Crestini.com

Aș vrea să vă întreb, frate Panican, care au fost cel puțin trei lucruri care v-au marcat, în mod deosebit, din viața și slujirea pastorului Richard Wurmbrand?

Platon are un cuvânt de aleasă înțelepciune, și spune: a cunoaște înseamnă, a recunoaște. Eu când l-am cunoscut pe pastorul Wurmbrand, am recunoscut dorul ascuns al inimii mele, după felul natural de trăire și de mărturisire a vieții de credință. Ce m-a impresionat pe mine la pastorul Wurmbrand, intâi de toate, naturalețea cu care își trăia și își mărturisea credința, în orișice  mediu, indiferent pe cine avea în față, că era un savant sau era un om cu patru clase, dumnealui arăta persoanei respective, același interes și aceeași prețuire, și se comporta și unul și cu celălalt, chiar dacă diferit, dar natural.

Pe de altă parte ce m-a impresionat, iarăși foarte mult la acest gigant, la acest titan al credinței, și când spun gigant sau titan nu am în vedere doar cei 14 ani de temniță comunistă pentru credință…sau celelalte experiențe de încarcerare dinainte de comunism, ci am în vedere excepționala diviziune a trăirii și mărturisirii vieții de credință pe toate planurile. Unul dintre cei mai însemnați scriitori creștini din toate veacurile, nu doar pentru veacul al XX – lea sau XXI-lea, în care ne este dat să trăim, un om de o cultură excepțională, un om care și-a însușit și folosit 13 limbi fluent. Mi-aduc aminte că mi-a povestit, că a fost invitat o dată la Budapesta să vorbească, și până nu a învățat dumnealui limba maghiară, care cred că nu este o limbă ușoară, mai întâi a învățat bine limba maghiară, și după aceea s-a dus la Budapesta și a predicat în limba maghiară. Cărțile dumnealui au fost traduse în peste 80 de limbi, unele dintre ele și este cel mai bogat autor român din toate timpurile. Și cu toate acestea, măcar că nu este spus corect, cu toate acestea, pentru că spiritele mari nicoadată nu vroiau sa arate cât sunt de mari, dumnealui era din cale-afară de umil, și spunea : mulți cred despre mine că sunt un om mare pentru că am suferit mult, și am scris cărți multe, dar sunt un om obișnuit, care am trăit, creștin fiind, în împrejurări poate neobișnuite, deci naturalețea și umilința. Și în al treilea rând focul credinței care este dragostea asta cu chip dumnezeiesc. Dumnealui iubea pe toată lumea, și mai mult iubea pe dușmanii dumnealui, pentru că știa, ceea ce ar trebui să știm toți, că vrăjmașii noștri lucrează cel mai mult și cel mai bine la cununa noastră de slavă, dacă primim lucrarea lor de vrăjmășie, care este în mâna Domnului și dacă o primim după cuvânt și după adevărul cuvântului lui Dumnezeu, crezând din toată inima, că toate lucrurile lucreaza împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și mai cu seamă aceste lucruri. Dumnealui este cel care a mărturisit, în nenumărate rânduri, că, dacă n-ar fi fost comuniștii să mă arunce în închisoare pentru 14 ani, niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte să întemeiez o misiune mondială: Vocea martirilor, care să-i ajute pe milioanele de creștini persecutați, de pretutindeni. Și după aceea dacă nu ar fi fost acești 14 ani benefici petrecuți în închisoare, niciodată nu ar fi apărut acele foarte importante cărți, pe care le-a scris după experiența  complexă, dramatică, dar foarte importantă a închisorii. Și mai sunt multe lucruri importante la acest bărbat. M-a impresionat faptul că fără să fie interesat de soarta celor dragi, de prestigiu, de propria viață, a trăit fără de compromisuri.

Și cred că nu greșim dacă îl așezăm în galeria marilor apostoli care au slujit Domnului și Bisericii.Dumnealui niciodată nu făcea distincție între Christos și Biserică, între Biserică și Christos, unde este Christos este și Biserica, unde este Biserica este și Christos.

