Credinţa nu se pierde, se transformă

Pulsul religiei creștine se ia în Statele Unite. Așa este de mult regula, fiindcă, spre deosebire de statele europene secularizate, America a rămas legată de Dumnezeu, cel puţin la nivel statistic, în procesul dezvoltării ei. Astăzi însă și statisticile indică o transformare profundă a peisajului american religios, unică în istoria ţării, dar intuită deja din sondajele ultimilor ani.

Statele Unite se desprind de trecutul strămoșesc. Dacă întotdeauna ele au fost excepţia studiilor despre cum prosperitatea economică, educaţia și religia se anulează reciproc, în ultimul deceniu se observă tot mai clar că Statele Unite nu mai sunt „o naţiune sub Dumnezeu”, ci o naţiune tot mai divizată pe linia statutului economic, a educaţiei, a diversităţii etnice și rasiale, dar și a trendurilor sociale, toate afectând radical imaginea tradiţională a Americii religioase.

Aceste schimbări sunt însă anunţate de ceva timp și redacţia Semnele timpului le-a analizat în profunzime în ediţia din iulie 2016 a revistei tipărite. Acum trendurile sunt reconfirmate de cel mai amplu studiu care analizează peisajul religios american, „Atlasul Valorilor Americane”, realizat de Institutul de Cercetare a Religiei Publice, pe un eșantion de mai bine de 100.000 de americani din cele 50 de state. Din cel mai recent studiu publicat, care analizează situaţia pe 2016, se desprind concluzii majore: creștinii albi alcătuiesc mai puţin de jumătate din total; catolicii albi, împreună cu bisericile protestante istorice de albi, cât și protestanţii evanghelici albi sunt în declin, atât ca număr de membri, cât și ca medie de vârstă; grupurile religioase noncreștine sunt în creștere și atrag o mare parte dintre tinerii americani.

Declinul bisericii creÅŸtine albe

În 1976, 81% dintre americani se identificau ca albi și ca aparţinând unei confesiuni creștine, 55% fiind protestanţi. Astăzi doar 43% dintre americani îndeplinesc cele două condiţii și doar 30% sunt protestanţi: 17 din cele 30 de procente reprezintă protestanţii evanghelici albi, care constituie în continuare cel mai numeros grup religios, urmat de bisericile protestante istorice de albi (13%), de catolicii albi (11%), de protestanţii afro-americani (8%) și de catolicii hispanici (7%). Religiile noncreștine constituie fiecare 1% din populaţie, iar împreună ocupă „o felie” cam de mărimea catolicilor hispanici. Însă mai numeros decât oricare dintre aceste grupuri creștine și noncreștine este grupul americanilor neafiliaţi (24%), adică al celor care se descriu în acest studiu drept „atei”, „agnostici”, „seculari” sau „religioși fără afiliere”. De la începutul anilor 1990, acest grup s-a triplat în mărime. Majoritatea este compusă din persoane seculare (58%) și din tineri între 18 și 29 de ani.

Studiul arată că declinul a intrat pe o pantă abruptă în ultimii 20 de ani. În 1996, creștinii albi încă reprezentau 65% din public. Până în 2006 au scăzut la 54%, pentru ca în ultimul deceniu să scadă până la 43%. În ultimii 10 ani, numărul protestanţilor evanghelici albi a scăzut de la 23% la 17%, iar numărul catolicilor albi a scăzut de la 16% la 11%. În cartea sa The End of White Christian American, Robert Jones, fondatorul și directorul Institutului de Cercetare a Religiei Publice, trasează acest declin al bisericii creștine albe – ca instituţie cu o mare putere culturală – ca rezultat al eșecului bisericilor de a se adapta la schimbările demografice care au făcut din America o ţară multiculturală, multietnică, într-o mai mare măsură decât era până acum.

Bisericile protestante istorice de albi au început să scadă primele, pradă secularismului și dreptei evanghelice, care a reușit prima să ridice „pulsul politic” pe probleme sociale, de la segregare (în anii 1980-1990) la opoziţia faţă de drepturile LGBTQ azi, o strategie care i-a generat deopotrivă succesul în trecut, cât și declinul recent. Bisericile protestante istorice nu au reușit în „războaiele culturale” din trecut, care vizau probleme rasiale precum segregarea, să reflecte „fervoarea” membrilor săi, adoptând un ton prea cuminte, prea ecumenic, prea plat pentru problemele vremii, poziţie contestată de vocea reacţionară și necompromiţătoare a protestanismului evanghelic, spune Jones. Dar doctrina conservatoare și totodată patriotică cu care cel din urmă a intrat în vizorul publicului este tocmai motivul pentru care protestanismul evanghelic alb este și el în derivă astăzi, pe măsură ce tot mai mulţi creștini americani, inclusiv evanghelici, sprijină căsătoriile gay, problema socială care a pornit actualele „războaie culturale”. Poate că singura slăbiciune a cărţii lui Jones este că interesul său predominant cultural face complet abstracţie de orice posibile explicaţii derivate din diferenţe teologice sau din diferenţe în structura serviciilor de închinare, probleme ale instituţiilor religioase, precum abuzul sexual în Biserica Catolică etc.

