Categories: Diverse

Ce vor mai multe ONG-uri românești? ȘCOALĂ fără niciun DUMNEZEU

Reprezentanții mai multor ONG-uri au adresat Ministerului Educației Naționale o scrisoare deschisă, în care solicită ministrului să oprească organizarea de slujbe religioase în incinta unităților publice de învățământ din România, atât la începerea noului an școlar, cât și pe întreaga sa desfășurare.
Semnatarii scrisorii deschise motivează că aprobarea de către directorii unităților publice de învățământ a oficierii slujbelor religioase și a altor servicii religioase reprezintă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale copiilor la libertatea de gândire, de conștiință și de religie și la educație, iar aceste fapte sunt sancționate penal prin prevederile art. 381 (2) din Codul penal.

”Școlile din România sunt frecventate de copii de care provin din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Prin urmare, organizarea unor slujbe religioase, preponderent ortodoxe, la debutul anului școlar nu doar că este o faptă discriminatorie, dar este și ilegală. Iar dacă în prima zi de școală copiii sunt întâmpinați cu slujbe religioase, nu e de mirare că pe parcursul anului școlar sunt duși în timpul orelor la împărtășanie sau spovedire, de cele mai multe ori fără ca părinții să fie notificați sau să li se ceară acordul. ” a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.
”Pentru orice Ministru, și cu atât mai mult pentru Ministrul Educației, ar trebui să primeze interesul superior al copiilor și nu interesul Bisericii Ortodoxe sau a altor culte. Iar acest lucru poate fi demonstrat simplu, prin respectarea și aplicarea legilor în vigoare” a mai declarat Toma Pătrașcu.
Scrisoarea a fost semnată de AsociaÈ›ia Secular-Umanistă din România (ASUR), AsociaÈ›ia Umanistă Română, AsociaÈ›ia ACCEPT, Ateliere Fără Frontiere, ActiveWatch, Grupul CARE, AsociaÈ›ia Viitorul Tinerilor, AlianÈ›a NaÈ›ională a OrganizaÈ›iilor StudenÈ›eÈ™ti din România (ANOSR), AsociaÈ›ia Sens Pozitiv, Solidaritatea pentru Libertatea de ConÅŸtiinţă, ACTEDO – Centrul de AcÅ£iune pentru Egalitate ÅŸi Drepturile Omului, APADOR-CH, Societatea de Analize Feministe AnA, Fundatia United Way, MiliÈ›ia Spirituală È™i CPE – Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Sursa: evz.ro

AL

Recent Posts

Noul Ierusalim – Emma Repede

1. Vine o zi minunată, vine o zi mult dorită,Când lacrima pe veci va fi…

6 ani ago

Vom zbura – Emma Repede

1. Pe pământ e suferință,Pe pământ e mult necaz,Dar privim crezând în DomnulNe-a promis curând…

6 ani ago

Emma Repede – Emanuel – COLIND 2018

Un colind nou - Emma Repede - Emanuel 2018

6 ani ago

Declarație în America: “Satana îți vrea copiii!”

Pe 17 august în oraÈ™ul Little Rock din statul Arkansas a fost dezvelită statuia lui…

6 ani ago

Un creștin este amendat pentru citirea Bibliei în propria sa casă

TURKMENISTAN. - Un lider creÈ™tin, care a abandonat islamul, a fost amendat pentru că a…

7 ani ago

Cu ochii obosiți, privind răul – Vladimir Pustan

Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-Å£i da seama că cei mai mulÅ£i dintre…

7 ani ago