Știm că în ultima vreme s-a declanșat o bătălie enormă în lumea nevăzută, spirituală, care se reflectă, și în viața noastră, mai ales la nivelul minții, al gândurilor și am aflat cu stupoare faptul că fiul pastorului Bartoș, s-a sinucis la Timișoara, de curând, și a vut loc înmormântarea pe data de 6 iunie a.c. Aș vrea să vă întreb, pentru cei care, se luptă cu stfel de gânduri, ați pomenit și dumnevoastră, într una din mesaje de acest termen: martiraj psihologic, mai ales în vest, unde este o avalanșă de informație și presiune psihologică, mentală, ce ați putea spune, cum ar putea să invingă această presiune mentală?

Da, este o presiune de natură spirituală și psihică, foarte puternică în ultima vreme, și cred că presiunea aceasta va crește de la an la an. Nu întâmplător spune Scriptura: „ cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit”,sau este o altă întrebare de foc, de fapt, pe care Domnul Însuși Mântuitorul o spune: „când va veni Fiul omului, oare, va mai găsi El credință pe pământ?”

Nu oameni care vor frecventa bisericile de un fel sau altul, ci oameni antrenați, pregătiți și gata, să-și verse orișicând sângele, să-și dea viața, pentru adevăr, fiind desăvârșit încredințați  că adevărul este mai important decât însuși viața lor, dacă își păstrează cineva viața pentru Fiul va fi iubit zice Domnul Isus, dacă cineva își dă viața pentru Mine, o va câștiga. Aceasta este credința sfinților, credința pentru care Tatăl L-a trimis aici.

Despre sinuciderea regretabilă a acestui tânăr, știm, dar există o formă de sinucidere încă mai grozavă decât aceasta, eu cred că sunt milioane de creștini care se sinucid, din punct de vedere spiritual, an după an, și zi după zi, îndepărtându-se de Domnul, de lumină, de neprihănire și viață, și scriptura spune și prin Sfântul Ioan, dar nu numai: ” nu vă depărtați de El, ca nu cumva, la venirea Lui să fiți dați de rușine”, iar penultimul verset în Ps. 73 spune: ” Iată că cei ce se depărtează de Tine pier. Tu nimicești pe toți cei ce sunt necredincioși.” Lupta este foarte mare, mai mare în veacul de-acum, decât în veacurile de odinioară, pentru că și din punct de vedere tehnic, vrășmașul copiilor lui Dumnezeu, are la îndemână un întreg arsenal, prin care îi poate prinde pe oameni, îi poate ține în această capcană pe tineri, furându-le și timpul, și energiile, astfel nimicidu-le viața spirituală.

În epistola Sfântului ap. Pavel către Tit este un cuvânt, care străbate ca un un fir roșu  întreaga epistolă, și cuvântul acesta este: cumpătat. Astăzi mai mult ca niciodată în istorie, și cei maturi și batrâni sunt chemați să trăiască o viață cumpătată. În felul acesta se pot proteja, de aceste teribile atacuri, sau presiuni de natură psihică, de natură spirituală, și pot rămâne sub autoritatea Numelui și puterii lui Dumnezeu, fără de care nici unul dintre noi nu poate trăi. De când cu televiziunea, în casa omului pătrund mii și mii de evenimente, de imagini, de oameni, și de vești, adică de știri. Cele mai multe dintre ele sunt profund dăunătoare, creează o anumită presiune, un soi de terorism, nu întâmplător Scriotura zice: ”cu ce drept asupriți voi pe poporul meu?” Numai că poporul sfinților, poporul lui Dumnezeu, el hotărește dacă, spre pildă prin televizor unora le permite să intre în casă și să-i agreseze universul intim sau nu. Aud adeseori pastori spunând într-un mod foarte superficial și arogant: vedeți-vă de treabă oameni buni, telecomanda stă la mine în mână, eu hotărăsc. Este așa, și nu este chiar așa. După aceea există ziarele, există radioul, există internetul, care este o mlaștină, și toate aceste lucruri dacă nu sunt întrebuințate în mod socotit, în mod cumpătat, pot produce daune uriașe minții, sufletului și trupului omenesc, și prin aceasta vieții de credință. Spune că erau la un sfat, sfinți, în sec, al 3 –lea, la începutul istoriei Biserici Domnului Isus, și se întrebau care este virtutea cea mai importantă în credință?

