Funiile dragostei – Ligia Seman

“Funiile dragostei” – cand raul pierde prinsoarea cu omenirea, iar infernul se transforma in cer

Ligia Seman a intrupat in cartile ei – “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii” – o larga intrebuintare a valorilor simbol ale omenirii in general, si ale crestinismului, in special. Preocupata de ideea luptei dintre bine si rau, dintre afirmatie si negatie, dar si de a demonstra continuitatea marilor principii morale cuprinse in Cartea Sfanta, Ligia Seman se releva pe sine in creatiile sale drept un artist responsabil, ce reuseste sa depaseasca orizonturile limitate si clasice, transmitandu-ne adevaruri de mare actualitate.

“Funiile dragostei”, am putea spune un volum ce se recomanda de la sine, este prin adancimea si multitudinea problemelor abordate, o lucrare de varf si o marturie in plus a capacitatii autoarei de a inalta bogatia vietii alaturi de Dumnezeu, oferind cititorului sansa si bucuria de a se lasa desfatat, emotionat, luminat si inflacarat de experienta descrisa. Sub raportul formei, in cartea nascuta de Ligia Seman si tiparita la editura Cetate Deva, in anul 2008, dominanta este impresia de dezinvoltura, de curgere libera a actiunii, dar si bogatia de idei.

 

“Funiile dragostei” este o scriere a devenirii, a schimbarii conceptiei de viata, ce ilustreaza lupta omului pentru a se detasa din nonsenul vietii lipsite de Dumnezeu si a accede la perfectiunea morala, chiar daca pana acolo are de strabatut o cale plina de obstacole si slabiciuni, invinse si depasite rand pe rand, prin eforturi innoite. Aceasta creatie este inchegata prin unitatea ideii de la care porneste, iar varietatea si profunzimea problemelor dezbatute o fac sa se detaseze intre alte realizari ale genului. Abordarea principiului negatiei ce sfarseste prin a practica binele, astfel ca nici unul dintre personaje nu ajunge sa se dedice pentru totdeauna raului si nici sa cada victima fortelor intunericului, face deci, ca influenta cartii sa fie constanta si profunda.

Scrisa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, creatia autoarei se remarca prin frumusete, dar si prin faptul ca are suflet, vindecand ranile si innoind gandul cu leacuri vechi, insa eficiente – mir si untdelemn. Punand fata in fata notiuni precum iubirea si neiubirea de Dumnezeu si de semeni, respectul, nevoia de pretuire, de liniste, de vindecare, de alinare, de prietenie adevarata, dar si complexele, frustrarile si orgoliile mari, paginile asternute de autoare sunt pline de sensibilitate, de cunostinta responsabilitatii ce ii sta in fata, de sublim, toate redate cu detasare si armonie, intr-o ordine bine pusa la punct. “I-am tras cu legaturi omenesti, cu funii de dragoste”, spune Dumnezeu in Osea 14:2 si de aici s-a nascut si titlul atat de expresiv al cartii. Debutand cu nenumarate precizari despre personaje, in marea lor majoritate studenti la universitatea din orasul T., schitand deja din primul capitol controversele si intriga ce vor urma, relatarea esta patrunzatoare si convingatoare, demonstrand ca omul are puterea sa primeasca sau sa respinga binele. Pe scurt, sirul de evenimente, fapte, momente cruciale, unele absolut existentiale si decisive pentru personajele principale ale cărtii, care desi sfarsesc tragic, nu sunt sub nici o forma victime, ci eroi ai credinÅ£ei, alcatuiesc o pleodoarie pentru faptul ca oameni normali, neavand nimic exotic, spectaculos ori senzational pot fi mesageri de valoare ai ideii de refacere a chipului lui Dumnezeu in om.
Este scris in ordinea spirituala a lucrurilor adevarul ca daca nu suntem hotarati sa oprim gandul rau inca de cand apare, acesta patrunde in minte si ne ofera suficiente motive sa ne convingem ca nu ar fi chiar atat de rau. Daca acceptam, gandul acela ne hraneste mintea, imaginatia si simturile, la fel cum se intampla cu Mircea, student la electrotehnica, despre a carui dorinta de a parveni cu orice pret (mergand pe logica “scopul scuza mijloacele”, acesta ajunge sa isi toarne colegii la securitate), se vorbeşte inca din primele pagini. Parca pentru a mentine echilibrul si a redresa balanta, tot acum aflam despre decizia cruciala a Liei Gavris, de asemenea locatara a campusului unviersitar, de a deveni crestina, despre dragostea puternica dintre Anca si Relu, ea colega cu Lia, la filologie, el frecventand cursurile Facultatii de Studii Economice, dar si despre dezamagirea lui Mihai, viitor medic, indragostit de Lia, atunci cand afla de idila dintre aceasta si Florin Plesa, care invata tot in polithenica.