Accent pe Sud

Creștinii protestanţi albi nu au scăzut doar ca proporţie din populaţia generală, ci și ca proporţie din numărul total de protestanţi. Dacă, în 1991, 83% din toţi protestanţii erau albi, acum proporţia este de 67%. La fel, în 1991, 87% dintre catolicii americani erau albi, nonhispanici, pentru ca acum proporţia să ajungă la 55%, arată raportul. Diferenţele semnificative respectă trendul demografic din Statele Unite. Conform ultimului recensământ realizat de guvernul american, este de așteptat ca până în anul 2050 minorităţile etnice să alcătuiască mai mult de 50% din populaţia Americii.

Toate aceste lucruri înseamnă că astăzi mai puţin de jumătate (23) din cele 50 de state au o majoritate formată din creștini albi, o scădere semnificativă faţă de acum 10 ani, când 39 de state aveau o majoritate formată din creștini albi. În această perioadă, pierderi s-au înregistrat în aproape fiecare stat, cu variaţii. Dar cele mai multe pierderi sunt concentrate în statele din nord-est. Istoric, centrul cultural al Bisericii Catolice americane s-a aflat tocmai în nord-est, unde s-au așezat prima dată imigranţii catolici din ţări europene, precum Italia și Irlanda. Însă și acest lucru s-a schimbat în timp, astfel că în prezent majoritatea imigranţilor catolici provin din ţări din America Latină. Astăzi, o majoritate a catolicilor americani locuiesc în Sud (29%) sau Vest (25%). Doar 26% mai locuiesc astăzi în Nord-est.

O cercetare Barna vine să completeze acest tablou: cei mai mulţi credincioși americani sunt neimplicaţi în viaţa bisericii (43%), adică nu au mai participat la serviciile religioase ale unei biserici în ultimele șase luni. Alţi 34% sunt retrași, aceștia fiind cei care au fost minimum, oarecum, sau foarte activi în viaţa comunităţii, dar nu au mers la biserică în ultimele șase luni, cu excepţia vreunui eveniment special. Doar 38% dintre credincioși sunt implicaţi în viaţa bisericii, adică au participat la o slujbă religioasă a bisericii în ultimele șapte zile. Topul bisericilor cu cei mai implicaţi membri se concentrează, neîntâmplător, în statele din Sud.

Portretul bisericilor din Sud este completat și de alţi indicatori. Nivelul de educaţie diferă între confesiunile religioase. Unitarienii și hindușii sunt cei mai educaţi, în vreme ce catolicii hispanici sunt cel mai puţin educaţi, arată studiul. Aproape jumătate (48%) dintre protestanţii evanghelici albi au cel mult o diplomă de liceu, comparativ cu 38% în rândul creștinilor albi ai bisericilor protestante istorice sau cu 37% între catolicii albi. Pe de altă parte, 7 din 10 (70%) catolici hispanici au cel mult o diplomă de liceu, comparativ cu 37% dintre catolicii albi. Toate grupurile religioase non-albe au nivele de educaţie mai scăzute decât cele albe. Totodată să nu uităm că, așa cum se întâmplă în multe state europene, dar și la nivel global, și sudul Statelor Unite este mai sărac decât nordul. Rata sărăciei este mai mare în sud decât în nord, în timp ce salariul minim este mai mic, mobilitatea economică (abilitatea de a urca pe scara veniturilor) este mai mică, accesul la serviciile de sănătate este îngreunat, iar incidenţa anumitor boli – crescută.

Observăm deci câteva trenduri clare. Populaţia creștină indigenă scade, în timp ce creșterile sunt mai mult la imigranţi. Persoanele mai înstărite și mai educate se îndepărtează de biserică, fenomen care apare și în rândul imigranţilor de a doua sau a treia generaţie, când accesul la educaţie, venituri mai mari și drepturi este crescut. Faptul că cei mai educaţi nu mai optează neapărat pentru biserici creștine arată nevoia creștinismului de a redeveni relevant în aceste cercuri, de a găsi nevoile acestor oameni și a reargumenta și reafirma mesajul creștin într-un limbaj intelectual și convingător, cu formulări și argumente adaptate minţii și problemelor contemporane.

Tinerii fug de bisericile tradiţionale

Peisajul religios american mai este stratificat și pe generaţii. Aproape două treimi dintre americanii de peste 65 de ani sunt albi și creștini, pe când doar un sfert dintre tinerii între 18 și 29 de ani aparţin unei tradiţii creștine. Doar 11% dintre protestanţii evanghelici albi, 11% dintre catolicii albi și 14% dintre creștinii albi din bisericile protestante istorice au vârste sub 30 de ani. De fapt, niciun grup religios nu are membri mai în vârstă decât protestanţii evanghelici și catolicii albi. Media de vârstă pentru cele două grupuri este de 55 de ani, când, în 1976, era de 45, respectiv 40 de ani. Prin comparaţie, 42% dintre musulmanii americani au sub 30 de ani. Media de vârstă pentru hinduși este de 32 de ani, pentru musulmani – de 32 de ani, pentru budiști – de 36 de ani și pentru neafiliaţi – de 37 de ani. Faptul că tinerii se îndreaptă spre religii percepute ca alternative la creștinism arată că ei nu fug de Dumnezeu, ci de religia pe care o percep drept îmbătrânită, rigidă și irelevantă.