Și unul a spus: trebuie să fie mila, altul bunătatea, îndelunga răbdare, umilința, fiecare și-a dat cu părerea, și unul dintre frați, foarte liniștit stătea într-un colț, și la un moment dat celorlalți li s-a îndreptat privirea spre el, și au zis: dumneata ce crezi despre toate acestea? Și el a răspuns: cea mai importantă virtute, în manifestarea vieții noastre de credință este darul măsurii. Omul credinței trebuie să fie cumpătat, socotit și să aibă dreaptă măsură în toate privințele. În felul acesta se protejeaza, îi protejează și pe alții, și găsește protecția sub aripile Celui Preaînalt.

Credeți că are legatură cu ceea ce ne spune Cuvântul, că Dumnezeu ne-a dat un Duh de chibzuință? Nu este același cuvânt acolo?

Este același cuvânt. Și dacă tot suntem într-un timp de binecuvântată părtășie, ar trebui să ne spunem și nouă și celor care vor citi aceste rânduri, cui lipsește acest Duh de chibzuință, să îl ceară. Astăzi mai mult ca niciodată, toți trebuie să cerem, înt-una și-ntruna, Domnului, Duh de înțelepciune, și de pricepere. Una era înțelepciunea sfinților în urmă cu 50 de ani, pentru că și societatea era croită într-un fel anume, și alta trebuie să fie înțelepciunea sfinților astăzi, când societatea înseamnă o provocare complexă, uriașă, la fiecare pas. Evenimentele se succed cu o repeziciune uluitoare, și suntem la fiecare pas surprinși, luați prin surprindere, și uneori loviți și doborâți. Nu e de mirare ca găsim în societate, de pildă în România, după datele oficiale, oferite de Institutul Național de Statistica, astăzi sunt 3 milioane de oameni bolnavi de depresie. Ăștia nu sunt numai 3 milioane de bolnavi depresivi, că ei mai necăjesc alte milioane, care sunt în jurul lor, și avem iarăși 3 milioane de bolnavi de diabet, și bolile acestea, și una și cealaltă, vin de la presiunile, de la stress, cum se spune în limbaj popular. Că înafara Bisericii sunt astfel de cazuri, e de înțeles, chiar dacă e de nedorit, dar în biserică, sunt oameni tot mai bolnavi din punct de vedere spiritual.

Unii întreabă cum poate Dumnezeu îngădui, ca un copil al său să se îmbolnăvească, de o boală psihică, din moment ce are credința, are făgădunițele, știe că Dumnezeu îl iubește? De ce în Biserică există aceasta, deși anormal, dar este o realitate?

Este o întrebare foarte binevenită, chiar dacă este o întrebare fundamental greșită. În vorbirea populară, în general se întrebuințează tipul acesta de gândire și de exprimare. Dumnezeu ne-a creat într-un anume fel. Din punct de vedere biologic ficatul unui om suportă, fără să se îmbolnăvească, fără să se deranjeze o anumită cantitate de alcool. Dacă omul în nesăbuința lui, consumă mult alcool, zi după zi, vine vremea și ficatul se îmbolnăvește. Și dacă omul capătă ciroză la ficat și prin aceasta moare, ne există că Dumnezeu l-a pedepsit, că Dumnezeu a îngăduit, ci prin ceea ce a hotărât omul în dreptul lui. În universul său biologic, Dumnezeu a așezat niște legi, legi fizice după care, lumea fizică este condusă. La fel și în universul spiritual Dumnezeu a așezat niște legi, după care omul credinței ar trebui să se conducă. Orișicine încalcă legile fizice sau legile spirituale suportă consecințe. Spre exemplu, în universul nostru fizic există legea atracției gravitaționale. Dacă eu sunt la munte și trec dincolo de niște stânci unde mă așteaptă o prăpastie, legea aceasta a atracției gravitaționale mă atrage spre pământ, eu îmi frâng gâtul și mor.