Actiunea romanului se invarte intre caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Folosind tehnica bulgarelui de zapada, prin acumulari succesive, asistam la evolutia inceata, dar sigura a personajelor, de la un ateism absolut la un crestinism practic si suntem martori la convertiri autentice, ce au in ele ceva din emotia sacra a inceputurilor biblice. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma intr-o jertfa ce ii uneste pe fostii ei colegi, candva hulitori de Dumnezeu, acum insa discipoli ai lui Hristos, intr-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei. Pentru a da gir subiectului, dramele care se consuma in carte – incepanad cu uciderea lui Dani, a lui Florin si a Liei de catre securitate, dar si arestarea lui Relu si chinul sufletesc pe care il indura Anca, din momentul cand afla ce i s-a intamplat prietenului ei – readuc in actualitate teme cum ar fi iubirea ca aspiratie neimplinita, destinul omului ce lupta pana la capat pentru idealul in care crede, dar si o serie de valori specific crestine si nu numai – prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti.
Dincolo de textura cartii, de tesatura narativa, de dialogurile extrem de interesante, motivul fundamental, firul rosu ce strabate de la prima la ultima pagina naratiunea este Toleranta, o notiune prea putin cunoscuta in Romania comunista. In “Funiile dragostei”, Toleranta are un dublu statut, pe de o parte acela de ideal dezirabil, iar pe de alta parte, cel de idee generatoare de conflicte, in contextul realitatilor sociale de atunci. Crestinii din acest roman si in special eroii principali, Lia Gavris si Florin Plesa, desi lupta pentru un tel inalt – lumina Scripturii sa ajunga la fiecare suflet – sunt folositi, abuzati, provocati de o societate totalitara. In pofida acestui fapt, ei promoveaza toleranta, iertarea, dragostea, devenind exponentii acestor valori in primul rand crestine si apoi, democratice, deschizatori de drumuri, ce continua sa lupte cu consecventa si darurire pentru crezul lor, pentru “adevarata fericire”.

Intriga romanului este interesanta si captivanta, autoarea reusind sa le transmita cititorilor propriul entuziasm. Cartea este scrisa cu multa grija si probabil ca tocmai de aceea nu iti da voie sa o abandonezi. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora. Chiar daca fac parte din categoria personajelor negative, lui Mircea, Mihai sau domnului Oprea, unchiul acestuia si seful securitatii din orasul T., nu li se cauta scuze si nici nu sunt invinuiti excesiv. Intr-o Romanie bantuita de probleme si intr-o perioada foarte grea a istoriei tarii noastre, o parte a tinerilor din “Funiile dragostei” isi gasesc sensul si echilibrul emotional in crestinism, avand alura unor personaje de tragedie antica. Ei traiesc povesti de dragoste pure, unele din pacate, lipsite de sansa, cum este cazul Liei si al lui Florin, se lasa condusi de atasamentul fata de tot ce inseamna bine si altruism si au puterea de a evita anumite greseli si de a infrunta cu curaj si rabdare momentele dificile.