Norel Iacob scrie în articolul Tânărul care ne-a adus oglinda că „avem în prezent niște generaţii de creștini adulţi și seniori care s-au format într-o altă cultură, pe de o parte, iar de partea cealaltă avem o generaţie de tineri cu acces la informaţie, înstrăinaţi, care își aleg singuri sursele de arbitraj și de autoritate (inclusiv religioasă).” Sociologul creștin american David Kinnaman este de părere că cele mai importante trei tendinţe în procesul construcţiei identitare a generaţiei tinere sunt: accesul la informaţie, înstrăinarea de instituţii, printre care și instituţiile fundamentale ale căsătoriei și familiei, și punerea la îndoială a autorităţii. În ce privește instituţia bisericii creștine actuale, studiile Barna au arătat ce anume îi deranjează pe tineri: biserica este văzută ca restrictivă, superficială, plictisitoare, antiștiinţifică, represivă, exclusivistă, intolerantă și una care nu acceptă îndoiala credinţei. Ce ar putea face bisericile pentru a inversa această tendinţă și a atrage din nou tineri? Pentru a aprofunda subiectul, câţiva cercetători adventiști au avut recent mai multe discuţii pe internet, cu două grupuri de tineri. Concluziile nu au fost inedite, dar interesantă a fost confirmarea nevoii de mentorat, de modele din celelalte generaţii. Alte valori importante au fost iertarea, acceptarea și oportunităţile de a discuta vulnerabil despre crizele din viaţa lor.

Concluzii pentru viitor

La prima concluzie, toate aceste rapoarte și statistici par să indice un deces iminent al religiei. De aceea este important ca întotdeauna să comparăm aceste trenduri cu ce s-a întâmplat în trecut. Moartea lui Dumnezeu a fost anunţată de secole și totuși ea nu s-a petrecut. Până în ziua de azi, deși tot mai multe naţiuni au ieșit din sărăcie, s-au industrializat și s-au modernizat, ponderea creștinilor în rândul populaţiei globale nu a scăzut dramatic faţă de acum 100 de ani, iar numărul adepţilor altor religii, în special ai celei islamice, a crescut chiar și în ţările arabe dezvoltate. „Cred că ceea ce eu și cei mai mulţi dintre ceilalţi sociologi ai religiei am scris în anii 1960 despre secularizare a fost greșit. Argumentul nostru a fost că secularizarea și modernizarea merg mână în mână. Cu mai multă modernizare vine mai multă secularizare. Nu a fost o teorie nebună. Existau dovezi pentru asta. Dar acum cred că, la bază, a fost greșită. Cea mai mare parte a lumii de astăzi nu este seculară. Este foarte religioasă”, spunea sociologul Peter Berger la 30 de ani după ce declarase că, „până în secolul al XXI-lea, credincioșii vor fi de găsit doar în secte mici”.

Era postmodernismului este una care aduce probleme importante bisericii creștine, fiind prin definiţie o eră a supremaţiei individului, care își creează propriile valori și propria teologie. În această eră, biserica nu mai este centrul respectat al culturii noastre, creștinismul instituţional fiind considerat de mulţi irelevant și depășit, se precizează într-un Raport Lausanne despre spiritualitatea religioasă și nonreligioasă din lumea vestică. Pe măsură ce modernitatea ne-a îmbunătăţit calitatea vieţii, ceea ce pe de o parte secularizează, accentul pus pe materialism, pe de altă parte a crescut foamea după spiritual. Cu această foamete a crescut frustrarea faţă de formele religiei instituţionalizate, percepute ca o parte din problemă, ca o extensie a modernităţii: îndepărtate, nepăsătoare, neadecvate, axate pe materialism și pe rezultate. Va duce această „revoltă” la moartea religiei sau la reformarea ei? Aceasta este întrebarea generală. Robert Jones însă pune exact această întrebare strict în dreptul bisericii creștine americane.

El susţine ideea conform căreia creștinismul nu poate funcţiona eficient decât tocmai atunci când nu este dominant cultural. Precum s-a întâmplat și în trecut, orice formă de creștinism care se vrea eficientă astăzi trebuie să își asume un rol contracultural. „Pe măsură ce creștinismul începe să pară ciudat și chiar subversiv culturii noastre, avem oportunitatea să recuperăm anormalitatea Evangheliei, ceea ce îi conferă de fapt puterea”, spune Jones. Acest paradox stă în inima unei religii care este capabilă să funcţioneze într-o paradigmă dominantă contrară fără să își piardă caracterul distinctiv. Din acest punct de vedere, Jones se întreabă dacă nu cumva declinul bisericii creștine americane nu poate fi un lucru bun pentru creștinism, în general, un catalizator care să ducă biserica la redescoperire și reasumarea „ciudăţeniei” Evangheliei sale.

Sursa: semneletimpului.ro