Deci este o lege. Și dacă nu respect legea aceasta pot să mor. La fel legea care vorbește despre un obiect aflat în mișcare. Merg pe stradă și dacă nu mă feresc de un automobil care se află în mișcare, mă poate lovi și mă poate omorâ. Și din punct de vedere spiritual, este la fel.

Spune, printre altele, una dintre cele mai importante legi: ”dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici tatăl vostru cel ceresc nu vă va ierta greșelile voastre. Asta este o lege spirituală, legea iertarii, peste care nici Dumnezeu nu poate să treacă. Spune că în Ierusalimul cel nou, în Ierusalimul ceresc nimic întinat nu poate intra, nimeni care trăiește în minciună și spurcăciune.

Îi avem pe doi, drept pildă, în cartea Faptele Apostolilor, Anania și Safira. Erau dintre ucenici, erau în casa Domnului, și au hotarât să mintă, s-au înțeles să mintă pe Domnul, și Anania stătea înaintea lui Petru, și Petru îi spune: cum de ți-a umplut Satana inima, să minți pe Duhul Sfânt? N-ai mințit pe oameni, ai mințit pe Dumnezeu. Și în momentul acela au căzut la pământ și și-au dat Duhul. Este o lege spirituală. Toți cei care se îmbolnăvesc în adunările noastre, se îmbolnăvesc datorită păcatului, datorită nevegherii, datorită neascultării, datorită răzvrătirii.

A neiertării, se poate să fie și aceasta o cauză?

