“O zi cu tata“ este o inițiativă a Asociaţiei Bărbaţilor Creștini și aplicat în parteneriat cu Penitenciarul Timișoara și Fundaţia Umanitară Rescue din Cluj. Program acreditat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România și chiar mai mult, se bucură atât de aprecierea persoanelor private de libertate și familiile acestora dar și de cadrele din sistemul penitenciar din România și Republica Moldova fiind apreciat ca un “exemplu de bună practică.“
Proiectul are ca scop reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, prin implementarea și consolidarea valorilor creștine și implicarea activă a familiei lor în acest proces, în special copiii.
La momentul de față (Aug. 2014) proiectul a fost implementat cu succes și se derulează în nouă penitenciare din țară, urmând ca din luna Septembrie 2014, să înceapă în alte șapte.
Grupe de bărbaţi aflaţi în detenţie — între 12 și 15 persoane — care, timp de 4 luni se întâlnesc săptămânal pentru studiu teoretic motivaţional având la bază cartea „Principiul Potenţialului†de Ed. Cole, urmând să aplice principiile învăţate în cele patru întâlniri cu familia, întâlniri ce au loc în afara penitenciarului.
MEȘTERESC CU TATA este o întâlnire de aproximativ 120 minute în care persoanele private de libertate vor face activităţi de lucru manual împreună cu copiii lor. Timpul petrecut împreună, lucrând spre un scop comun, contribuie într- un mod semnificativ spre întărirea relaţiilor și promovarea comunicării autentice.
ȘI NOUĂ NE PASĂ este o acţiune socială în care persoanele private de libertate slujesc împreună cu copiii lor unei familii nevoiașe sau comunităţii, învăţând împreună cu copiii lor și experimentând importanţa și împlinirea ce o dă slujirea semenilor.
LA SPECTACOL CU TATA este o întâlnire cultural-educativă în care deţinuţii participă împreună cu copii lor la un spectacol, teatru sau film.
ÎN EXCURSIE CU TATA este un atelier practic în care se urmărește apropierea relaţiei dintre deţinut și copilul său într-un cadru relaxat în natură. Este activitatea culminantă a proiectului.
Exemplele și ilustrațiile din cărțile folosite în grupurile de dezbatere, principiile creștine prezentate și experiențele personale ale voluntarilor care participă, reprezintă momente speciale de întărire a speranţei pentru cei care nu mai văd nici măcar o soluţie. O parte din voluntari au trecut prin privarea de libertate și au reușit, nu numai să se integreze social, ci și să urce pe scara socială, iar relatările lor sunt o reală inspirație pentru participanți. Considerăm că un obiectiv important în procesul de reabilitare și recuperare socială a celor privați de libertate îl constituie revizuirea concepțiilor despre sine, lume și viață, după modelul Creatorului.
Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/