Măgărușul

Am citit, cu câțiva ani în urmă, o ilustrație mai veche, reluată de John Killinger din Atlantic Monthly, despre zilele marilor ranch-uri de vite din vestul Americii.

Un armăsar tânăr, încă neîmblânzit, era înhămat împreună cu un măgar, anume antrenat în acest scop, apoi li se dădea drumul în largul pășunilor publice. Izbind cu copitele, nechezând sălbatic, cabrându-se în salturi spectaculoase, armăsarul trăgea pe măgăruș grăpiș după el, aruncându-l în toate părțile, ca pe o traistă cu grăunțe. În scurtă vreme, cei doi bidivii dispăreau dincolo de orizont, părând a se întoarce împreună la starea de sălbăticie. Rătăceau așa zile în șir, de credeai că n-ai să-i mai vezi niciodată.

Dar nu se întâmpla așa. În cele din urmă, cei doi verișori cabalini se întorceau la fermă. Undeva departe, pe întinsul imensei ”open range” americane, armăsarul se epuiza, zbătându-se să scape de povara măgărească, ce-i frâna avântul spre libertate. Era tocmai momentul așteptat de disprețuitul dobitoc. Și, fără a mai pierde vremea, acesta lua conducerea și se pornea agale la drum, înapoi spre ranch, urmat fără împotrivire de armăsarul proaspăt biruit.

Comentariul care înoțea ilustrația suna cam așa: bătăliile sunt câștigate de cei hotărâți, nu de cei indignați; de cei dedicați, nu de cei puternici.

Este loc, însă, pentru o aplicabilitate mai largă a pildei, decât pare la prima vedere. VieÈ›uiesc È™i în fiinÈ›a ta (È™i a mea) cele două dobitoace din ilustraÈ›ia de mai sus. Poate că nu sunt încă înhămate împreună, dar vor fi; e doar o chestiune de timp. De îndată ce devii conÈ™tient de tendinÈ›ele sălbatice ale firii vechi, de dorul după aÈ™a-zisa ”libertate” È™i setea după ”independență” (personificate prin armăsar), de îndată ce iei decizia să-l îmblânzeÈ™ti pe inorog, iese la lumină È™i umilul purtător de poveri – măgăruÈ™ul. Curând va fi uitată vremea în care te cabrai la cea mai mică împotrivire È™i nechezai amenințător la vederea frâului È™i a zăbalei.

Măgărușul a trăit la ferma ființei tale, bine merçi, de multă vreme, numai că n-ai știut de ce, oricât ai căutat un răspuns și oricât te-ai certat cu Dumnezeu, cerându-i socoteală de prezența lui. Măgărușul este handicapul pe care-l porți în trup, în suflet, sau în familie, ca pe un jug apăsător, care-ți îngrădește libertatea de mișcare. Măgărușul este ”țepușul” tău pesonal, ”custom made” anume pentru tine, care contra-balansează excesele firii rebele, de armăsar neîmblânzit, le ține în frâu și este menit a le supune, dacă îți propui ca scop stăpânirea asupra lor. Altfel, toată suferința va fi în zadar.

Gelu Arcadie Murariu, Oregon City, Oregon