Da, sigur. Asta este tot un păcat, un păcat grozav. Spune cuvântul lui Dumnezeu în Isaia: ”păcatele voastre pun un zid de despărțire între Mine și voi, mâna Lui nu s-a scurtat, nici urechea Lui mai insensibilă, și nu poate să lucreze în poporul Domnului Domnul atunci când poporul păcătuiește. Păcatul îmbracă foarte multe feluri. Un păcat grozav este să te îngrijorezi. Să te îngrijești de nevoile tale personale, ale familiei, sau ale Bisericii este una, dacă te îngrijorezi într-una și într-una cu privire la toate aceste lucruri, este o ușă a minții deschisă pentru acest duh al îngrijorării, care cu timpul vine și te stăpânește, și multe altele de felul acesta. Sunt oameni în Biserică, care nu își dau seama cât este de grav să cârtească, și Biblia spune că nemulțumitorii nu vor intra în ceruri. Tot cârtind a nemulțumire, tot bombănind, se deschide o ușă pentru un duh, care ajunge să te stăpânească, și nimic nu este bun, nimic nu este valoros, totul este în toate felurile, în dreptul altora. În dreptul meu totul este minunat. Acesta este motivul pentru care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Eu am trecut prin încercări de un fel sau altul. Am trecut nu cu multă vreme în urmă, sunt două luni și câteva zile, printr-o experiență de foc, printr-o lovitură de trăznet. Dintr-o dată să primești vestea că cea care ți-a fost, soție 25 de ani, nu mai este, este o încercare grozavă. Numai datorită îndurării lui Dumnezeu, credința vie s-a manifestat și atunci în modul cel mai natural, nu pentru că sunt eu mai grozav sau deștept decât alții. Credința este una singură, și credința spune să mulțumești Domnului pentru toate lucrurile. Eu m-am plecat pe genunchi și în hohote de plâns, am spus: ” Doamne sufletul meu te laudă și îți binecuvântează Numele și pentru această încercare de foc, prin care îmi este dat acum să trec. Și chiar dacă eu nu înțeleg multe lucruri, știu că cel neprihănit prin credință va trăi și nu prin știință, și îți mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Plângeam în hohote, și mai aveam alături pe unul care s-a îngenuncheat dimpreună cu mine la rugăciune. Când omului îi este dat să treacă prin încercări de felul acesta, iese la iveală ce este în inima și în mintea lui. Ce este pe buzele noastre noi încercăm să acomodăm în general la ceea ce în Biblie, ca să ne arătăm buni cunoscători ai Evangheliei, și să le spunem altora: uite ce spune cuvântul Domnului. Dar, adevărul credinței, în viața noastră iese la iveală atunci când, încercările sunt cele mai mari. Zice: ” Luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău, și să mulțumești lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, și să știi că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Ne pare rău pentru toți cei care sunt bolnavi, pentru toți cei care umblă șchiopătând, pentru toți cei care alunecă, pentru toți cei care cad. Sunt unii care pe calea credinței merg ca bețivii, din șanț în șanț, sau din gard în gard. Și foarte rar întâlnești oameni, care liniștit merg pe mijloc, pe drumul acesta binecuvântat spre cer. În viața omului acționează credința și necredința. Eu vorbesc nu ceea ce se manifestă la nivel teoretic, ci în viață, în lucrurile mici și în lucrurile mari. Credința vie curăță mintea, curăță ochii, urechile, limba, inima, trupul și dă o binecuvântare care cuprinde toate domeniile vieții omenești. Credințele celelalte amestecă într-un mod extrem de dăunător. Fata mea, când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, ea studiază acum un masterat la Stutgard, m-a impresionat, când i-a spus mamei soției mele, adică soacrei: ” – O, mama, cel mai mult mă îngrijorează gândul că tata, acum s-ar putea îndepărta de Dumnezeu, prin acest foc, prin care îi este dat să trecem.” Și m-a impresionat într-un mod foarte plăcut, gândul ei. Este un gând care arată maturitatea, unui om care trece prin încercare, și manifestă credința vie, oarecum din inima lui. Și vreau să mulțumesc și pe calea aceasta, miilor, și miilor de frați, și de surori, tineri, și vârstnici, care aflând ceea ce s-a întâmplat, au ridicat rugăciuni spre Tatăl ceresc, și prin aceasta au așezat un zid de apărare în jurul meu, zid de apărare care a stins toate săgețile arzătoare ale celui rău, care atunci s-au grăbit să lovească cu mare putere, în nădejdea că credința și avântul meu pentru Domnul se vor prăbuși. Și n-a fost așa, prin harul Domnului și sprijinul fraților. Deci și frații care trec prin mari probleme lupte, de natură psihică, spirituală, să caute sprijin la Domnul și la sfinți, să se unească cu ei.

O ultimă întrebare, deși ar fi multe de discutat, am avea multe întrebări, sperăm să vă avem din nou cu noi, și să putem organiza și o seară Wurmbrand, pe care să o coordonați chiar dumnevoastră, cel care ați fost aproape de el și l-ați știut, și ați promovat așa de frumos lucrarea lui și persoana lui, în România și peste hotare. Noi suntem doritori să știm pulsul Bisericilor din România, starea fraților noștri de credință de acasă. Aș vrea acum la încheiere să vă rog să ne spuneți care sunt nevoile lor, pe care le știți, cu ce se confruntă, aspirațiile lor în general, înțelegând că sunt particularități locale, dar în general, vă rugăm să ne spuneți din ceea ce vedeți dumneavoastră.