Fara indoiala ca prin viata lor zbuciumata si interesanta, am putea spune chiar senzationala, cuplul Lia Gavris – Florin Plesa se detaseaza in cadrul naratiunii. Cei doi traiesc un fel de poveste de sine statatoare care nu dezamageste, ci din contra, este menita sa le contureze si mai bine personalitatea, transformandu-i din niste straini misteriosi, in prezente familiare, a caror evolutie cititorul o asteapta cu nerabdare. Mai mult, moartea lor ia forma unui test suprem si ultim, menit sa dovedeasca adevarul ca viata pe care au dus-o a stat sub semnul unui crestinism autentic.
Se vorbeste foarte des in roman despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din cand in cand, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mantuirii. Personajele se aduna in jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, ii uneste pe cei ramasi in viata, ajungand sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de invataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte in felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, ii trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire, aceasta este situatia lui Mihai si a lui Mircea, iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si in cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea.
De fapt, inima acestor logodnici este indragostita in principal de Domnul, de aceea ei au puterea sa vegheze, sa se roage si sa Il cante pe Mântuitorul lor, care este prezent si prezentat in “Funiile dragostei” ca fiind acea forta extraordinara, ce le da putere sa mearga inainte pentru crezul lor. Lia si Florin primesc cu dragoste, bucurie si recunostinta totul, atat binele, cat si raul. Ei sunt la fel de increzatori in Dumnezeu, fie ca este vorba de logodna si pregatirea nuntii lor, fie ca inteleg ca a sosit momentul sa se desparta sau ca isi accepta cu seninatate moartea. Scenele in care autoarea descrie momentul trecerii in nefiinta a lui Florin si al Liei sunt incarcate de un dramatism greu, dens, ce pare cu atat mai intunecat, prin contrast cu lumina si frumusetea episoadelor ce descriu iubirea dintre cei doi. De remarcat ca desi sunt constienti de pericolul care-i ameninta, Lia si Florin nu se gandesc nici o clipa sa renunte. La ei, instinctul de conservare nu mai exista pentru ca i-au luat locul o mare dragoste pentru oameni, o adanca blandete si rabdarea de a suporta prigonirile si nedreptatile pentru Numele Lui. Romanul Ligiei Seman este impregnat de caldura iubirii si a blandetii, dar si de o multime de învataturi crestine categorice.
Poate ca una din erorile cartii ramane aceea ca pentru autoare nu exista oamenii rai. Desigur, nu ar fi corect sa plecam de la premiza ca semenii nostri pot fi impartiti in mod superficial si nedrept in doua categorii, buni si rai, insa personajele care debuteaza prin a fi negative ajung sa parcurga de-a lungul romanului, o “paleta cromatica” mult prea simpla, evoluand previzibil si liniar, de la negru absolut la un gri sters pentru a sfarsi intr-un alb imaculat. Este cazul lui Mihai si al lui Mircea, cei doi baieti care colaboreaza cu securitatea, autorii morali ai evenimentelor tragice pe care vor trebui sa le indure Relu, Anca, Lia si Florin. Daca in mod normal, iubirea aratata de Lia ar ajunge sa ii indarjeasca, sa ii atate pentru ca nu sunt capabili sa o inteleaga, acestia urmeaza paradoxal si oarecum nefiresc, pilda fiului risipitor, suferind brusc, o neasteptata metamorfoza – aceea a demonului devenit inger. Nu incercam prin aceasta sa negam adevarul ca “iubirea acopera multimea pacatelor” si ca la Dumnezeu totul este cu putinta, ci vrem doar sa sugeram ca portretul moral al celor doi ar fi putut fi redat mai in detaliu si mai in profunzime, asa cum s-a intamplat in cazul personajelor pozitive, prin descrieri mai ample.

La o analiza atenta, este evident ca pe langa autenticitatea celor intamplate, actiunea din “Funiile dragostei” nu lancezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului in care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, insa acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea este o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat in serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. “Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, intalnite in special in perioada intemeierii crestinismului.

Cartea se incheie in mod sugestiv cu moartea Liei si convertirea celor doi eroi negativi, tocmai pentru a sublinia valoarea jertfei personajelor pozitive, ce au patimit pentru Hristos in timpul regimului comunist, avand totusi puterea sa traiasca in nevinovatie si rugaciune pana la capat. Sentimentele ce anima personajele sunt curate, de cea mai buna calitate, plenare, sincere, izvorand din convingere şi dovedind credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu, în pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-au traversat din cauza unui sistem si a unui regim antihristic. Romanul “Funiile dragostei” ne tine conectati prin carisma autoarei si stilul de a vorbi specific tinerilor, prin abilitatea si capacitatea acesteia de a comunica si a pune in evidenta cu simplitate, imagini si adevaruri specifice Romaniei de dinainte de decembrie ’89, astfel ca cititorul nu are dificultati de intelegere a ideilor enuntate.
Totul se termina firesc, pastrandu-se aceeasi nota demna, ce a marcat naratiunea chiar de la inceput, cu invitatia nerostita, dar usor de citit printre randuri, adresata cititorului de a-L cunoaÅŸte pe Isus si Biblia, dar si cu o provocare ce decurge implicit, de aici: aceea de a lua decizia sa treaca de partea lui Dumnezeu. Nimic nu aminteste in aceasta carte de constrangere, de obligatie, de calcul meschin. Totul este spontaneitate, lumina si adevar, adica funii de dragoste divina.

Octavian CurpaÈ™
Phoenix, Arizona