Ne-am bucurat nespus de faptul că Ezekiel este din nou cu Marius și Ruth în căminul părintesc. Este o mare biruință pentru familia Bodnariu și pentru noi toți!
La această vârstă fragedă, bebelușul are nevoie de o legătură cât mai strânsă cu părinții săi biologici pentru a se dezvolta normal și armonios din toate punctele de vedere.
Deși temporară, până la procesul din 30 Mai, această decizie dovedește cu prisosință că până și în Norvegia se vede că Barnevernet a procedat abuziv și a încălcat toate regulile de umanitate și bun simț atunci când a confiscat copiii familiei Bodnariu!
Dacă avea suficient curaj, judecătorul putea și ar fi trebuit să reunifice întreaga familie pe parcursul procedurilor care urmează. Dar având în vedere starea de lucruri din Norvegia, modul în care au fost percepute aceste cazuri și cum a funcționat acest sistem până acum, această concesie este extrem de importantă pentru noi.
Iată câteva întrebări pertinente cazului Bodnariu și desfășurării procesului în continuare:
Dacă bebeluÈ™ul Ezekiel a fost luat de agenÈ›ii Barnevernet în Noiembrie anul trecut pe motiv că nu este în siguranță cu părinÈ›ii săi biologici, iar acum un for de supraveghere a constatat că nu este în niciun pericol, întrebarea logică are de-a face cu nivelul de competență, profesionalism È™i chiar intenÈ›ie care definesc acest sistem. Ce mai vrea Barnevernet să dovedească pe 30 Mai? Să-È™i arate â€dreptatea†pe pielea unor oameni care n-au dorit È™i nu doresc altceva decât să fie normali? Vrea Barnevernet să dovedească o altă normalitate, că adică o familie de străini este mai potrivită decât cea biologică? Că un copil este mai iubit de alÈ›ii decât de proprii săi părinÈ›i? Că ceea ce trece drept o rară excepÈ›ie – ca părinÈ›ii să-È™i pună în pericol copiii – este de fapt regula? Că statul se poate ocupa mai bine de viitorul unui copil decât tatăl È™i mama sa?
Până la procesul din 30 Mai, Ezekiel este din nou cu părinții săi. Ce mai vrea Barnevernet pe 30 Mai, să-l traumatizeze din nou pe bebeluș, așa cum a făcut-o pe 17 Noiembrie? Și asta doar pentru că nu știe să piardă în fața adevărului? Pentru că Barnevernet trebuie să-și salveze reputația cu orice preț, chiar dacă nenorocește oameni? Nu și-o va salva dacă nu reunifică întreaga familie Bodnariu!
Psihologul angajat de însuși Barnevernet s-a pronunțat la superlativ în privința lui Marius și Ruth, ca oameni, ca soți și ca părinți! Ce mai vrea Barnevernet pe 30 Mai, să-și submineze propriul sistem care, iată, gâfâie din răsputeri în fața propriilor atrocități? Atenție, pentru Barnevernet, cazul Bodnariu a devenit mai mult decât un joc al ambițiilor, este o luptă pentru supraviețuire! Barnevernet este un animal de pradă rănit care își arată colții chiar și atunci când stă pe perete… împăiat!
Decizia judecătorului a fost ca părinții să-i vadă pe băieți de două ori pe săptămână, câte două ore, adică de două ori mai des și mai mult decât până acum! Ce vrea Barnevernet pe 30 Mai, să-i rupă definitiv pe copii de părinți, să-i declare pe părinți… nepărinți? Vrea Barnevernet să dovedească faptul că le este mai bine lui Matei și Ioan cu vânătăi și julituri decât acasă?
În privința fetelor, Barnevernet nu s-a pronunțat, din păcate… Dar, logic, ce vrea Barnevernet pe 30 Mai, să dovedească faptul că Marius și Ruth ar fi cumva buni pentru unii dintre copii dar nu pentru toți copiii LOR? Că Barnevernet nu are scrupule și este în stare să-i separe nu doar pe părinți de copii, dar și pe copii unii de alții, acest lucru a fost dovedit în cazul Bodnariu!
De fapt, pe 30 Mai, Barnevernet vrea:
Să-i deposedeze definitiv pe Marius și Ruth de drepturile lor parentale;
Să-l ia definitiv pe bebelușul Ezekiel de la părinții lui, din nou!
Să rupă definitiv și irevocabil pe părinți de copii până la vârsta majoratului!
Să demonstreze că sistemul moare dar nu se predă! Vai de cine are de-a face cu el!
Să demonstreze că sistemul nu greșește și nu pierde niciodată!
Să sfideze zecile de mii de protestatari și milioanele de oameni indignați de strategiile demonice caracteristice acestui sistem;
Să stabilească faptul că ce a făcut până acum este îndreptățit să facă și mai departe!
Lui Barnevernet nu-i pasă:
De durerea și suferințele pe care le provoacă părinților;
De traumele suferite de copii ca rezultat al separării de părinți;
De națiuni întregi care sunt afectate de practicile sale;
De reputația Norvegiei care va fi îngropată pe veci;
De Dumnezeu pe care Îl sfidează cu dezinvoltură, crezând că… nu există, ignorându-i poruncile și principiile și expunându-se mâniei Sale!
De fapt, Barnevernet, spune-ne tu, ce vrei pe 30 Mai?
Sursa: popaspentrusuflet.wordpress.com