Comunismul, a acÈ›ionat pe două direcÈ›ii fundamentale. Mai întâi spălarea creierelor, È™i în al doilea rând dezrădăcinarea. ÃŽmi amintesc cum pastorul Wurmbrand spunea: m-au È›inut 14 ani în închisoare È™i au încercat prin toate mijloacele, să ne determine să ne lepădăm credinÈ›a, ne-au spălat creierul, adică au încercat, È™i n-au reuÈ™it să ne spele creierul, pentru că noi am intrat în închisoare cu inima curățită È™i spălată în sfânt sângele Domnului Isus Christos. Societatea în care ne este dat să trăim, de altfel pretutindeni în lume, nu doar în România, ci È™i în Canada deopotrivă, acÈ›ionează cu mai multă putere, È™i într-un mod mult mai eficient, mult mai perfid, pe aceleaÈ™i două direcÈ›ii, spălarea creierelor È™i dezrădăcinarea. Am dus o dată mai mulÈ›i oameni de seamă într-o Biserică È›igănească la BucureÈ™ti, È™i după slujba bisericească am stat la cină, È™i spuneam cu mare durere în inimă, cum mass-media spală creierele oamenilor, È™i un regizor de teatru foarte simpatic spune: ”- nu vă supăraÈ›i domnule profesor, È™i dumneavoastră cu Biserica faceÈ›i la fel. Și am spus: ”- AÈ™a este, aveÈ›i perfectă dreptate. Mass-media spală creierele oamenilor de ce este bun, ca să aducă în schimb ce este murdar, È™i dăunător, iar noi în Biserică cu Evanghelia spălăm creierele oamenilor de ce este murdar, de ce este rău, de ce este dăunător, ca să aducem ce este demn, ce este curat, ce este frumos È™i valoros.” Și zice: “ – AÈ™a este, aveÈ›i dreptate.”  Prin îndurarea Domnului România este singura È›ară din Europa, în care Evanghelia înaintează. Nu înaintează aÈ™a cum ar dori Domnul, cum ne-am dori È™i noi, dar este singura È›ară din Europa unde È™i astăzi mii de oameni vestesc Evanghelia în toate părÈ›ile. Știu o organizaÈ›ie misionară în America, care are 165 de misionari, pe care îi plăteÈ™te lună de lună, care nu fac nimic altceva în România, decât vestesc Evanghelia, È™i acesta e mare har. Și în România, însă, ne luptăm cu puterile obraznice È™i mari ale întunericului. De ce a ajuns credinÈ›a, atât de slabă în Europa occidentală? De ce a ajuns credinÈ›a slabă, în părÈ›ile Americii, unde odată Evanghelia strălucea, È™i întreaga societate ea cuprinsă de mireasma binecuvântată al Cuvântului lui Dumnezeu. Printre altele datorită duhului materialist. E un duh foarte puternic care pune stăpânire pe lumea întreagă. Și oamenii se închină tot mai mult banului È™i fac din ban, indiferent că se cheamă Dollar, că se cheamă Euro, dumnezeu, È™i-i slujesc cu mare scumpătate.

Fac o parantază, cred că va fi benefic pentru cititori. Știu de un român, în America, a murit la 63 de ani. Și când a fost pe pat de moarte îngrozit a spus aÈ™a: ”- Am trăit ca un nebun.” A adunat 8 milioane de dollari, din truda lui, È™i pare o sumă foarte mare, în realitate, cel care vorbesc din perspectiva unui copil al lui Dumnezeu È™i un rob al ÃŽmpărăției Sale, 8 milioane de dollari e o aiureală. ÃŽnainte să moară, poate că de aici i s-a tras, a pierdut la speculaÈ›ii, la bursă, la stock, cum se spune, aproape întreaga sumă, È™i a mai rămas cu 700 de mii de dollari, ceea ce apare pentru unii o sumă mare, nu? Și acum, el pe pat de moarte, spunea:” – Dacă mi-ar mai îngădui Dumenezeu să trăiesc o dată, nu mi-ar trebui absolut nimic, doar un acoperiÈ™ deasupra capului, un rând de haine, o pernă unde să mă odihnesc, È™i o bucată de pâine. ÃŽn rest tot ce aÈ™ face aÈ™ face numai pentru Domnul, È™i numai pentru viaÈ›a veÈ™nică.” Stând gol È™i tremurând înaintea lui Dumnezeu la judecată, asta nu e o glumă. Asta vine din adevărul lui Dumnezeu. Deci cred că ar trebui, cei de aici să se roage pentru cei din România, ca Dumnezeu să-Și întindă mâna È™i să alunge duhul materialismului din È›ara noastră, È™i oamenii de la mare la mic, È™i de la mic la mare, să caute ÃŽmpărăția lui Dumnezeu È™i neprihănirea Lui, mai întâi, dar pentru asta să nu vă supăraÈ›i, că sunteÈ›i preaiubiÈ›ii mei fraÈ›i, Biserica trebuie să fie lumină, înainte de toate.

