Dialog cu poetul creştin Ionatan Pirosca despre stihuri de reîntoarcere către frumos şi sensibil

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plăsmuieşte sunt o exprimare a întregii sale vieţi. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodată să făurească stihuri, ci s-a trezit pur şi simplu făcând acest lucru de îndată ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a aşternut primele rime pe hârtie, fără să ştie că se apucase de ceva special, de o activitate complexă. Poeziile lui se remarcă printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteşte cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic creştin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede în conceptul de “artă pentru artă” şi nici nu depinde de anumite condiţii pentru a scrie. Ionatan Pirosca s-a născut în 1958 la Brăila,  este licenţiat în teologie şi este  căsătorit cu Sorina.

– Cum si cand ati inceput sa scrieti in mod serios poezie? In ce an ati debutat si cu ce ? Care au fost volumele urmatoare si cand au aparut ? Cate poezii ati compus pana la ora actuala?

– Niciodată nu am scris poezie în mod neserios. E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, aÅŸ spune. ÃŽntreaga mea biografie poate fi privită ca o corabie plutind pe o mare. NumiÅ£i marea aceasta poezie, apoi imaginaÅ£i-vă toate furtunile ÅŸi toate pânzele care poartă această corabie până se rup şi furtunile, dar ÅŸi pânzele… Numai susurul blând ÅŸi subÅ£ire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman liniÅŸtit.

Am debutat publicistic cu două grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Braşov. Tot în acel an, luam şi primele mele două premii la concursuri literare naţionale. Abia după zece ani, în 1994, după mai multe premii şi recunoaşteri publicistice prin diverse reviste literare, debutam editorial cu placheta Cu faţa la cruce. Era o cărţulie alcătuită din poezie scrisă de-a lungul anilor, dar schimbată şi regenerată astfel încât să reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului meu: anume, întoarcerea cu faţa către Hristos şi către crucea Sa mântuitoare.

Nu pot spune câte poezii am scris, aşa cum nu număr niciodată câte linguri de mâncare mănânc la o masă. Pot doar să vă spun că am publicat până acum şase volume de poezie şi că am pregătite încă  vreo patru, pentru a le publica în următorii ani.

– Ce fel de poezie scrieti? Ati scris mai multe categorii de poezii? V-ati format deja un stil al dvs., inconfundabil? Dintre poemele pe care le-ati scris pana in prezent, aveti unul preferat?

– ÃŽmi place să  cred că ceea ce fac eu se cheamă poezie creÅŸtină. Asta înseamnă să fie o poezie de două feluri: de o bună calitate literară, ca poezie, ÅŸi cu un autentic fundament ideatic creÅŸtin, ca ÅŸi mesaj. Aceste două aspecte trebuie să se împletească în cel mai armonios chip ÅŸi cu cel mai viguros impact atunci când se apropie de sufletul iubitor de frumos. Despre stil, ce să vă spun… “Le stil c’est l’homme”. E ceva ce s-a format dintr-un mine trecut prin sumedenia de lecturi, cenacluri, încercări mai bune sau mai puÅ£in bune de a scrie ca unul sau ca altul dintre marii poeÅ£i ai lumii… Dacă e ceva inconfundabil la mine, nu scrierea poeziei este, ci modul cum interferează ea cu propria-mi biografie.

Nu am un poem preferat. Dar am o carte preferată. Vorbesc despre volumul Ferestrele Împărăţiei, apărut în 2006.

– Descrieti-ne procesul aparitiei unui poem. Preferati sa fiti singur atunci cand scrieti sau sa ascultati muzica? Petreceti un anumit timp pentru a rescrie un vers sau va iese din prima?

– Scriu când am timp ÅŸi când sunt suficient de odihnit ca s-o fac. Nu ÅŸtiu dinainte ce voi scrie. Asta îmi sugerează cuvintele însele, pe măsură ce se Å£es în diverse sintagme. AÅŸa se conturează ideea, care preia apoi curgerea întregii construcÅ£ii. Cuvintele care urmează momentului de cristalizare a ideii se subscriu acesteia, dar îşi păstrează ÅŸi un teritoriu de autonomie formală, îngăduindu-mi să mă joc cu ele, la fel cum aranjam cubuleÅ£ele colorate, în copilărie. Ba chiar îmi permit să inventez cuvinte sau încărcături gramaticale noi, care prin aportul lor semantic ÅŸi eufonic, creează sonorităţi ÅŸi sugestii noi, surprinzătoare, frumoase.

