povestește că, înainte ca Ivanka să se convertească la iudaism, printr-un proces riguros, părinţii lui Kushner îl convinseseră pe acesta să pună capăt relaţiei. Întregul portret pe care The New Yorker îl conturează este al unui cuplu atipic în raport cu ţinuta adoptată de actualul președinte american. Detaliile biografice evidenţiate de reporter fac din Ivanka Trump o femeie care a reușit să își asume o identitate puternică, deși familia în care a crescut a fost un permanent spectacol pentru media. Iar viaţa lui Jared Kushner (aflat, precum Ivanka, la vârsta de 35 de ani) este, până la un punct, uimitor de asemănătoare cu cea a Ivankăi.

O marcă a influenţei

Însă pentru Adventist Review, religia celor doi, care se definesc pe ei înșiși ca shomrei Shabbos, păzitori ai Sabatului, are o relevanţă care depășește simpla curiozitate tabloidă. În contextul în care Ivanka Trump și Jared Kushner sunt văzuţi ca factori puternici de influenţă în administraţia Trump, publicaţia se întreabă dacă apartenenţa lor religioasă va influenţa în vreun fel libertatea religioasă a minorităţilor care respectă sâmbăta ca zi de odihnă.

Sabatul ocupă un loc pivotal în crezul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Potrivit doctrinei adventiste, respectarea lui nu este doar un semn de complianţă faţă de Cele Zece Porunci (mai exact porunca a 4-a), ci și un simbol al reverenţei faţă de Dumnezeul care a instituit ritualul odihnei sfinte încă de la facerea lumii. Altfel spus, fiindcă adventiștii consideră Sabatul drept un memorial al calităţii de Creator al lui Dumnezeu, ei văd în respectarea acestei zile un semn al ascultării de voinţa divină și o dovadă a adeziunii lor la o închinare autentică, neidolatră.

Deși creștinii ortodocși, la fel ca și cei catolici sau protestanţi nu împărtășesc această viziune, adventiștii cred că acest tip de reverenţă nu poate fi diminuat de curgerea istoriei și că niciunul dintre evenimentele religioase cuprinse în Sfânta Scriptură, cu atât mai puţin vreun alt eveniment, nu legitimează iniţiativa umană de a modifica aplicarea poruncii biblice cu privire la ziua de închinare, astfel încât ziua de sâmbătă să fie înlocuită cu ziua duminicii. O astfel de mutaţie constituie, în viziunea adventiștilor, o asumare nelegitimă a unor prerogative divine – pentru că doar Dumnezeu poate schimba, dacă dorește, vreuna dintre poruncile Sale.

Un semn profetic

Mai mult chiar, adventiștii nu doar că nu cred că importanţa Sabatului ca zi de închinare ar fi pălit de-a lungul istoriei, ci ei sunt convinși că relevanţa acestei zile crește pe măsură ce curgerea timpului îi apropie tot mai mult pe credincioși de Parusia – revenirea lui Hristos pentru a eradica definitiv răul și pentru a instaura veșnicia fericită a Raiului. Credincioșii adventiști se așteaptă ca, pe viitor, sărbătorirea Sabatului să devină nu doar mai dificilă, ci un test al credinţei lor. De aceea evaluează anticipativ orice legătură între păzirea Sabatului și legislaţie. De aici și întrebarea jurnalistului Jared Thurmon, în Adventist Review: cum va influenţa proximitatea cuplului iudaic raportarea administraţiei Trump la o credinţă minoritară, cum este cea a respectării sâmbetei? În toată lumea, aproape 20 de milioane de adventiști consideră că sâmbăta este ziua de închinare, cu 4 milioane mai mulţi decât evreii, care cred același lucru.

AR susţine că nu este obligatoriu ca această proximitate să potenţeze protejarea dreptului la libertate religioasă. Ba, mai mult, autorul afirmă chiar că reversul rămâne un risc plauzibil. Jurnalistul argumentează bazându-se pe un exemplu istorico-biblic, cel al profetului Daniel, catalogat de Scriptură drept un închinător autentic ajuns într-o poziţie politică foarte înaltă. Însă așa cum funcţia nu a reușit să îl protejeze pe Daniel și nici pe coreligionarii săi de persecuţie, la fel, spune Thurmon, se poate întâmpla și astăzi cu minorităţile care își pun speranţele în politicienii care le împărtășesc credinţa.

Un element de discordie

Statisticile documentează un dezechilibru la nivelul reprezentativităţii religiilor din Statele Unite la nivelul clasei politice. Însă, deși puterile sunt separate în Statele Unite, America este recunoscută ca având un profil politic aparte, unul profund influenţat de religia liderilor care conduc ţara, precum și de orientarea religioasă a alegătorilor. Mai mult decât atât, un studiu realizat de cercetători în politologie de la Universitatea Princeton sugerează că există și un dezechilibru al reprezentativităţii democratice a cetăţenilor. „Elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interese de afaceri au un impact substanţial independent asupra politicilor de guvernare a Statelor Unite, în timp ce grupurile care reprezintă interesele maselor și ale cetăţenilor de rând au o influenţă minoră sau chiar nulă”, au sintetizat cercetătorii, care nu s-au ferit să numească America drept o „oligarhie democrată”.

Doar unul dintre vectorii posibilului

Așadar, în teorie, ambele scenarii – și cel al influenţei și cel al lipsei de influenţă din partea cuplului Trump-Kushner în domeniul religiei – stau sub semnul posibilului. Însă distanţa dintre posibil și concretizare nu este influenţată strict de proximitate. (De pildă, unii spun că Adolf Hitler ar fi avut origini evreiești.) Mai relevantă este disponibilitatea celor doi de a exercita influenţă, însă momentan aceasta este departe de a constitui o prioritate pentru cuplul Trump-Kushner, care pe parcursul campaniei l-a susţinut pe Donald Trump chiar și în aspecte care păreau să le contrazică principiile. Unii vor spune că familia Trump-Kushner ar avea mai degrabă o importanţă periferică faţă de „evreii care oricum conduc America”. Se vede însă treaba că un astfel de discurs nu reușește să le ofere evreilor americani suficiente asigurări cât să nu se mai întrebe îngrijoraţi cum le va merge sub administraţia lui Donald Trump. Mai ales în contextul în care actualul președinte și-a construit reputaţia, să nu uităm, cu o campanie care a pulsat de retorică rasistă și antisemită.

Sursa: semneletimpului.ro