Eram la Zalău în mijlocul fraÈ›ilor, È™i vorbeam cu o vecină, a celui la care îmi era dat să găzduiesc, medic stomatolog, È™i-i spuneam despre pocăință, viaÈ›a veÈ™nică, È™i toate celelalte, È™i dumneai în modul cel mai natural, mi-a reproÈ™at: ” – De ce nu le spui pocăiÈ›ilor dumitale să se pocăiască, că ei aleargă după bani È™i după averi mai mult decât alerg eu. Dacă ar fi adevărat ce spui dumneata È™i ei ar crede Cuvântul lui Dumnezeu, ar alerga nu după lucrurile pământeÈ™ti È™i trecătoare, ci după Dumnezeu. Și i-am spus: ”- AveÈ›i perfectă dreptate în ceea ce spuneÈ›i, despre ceilalÈ›i, dar în acelaÈ™i timp trebuie să vă îndreptaÈ›i privirile cu mare responsabilitate spre propria persoană. Când veÈ›i ajunge la judecată, înaintea lui Dumnezeu, nu vă veÈ›i putea justifica, în felul acesta, pocăiÈ›ii m-au încurcat, că ei alergau mai mult după averi, È™i atunci mi-am zis: nu-i bună pocăinÈ›a.”

Știu despre unul vestit în Australia, un credincios simplu care, toată viaÈ›a lui până să moară, a făcut un singur lucru, dar de o însemnătate deosebită. ÃŽi oprea pe oameni pe stradă, È™i le punea o singură întrebare: ”- Dacă noaptea asta muriÈ›i, unde mergeÈ›i? ÃŽn cer sau în iad? Și oamenii erau tare surprinÈ™i de o aÈ™a întrebare. Și căutau: domnule eu sunt catolic, eu sunt un om de È™tiință, eu sunt un om de cultură, d-le eu sunt un om de afaceri, fiecare È™tiu e ce spunea, iar el profita de faptul că ei intrau în jocul lui verbal, în dialog cu el, È™i el spunea: ” – D-le, eu nu v-am întrebat, nici de apartenenÈ›a religioasă, economică, politică, filozofică, eu vă mai întreb încă o dată È™i cu aceasta vreau să ne despărÈ›im. Dacă în noaptea aceasta muriÈ›i, unde veÈ›i merge? ÃŽn cer sau în iad? Asta a fost toată filozofia. AÈ™a că românii din România, nu au nevoie de o altă Evanghelie, modernă, contrafăcută, toată această invenÈ›ie drăcească, care vine din părÈ›ile occidentale, de peste ocean, de unde există îmbuibare sau opulență. A apărut Evanghelia aceasta care este mai rea ca ateismul, ieÈ™it de sub comunism, că ei spun Evanghelia prosperității, că este Evanghelia bunei dispoziÈ›ii, că este Evanghelia pozitivă, este ceva grozav, grozav. Să se facă o punte, din românia să pornească rugăciuni spre sfinÈ›ii de aici, de aici să pornească rugăciuni spre sfinÈ›ii din România, È™i unii, È™i ceilalÈ›i să se pregătească de luptă. Noi suntem într-o mare luptă, È™i lupta asta va deveni È™i mai fățișă, È™i mai puternică, È™i să ne antrenăm pentru vremurile acelea, să nu ne mai gelozim, È™i să nu ne mai privim nici cu suspiciune, nici cu superioritate. Ce spune Sf. Apostol Pavel: ”măcar că vreunul crede că este ceva È™i este nimic, se înÈ™eală singur.”

Vă mulțumim.

Din toată dragostea.

Teofil Tripo, Montréal, 15.06.2009.