Nu depind de anumite condiţii pentru a scrie. Îmi place să ascult muzică, dar asta nu mă condiţionează. E adevărat că prefer să fiu singur, dar mă stimulează la fel de bine prezenţa alături de mine a cuiva drag. Nu încerc variante formale diferite pentru a definitiva un vers. Acest lucru se face în minte, în mod automat, în timpul procesului de scriere. Apare de obicei, forma definitivă a poemelor.

– Cum procedati pentru a ajunge de la o foaie de hartie alba la un poem finalizat? Cand si cum va dati seama ca un poem e finalizat, sa spunem ca traiti un anumit sentiment de calm, sau considerati ca un poem nu e niciodata cu adevarat incheiat?

– Nu am mai scris de multă vreme pe o foaie. Doar pe calculator. Åži asta fiindcă, din cauza bolii de care sufăr, mâna mea refuză să poarte pixul pe hârtie. De mulÅ£i ani sunt ceea ce se numeÅŸte “persoană cu handicap”.  Scriu foarte greu, dar scriu foarte mult. Mă instalez la computer ÅŸi chiar dacă trupul meu nu poate să hoinărească prea mult în lumea asta, imaginaÅ£ia pleacă la căutat de comori. Curând după aceea, am un început, un cuvânt sau poate mai multe… ExperienÅ£a îmi spune ce se poate face cu această comoară. Mă las în seama ei, fiindcă ÅŸtiu că e ceva ce se cheamătalent ÅŸi care nu îmi îngăduie să pierd nici o comoară. AÅŸa că în ciuda bolii ÅŸi a handicapului, fac exact ceea ce făceam ÅŸi înainte de instalarea handicapului, ba se pare că o fac chiar mai bine decât înainte. Scriu numai poeme “la gata”. Nu revin niciodată asupra vreunui text încheiat.

– Ce rol are cititorul atunci cand scrieti? Cum reactioneaza cititorul la poeziile dvs.? Cine este cel mai mare critic al dvs. (in afara de dvs. insiva)?

– Dacă nu ar fi cititorii, dimensiunea orizontală a motivaÅ£iei scrisului meu s-ar pierde. Nu cred în conceptul de “artă pentru artă”, iar cel de “lucrare pentru Dumnezeu” este fals, dacă nu ne gândim că orice lucrare a noastră trebuie să treacă pe la ÅŸi să fie în folosul semenilor, ca să ajungă la Dumnezeu. Deci, un barometru natural pentru măsurarea “presiunii” poeziei mele – ÅŸi a oricărui altuia – sunt reacÅ£iile cititorilor. Tot cititorii îmi dau ÅŸi nota. Fiindcă, dacă ar fi după soÅ£ia mea – care e cel dintâi cititor al meu – aÅŸ merita mereu zece! AÅŸa că, de obicei, mai aÅŸtept ÅŸi alte păreri.

– Exista in poemele dvs. adevaruri care risca sa se piarda atunci cand lectura se face in gand? Aveti si poeme scrise pentru a fi citite in gand, poate ca o meditatie in tacere, poeme care nu trebuie recitate?

– Pierderea vreunui adevăr  în poezie sau revelarea vreunuia înseamnă ceva foarte relativ. Aspectul acesta depinde de atât de multe variabile, încât nu m-aş  aventura să apreciez când are cel mai valabil impact poezia mea. ÃŽmi place, e adevărat, să-mi recit poeziile proprii, conferindu-le o rezonanţă deosebită prin tonalitatea vocii sau accentuarea anumitor lucruri, dar nu pot spune că se schimbă ceva în structura de profunzime a poemelor, astfel. MeditaÅ£ia în tăcere precede scrierea, nu o înlocuieÅŸte. Cât despre procesul de receptare a gândurilor, trăirilor expuse sau a ideilor, acesta este descoperit de fiecare cititor în momentul lecturii.

– Ce obiectiv urmariti in poeziile pe care le scrieti? Ne puteti vorbi despre influenta crestinismului in poezia dvs.? Ce alte concepte, in afara celui crestin, v-au mai calauzit in ceea ce ati scris?

– De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieÅ£i. Ca o reîntoarcere către frumos ÅŸi sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lăsat desăvârÅŸit ÅŸi curat pe pământ ÅŸi care a fost pervertit de păcat. A propriilor mele simÅ£iri, care nu pot fi recuperate de adevăr decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunÅ£a la a mă închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, creÅŸtinismul nu este numai o influenţă în poezie, ci însăşi concepÅ£ia mea despre lume ÅŸi viaţă, care stă la baza întregii mele existenÅ£e ÅŸi a tuturor manifestărilor mele. O altă dimensiune definitorie care trebuie să caracterizeze o poezie creÅŸtină este, aÅŸa cum mai spuneam, aceea de… poezie, de excelenţă literară.

– Ce poet crestin cititi in prezent? Ce parere aveti despre poezia crestina contemporana? Ce plusuri si ce minusuri are? Exista in prezent, o miscare poetica crestina?

– Dacă privesc la apartenenÅ£a confesională a autorilor, pot spune că nu citesc altfel de poezie decât din cea creÅŸtină. Dar se întâmplă să regăsesc atât de puÅ£in din creÅŸtinism în operele imensei majorităţi a scriitorilor de azi, că nu pot spune cu mâna pe inimă că acum citesc vreun poet creÅŸtin. Poezia de azi se umple de postmodernitatea haosului în care trăim, a unei realităţi al cărei stăpân este cel rău. Unele opere poetice strălucesc de frumuseÅ£e literară, dar “vâna” lor spirituală e de tot nulă, dacă nu dăunătoare, desfigurată moral.

Am iniţiat în 2001, un grup literar creştin pe Internet, intitulat Cuvinte la schimb. Aceasta pare a fi unica reprezentare de acest gen a creştinilor evanghelici din România.

– Se spune ca sunteti cel mai mare poet crestin in viata. Pe ce credeti ca se bazeaza aceasta afirmatie? Cum se raporteaza tinerii la creatiile dvs.? Care este cea mai recenta recunoastere pe care ati primit-o din partea celor in bransa?

– Discutabilă, această  afirmaÅ£ie. Probabil că sunt lideri de opinie care consideră aceasta ca fiind adevărat. Nu spun că nu-mi face plăcere să aud aÅŸa ceva, dar credeÅ£i-mă: mare “e unul singur, Dumnezeu”. ÃŽn ce mă priveÅŸte, ÃŽi mulÅ£umesc că încă sunt “în viaţă”.

Tinerii încearcă  şi ei să-şi găsească un drum în hăţişul ofertelor acestei lumi. Unii iubesc poezia şi încearcă să scrie. Ajung astfel, ca uneori să citească şi ce scriu eu. Tare m-aş bucura dacă ar găsi ceva care să-i ajute să vadă pe ce drum au apucat-o, citindu-mă. Poate că le-ar folosi mai mult ce scriu eu, dacă ar şti că recent am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu (pentru întâia dată!) poezie creştină de inspiraţie evanghelică.

– Ati fost incurajat de cei din jur sa continuati sa scrieti sau se poate vorbi mai degraba de o incredere in Dumnezeu si in capacitatile proprii? Ce anume v-a ajutat sa va concentrati pe scris? Au existat si momente cand ati fi vrut sa abandonati?

– ÃŽncurajat!? Dimpotrivă! A fost un moment, după apariÅ£ia primei mele cărÅ£i, când afirmaÅ£ia unora care erau obiÅŸnuiÅ£i cu un anume fel de predicuÅ£e rimate, care ÅŸi azi se practică prin biserici, că poezia mea “nu este poezie creÅŸtină”, ar fi putut fi de natură să mă demobilizeze. Am fost însă atât de supărat pe o astfel de abordare, că am văzut-o ca pe o provocare. AÅŸa că am mers înainte, convins fiind că am dreptate, că Dumnezeu nu m-a înzestrat degeaba ÅŸi că nu m-a chemat degeaba la un astfel de război. Nu am avut niciodată de gând să abandonez scrisul, dimpotrivă, am considerat că trebuie schimbat ceva în modul de a înÅ£elege poezia al fraÅ£ilor mei creÅŸtini evanghelici, aÅŸa că am luptat ÅŸi în acest sens.

– Care a fost cea mai mare provocare de pana acum, ca poet? Cum va promovati poemele? Ce surse de inspiratie aveti in prezent?

– Cea mai mare provocare ca poet ÅŸi nu doar, este aceea de a-mi depăşi propriile limitări fizice impuse de starea sănătăţii mele. Nu să scriu îmi este greu, ci să-mi promovez ÅŸi să-mi vând cărÅ£ile. De aceea, am deschis un blog pe Internet, la adresa http://ionatan.wordpress.com, unde îmi postez unele dintre lucrări. Este cel mai bun mijloc de deplasare pentru cineva pe care nu-l ajută picioarele. Cât despre sursele de inspiraÅ£ie, nu-mi fac probleme. ÃŽntotdeauna se găseÅŸte ceva demn de iubit. Cea mai importantă sursă de inspiraÅ£ie pentru mine este dragostea lui Dumnezeu. Dar în această dragoste a Lui încap atât de multe feluri de sentimente înălţătoare ÅŸi atâtea frumuseÅ£i de împărtăşit încât, începând de la dragostea faţă de firul de iarbă alintat de răcoarea din rouă, până la dragostea pentru părinÅ£i, prieteni, soÅ£ie ÅŸi copii, totul mă poate inspira.

– Sunteti multumit de statutul dvs. de poet sau v-ati dori sa fiti altceva? Ati fost implicat si in publicistica? Ce altceva vi se pare relevant in experienta dvs. de pana acum si ati dori sa ne impartasiti?

– Să scriu poezie consider a fi ceea ce vrea Dumnezeu de la mine. Chiar ÅŸi boala mea, o privesc ca pe o punere specială de o parte. Dumnezeu mă  obligă să scriu. Nu pot să fac altceva. AÅŸadar, cum să nu fiu mulÅ£umit cu asta?

Apoi, tot ce consider relevant în experienţa mea, trece automat în poezia mea. Tot ce-mi rămâne de făcut este să vă provoc să o citiţi.

– Unde va vedeti in viitor, ce aspiratii aveti? La ce lucrati in prezent? Ce i-ati sfatui pe cei care abia acum incep sa scrie? Unii sunt de parere ca a scrie poezie este o “pierdere de timp”. Ce le-ati spune celor care gandesc astfel?

– De fapt, nu în viitor mă văd eu, ci în veÅŸnicie. De când Hristos m-a asigurat de posibilitatea asta, nu-mi doresc mai puÅ£in. Aspir către El cu toată fiinÅ£a mea, cu tot scrisul meu. Lucrez pentru asta, chiar ÅŸi prin cărÅ£ile mele. Acum am gata încă patru manuscrise, două de poezie ÅŸi două de proză ÅŸi am încă alte câteva cărÅ£i începute, pe care mă rog să-mi dea Dumnezeu putere ÅŸi timp să le termin! Astfel, am acoperit viitorii ÅŸapte ani cu câte două apariÅ£ii – poezie sau proză – pe an.

Dacă sunt tineri atraÅŸi de poezie, îi sfătuiesc să citească mult, să  vadă ce este ÅŸi cum se face poezia bună. Să citească  multă poezie ÅŸi multă critică de poezie. Apoi, să exerseze, să nu se sperie de eÅŸecuri ÅŸi să exerseze iar. Fiindcă a scrie poezie este ceva de foarte mare importanţă. Poate cineva să spună că el însuÅŸi este o pierdere de timp, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, care ÅŸi-ar fi irosit timpul creându-l? Suntem creaÅ£ia lui Dumnezeu. Poezia este o creaÅ£ie a noastră. Ea nu este o pierdere de timp pentru noi, aÅŸa cum nici noi nu suntem o pierdere de timp pentru Dumnezeu…

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona