Recenzie: Umblarea cu Dumnezeu – de Iosif Ton

„Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt” de Iosif Ţon – Un volum despre esenţa credinţei creştine

Este posibil să umblăm zi de zi în unire sfântă cu Dumnezeu? Cât de adevărat este că Domnul Isus Hristos devine una cu cei ce doresc să Îl urmeze? Ne susţine şi ne ajută Duhul Sfânt, Mângâietorul, atunci când suntem în nevoie? Iată doar câteva din întrebările la care Iosif Ţon ne răspunde pe larg, pe parcursul unui curs de viaţă spirituală, intitulat sugestiv „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt”. Având la bază acele principii cardinale care se constituie ca fiind fundamentul învăţăturii Domnului nostru Isus Hristos, volumul de faţă ne aduce mai aproape de esenţa creştinismului şi ne oferă soluţii pentru a umple golul spiritual pe care îl dobândim după convertire. În fiecare dintre noi este necesară o schimbare, astfel încât să devenim oameni de caracter, după chipul şi asemănarea Celui ce ne-a creat. Formarea unei concepţii corecte despre lume şi viaţă, intrarea într-o legătură de dragoste cu Creatorul, dar şi o credinţă care să ne zidească sunt tot atâţia paşi de urmat în transformarea noastră pe calea ce duce la cer. Şi fiecare din aceşti paşi este exemplar dezvoltat în cartea lui Iosfi Ţon, „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt”.

„Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt”

Odată cu acest volum, pastorul Iosif Ţon ne oferă ocazia de a studia, nu numai de a citi, un curs de viaţă spirituală, care să răspundă cerinţelor severe ale vieţii de zi cu zi, atunci când sunt puse la încercare principiile de credinţă pe care într-un fel sau altul, le-am învăţat de-a lungul timpului. Talentul deosebit al lui Iosif Ţon este acela de a ne pune la dispoziţie un astfel de manual, prin intermediul cărţii „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt.”

Semnificaţia titlului volumului este bine redată de Iosif Ţon în următoarele cuvinte: „Titlul acestui curs este „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt. M-am gândit la titlul acesta ca fiind un titlu general al tuturor cursurilor pe care le-am ţinut. Titlul acesta uneşte trei expresii biblice. Prima este „umblarea cu Dumnezeu” cu referinţă biblică „Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani (Geneza 5:22) şi pentru aceasta nu a mai gustat moartea. A doua expresie este preluată din 1 Tes. 5:10, unde stă scris că Domnul Isus a murit „ca să trăim împreună cu El”. Iar trăirea aceasta se face sub călăuzirea Duhului Sfânt.”

Despre fundamentele vieţuirii creştine

Pe parcursul a 17 capitole, avem ocazia să înţelegem bazele evlaviei creştine, pornind de la elemente de teologie ce îmbină talentul de păstor al lui Iosif Ţon cu cel de profesor de teologie. La prima vedere, s-ar părea că avem de-a face cu un curs destinat unor studenţi la teologie, fiindcă primul lucru care izbeşte privirea este extraordinara sistematizare a informaţiei şi o rigurozitate aproape ştiinţifică în exprimarea diferitelor elemente de adevăr. S-ar părea că doar persoanele care au un anumit nivel de învăţătură în ce priveşte dogma creştină vor putea să se bucure de complexitatea gândurilor exprimate de Iosif Ţon în această carte. Însă, la o citire mai atentă, se observă cu uşurinţă că prin intermediul acestui curs de viaţă spirituală, oricine doreşte poate să înţeleagă fundamentele vieţuirii creştine. „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt” este o carte complexă, dar ea se deschide cu uşurinţă înaintea celui care doreşte să o citească, oferind lumină şi îndrumare şi mai presus, călăuzindu-ne să-L privim pe Mântuitorul nostru.
Este deosebit de greu să vorbeşti simplu, atunci când ai dobândit înţelesul profund al lucrurilor într-un anumit domeniu de activitate. Se cere un talent cu totul special pentru a reda în simplitatea vorbirii de zi cu zi ceea ce este profund şi tainic. Însă doar atunci se poate vedea talentul de pedagog al unui om, doar în astfel de condiţii, calitatea de păstor poate fi în mod clar evidenţiată, iar din acest punct de vedere, Iosif Ţon ne surprinde, ne uimeşte şi ne încântă deopotrivă. Această carte se constituie ca un manual pentru toţi creştinii, indiferent de confesiunea religioasă, pentru toţi oamenii, indiferent de gradul lor de pregătire.

Ce se întâmplă după convertire?

Povestea acestei cărţi sau mai bine zis, nevoia care a stat la baza alcătuirii ei, ne este redată în mod direct şi personal, chiar din secţiunea introductivă, unde autorul ne spune: „Problema care mi s-a formulat a fost aceasta: ce învăţătură ar trebui să le dăm oamenilor, după convertire, adică după ce vin la Domnul Isus? Am observat ca regulă generală, că facem evanghelizări, îi introducem pe cei convertiţi într-un scurt şi adeseori, superficial curs de cateheză, îi botezăm şi apoi îi lăsăm să trăiască liniştiţi în biserică, fără să mai avem pentru ei un program sistematic şi coerent de învăţătură.”
Dilema bisericii creştine a rămas dintotdeauna aceeaşi. Pe de o parte, există un efort puternic în a-i chema pe oameni la Isus Hristos, dar după aceea este foarte dificil să gândeşti şi să realizezi programe de creştere spirituală a celor care au răspuns chemării. În acest sens, Iosif Ţon ne spune: „Cea mai mare tragedie din biserici sunt pastorii care nu ştiu ce să predice şi care caută disperaţi, cu ce să umple timpul alocat pentru predici. Unii spun anecdote, ca să-i facă pe oameni să râdă, alţii spun istorioare, care să emoţioneze şi să-i facă pe oameni să plângă, alţii spun ce se mai întâmplă prin lume, din ceea ce văd la televizor sau citesc în ziare, spun orice altceva numai învăţătură despre trăirea cu Dumnezeu nu dau! Şi cea mai jalnică situaţie este aceea a unei biserici din care oamenii pleacă acasă, întrebându-se cu ce s-au ales de la orele petrecute în biserică.”
O carte destinată să producă oameni de caracter
Acest adevăr crud l-a determinat pe Iosif Ţon să nu rămână pasiv şi s-a decis să caute o soluţie. Astfel, autorul ne relatează: „Mi-am dat seama că starea aceasta de gol spiritual este în primul rând rezultatul lipsei de învăţătură după convertire şi am început să intuiesc ca fiind cea mai mare nevoie în bisericile noastre aceea a unei învăţături sistematice despre modul în care se trăieşte viaţa cu Dumnezeu.” Mai departe, Iosif Ţon ne spune modul în care a întocmit primele cursuri de viaţă spirituală pe care le-a prezentat şi cum a alcătuit un plan de predare a diverselor subiecte care să ne conducă la unirea noastră cu Dumnezeu.

În acest sens, o revelaţie deosebită este redată astfel: „În întreaga mea carieră de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Acum când am văzut că toată Biblia este doar istoria modului în care Sfânta Treime lucrează să formeze oameni după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, am început să lucrez şi mai sistematic pentru elaborarea unor lecţii despre transformarea caracterului şi schimbarea comportamentului.”
Concepţia despre lume şi viaţă

În continuare, Iosif Ţon ne relatează fundamentele dogmatice ale schimbării caracterului omului, iar în final, ajunge după multe căutări şi cercetări în acest sens, să elaboreze principiile de bază ale transformării interioare sub puterea Duhului Sfânt. Acestea sunt 12 şi între ele le vom aminti pe primele trei. „1. Începem cu Sfânta Treime, trei Persoane perfecte, trăind în relaţii desăvârşite. El ne invită să Le privim, să Le cunoaştem, să Le iubim şi să dorim să fim în comuniunea Lor. 2. Dumnezeu ne spune că scopul Său este ca noi să fim sfinţi ca El, desăvârşiţi ca El şi să fim asemenea Lui. 3. Sfinţenia, desăvârşirea, asemănarea cu Hristos se realizează numai dacă intrăm aici şi acum în unire cu Hristos şi cu Duhul Sfânt şi învăţăm să trăim în părtăşie cu Dumnezeu.”

Pasul fundamental în ceea ce priveşte umblarea cu Dumnezeu este reprezentat de dobândirea unei drepte „concepţii despre lume şi viaţă”, iar acest lucru se obţine studiind revelaţia dată de Dumnezeu în Cuvântul Său. „Concepţia despre lume şi viaţă reprezintă cel mai important lucru pentru fiecare fiinţă umană. Cum văd eu lumea aceasta? În cazul în care concepţia mea despre lume şi viaţă nu corespunde cu realitatea, înseamnă că eu trăiesc o minciună, pentru că eu una cred şi alta este realitatea. E extrem de important să am o concepţie corectă despre lume şi viaţă, iar aceasta nu mi-o poate da decât Creatorul lumii şi al vieţii.”

Relaţia cu Dumnezeu
Punând temelia unei concepţii corecte despre lume şi viaţă prin studiul Cuvântului Sfânt, trecem la următoarea lecţie fundamentală pentru o viaţă spirituală autentică. Este vorba despre „Relaţia cu Dumnezeu, o relaţie de dragoste.” De fapt, cum ne-ar ajuta convingerea că Dumnezeu există, iar lumea aceasta a fost creată de El, dacă nu am ajunge la o relaţie vie cu Creatorul nostru? Ar fi ca şi cum un Dumnezeu străin, necunoscut, ne-a creat şi apoi, ne-a lăsat în voia forţelor naturii sau a noastră. Din punctul acesta de vedere, Cuvântul lui Dumnezeu urmăreşte mai mult decât să ne vorbească despre geneză şi ne invită să intrăm într-o legătură de dragoste cu Creatorul.

Simboluri sau metafore

În acest sens, în cuprinsul Bibliei sunt folosite mai multe simboluri sau „metafore”, numite de autor astfel: „metafora Olarului şi a lutului”, „metafora Păstorului cu oile Sale”, „metafora stăpânului cu robul său”, „metafora tatălui cu fiii săi”, „metafora prieteniei” şi „metafora soţ – soţie.” Toate acestea exprimă oferta de dragoste a lui Dumnezeu pentru umanitate.

„Relaţia adevărată cu Dumnezeu e o relaţie care dă bucurie, care dă plăcere, care dă fericire. Dar există o condiţie: relaţia ta să fie de dragul Persoanei. De fapt, toate acestea sunt spuse în ceea ce Domnul Isus a numit ca fiind cea mai mare poruncă pe care a dat-o Dumnezeu şi care exprimă dorinţa cea mai de seamă a Sa. Aş zice că nu e o poruncă. E o dorinţă, e tânjirea Fiinţei lui Dumnezeu ca eu să Îl iubesc pe Domnul Dumnezeul meu, cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată puterea mea şi cu tot cugetul meu, adică cu toată mintea mea.”
Rolul credinţei
Având puse bazele în ce priveşte concepţia despre lume şi viaţă şi relaţia pe care o stabilim cu Dumnezeu, următorul pas se referă la „Rolul credinţei în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în relaţia personală cu El.” „Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu nu prin vedere, ci prin credinţă. Toată viaţa trăim prin credinţă. Am început prin a-i crede pe părinţii mei, apoi ceea ce îmi spuneau alţi oameni şi mai târziu, ceea ce îmi spuneau profesorii. Astfel, ne-am format întreaga noastră concepţie despre lume şi viaţă prin credinţă.”
Mai departe, Iosif Ţon ne spune cu privire la conţinutul credinţei care corectează şi însumează tot ceea ce putem şti despre Dumnezeu, lume şi univers: „Credinţa care a fost dată sfinţilor, credinţa pe care a dat-o Domnul Isus apostolilor şi proorocilor Săi, credinţa pe care ne zidim viaţa reprezintă o sumă preţioasă de informaţii ce trebuie păstrată de fiecare dintre noi. Nu este orice credinţă, ci acea credinţă pe care Domnul Isus a dat-o apostolilor Săi. Lupta credinţei e de fapt, lupta pentru conţinutul credinţei, e lupta pentru puritatea ei. Conţinutul credinţei este vital pentru fiecare dintre noi, fiindcă ea este organul de cunoaştere a tot ceea ce există.”
Cunoscând planul principal şi planul secundar al lui Dumnezeu
De îndată ce discernem rolul credinţei în Dumnezeu şi cât de important este conţinutul acesteia, ajungem la cunoaşterea „Planului principal şi a planului secundar al lui Dumnezeu.” În această privinţă, Iosif Ţon ne spune: „Planul principal al lui Dumnezeu a fost să realizeze o capodoperă. Lucru exprimat prin cuvintele „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră.” (Gen. 1:26). Iar planul secundar reprezintă răspunsul la întrebarea „Ce trebuie făcut pentru omul căzut în păcat?” Cu privire la planul secundar, Sfânta Scriptură ne vorbeşte în mod clar despre jertfa care avea să fie adusă pentru noi, prin intermediul întrupării, vieţii, suferinţelor şi morţii lui Isus Hristos. Acest plan secundar ne conduce în cele din urmă, la atingerea obiectivului din planul primordial, şi anume ca oamenii să fie desăvârşiţi, după cum şi Dumnezeu este desăvârşit.

În acest sens, Iosif Ţon relatează: „Repet, Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre. Dar de ce a făcut-o? Numai ca să ne spele şi să ne lase acolo, în mocirlă? Predica Domnului Isus începe cu „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” Şi am văzut care este Evanghelia şi anume, „Predica de pe Munte.” Domnul Isus nu ne iartă ca să ne lase în păcat, ci pentru a ne aduce înapoi, în planul lui Dumnezeu.”
Sfinţirea vieţii
Elementul distinctiv al prezentării lui Iosif Ţon în raport cu alte cărţi ce tratează viaţa spirituală este accentul pus pe transformarea interioară, adică pe transpunerea chipului divin în noi. De îndată ce am înţeles planul lui Dumnezeu, atât în forma lui principală, cât şi secundară, trebuie să trecem la îmbrăcarea cu „omul cel nou” sau sfinţirea vieţii. „Ce înseamnă aceasta? Natura esenţială a lui Dumnezeu este adevărul. Însă Dumnezeu este Adevărul, pentru că El este Adevărul, în El existând simţul deplin şi absolut de dreptate. În absolut toate lucrurile, Dumnezeu este drept. Adevărul din El produce dreptate şi sfinţenie care cuprind la modul absolut tot ce este perfecţiune, mai precis sfinţenia este egală perfecţiunii. În Noul Testament, de multe ori, în loc de „sfinţenie” găsim „desăvârşire”. „Voi să fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru este desăvârşit”, spunea Domnul Isus.”

Acest standard este deosebit de înalt, dar din fericire, ne vine în ajutor descoperirea Chipului lui Dumnezeu în Persoana Domnului Isus Hristos. Prin intermediul întrupării Domnului Isus Hristos şi a rămânerii Sale în părtăşie cu natura umană, fiecăruia ni se deschide posibilitatea de a atinge ţinta pusă înainte privind sfinţirea deplină a vieţii. Principalul impediment în realizarea acestui lucru rămân „Dorinţele fundamentale ale inimii umane”. „Dumnezeu a scris în inima noastră toate dorinţele care sunt acolo. Dacă Dumnezeu le-a pus acolo, înseamnă că El vrea să le împlinească dincolo de orice imaginaţie a noastră.”
Cheia biruinţei
Enumerând dorinţele fundamentale ale inimii umane, putem aminti câteva dintre ele – dorinţa de a iubi şi de a fi iubit, dorinţa frumuseţii desăvârşite, dorinţa după apreciere, dorinţa de a trăi în armonie şi pace, dorinţa de a avea, de a fi stăpân, dorinţa de a exercita autoritate, dorinţa de a te bucura de viaţă, aspiraţia inimii după plăcere, aspiraţia inimii după desfătare şi aspiraţia după fericire. Toate acestea au fost puse în noi de către Creator şi doar El le poate împlini pe deplin, oferta Satanei fiind doar o înşelătorie amară şi o contrafacere ce aduce numai nefericire. Vestea cea bună este că prin Isus Hristos ne sunt oferite toate bogăţiile materiale şi spirituale care ne vor împlini în abundenţă toate dorinţele inimii.
„Iată cheia biruinţei: când Îl aduci pe Domnul Isus în realitatea omului dinăuntru, în realitatea sufletului tău, a minţii tale, a inimii tale, atunci intri în armonie cu realitatea spirituală şi capeţi din această realitate puterea necesară să zici: „Nu!” dorinţelor trupului şi îndemnurilor firii pământeşti.” În continuare, Iosif Ţon ne spune: „Dacă aspiraţia spre frumuseţea Domnului Isus nu este mai mare decât atracţia plăcerilor firii pământeşti, atunci aducerea la tăcere a acesteia va fi foarte dificilă. Dar dacă aspiraţia spre frumuseţile Domnului Isus este mai mare, e copleşitoare, atunci mă uit la plăcerile de o clipă ale păcatului şi zic: „Sunteţi nimic!” pentru că mă atrage ceva mai puternic.”

„Domnul Isus… vrea prieteni”

Înţelegerea faptului că prin harul lui Dumnezeu ne sunt împlinite toate dorinţele fundamentale ale sufletului ne va conduce la cizelarea unei noi identităţi. „Trebuie să ne formăm obiceiul ca zilnic să ne aducem aminte cine suntem şi anume, că suntem una cu Dumnezeu, cu Domnul Isus, că suntem copii ai lui Dumnezeu, că Domnul Isus şi Duhul Sfânt locuiesc în noi. Dacă Dumnezeu ar avea nevoie de roboţi, El ar zice: „Tu nu mai faci nimic, ci Eu apăs pe toate butoanele şi totul se întâmplă după cum vreau Eu.” Dumnezeu nu vrea roboţi, ci vrea fii. Domnul Isus nu vrea roboţi, ci vrea prieteni.”

Prin unirea noastră cu Domnul Isus Hristos, ajungem să intrăm în relaţie cu Dumnezeu care ne va oferi putere în mijlocul unei vieţi pline de încercări, suferinţe şi ispite. Însă cu toate acestea, omul cel credincios va putea depăşi orice fel de probleme, fiindcă relaţia cu Dumnezeu îl va întări. „Intru în relaţie cu Dumnezeu, dar El m-a pus într-o lume ticăloasă, mă lasă să fiu ispitit de cel rău şi m-a pus între fraţi mincinoşi. Însă relaţia mea cu Dumnezeu şi armonia pe care mi-o dă această relaţie nu trebuie să fie în vreun fel afectată.”

„Te iubesc din inimă!”

Orice relaţie presupune un timp de părtăşie, mai precis oferirea unui cadru în care aceasta să aibă loc într-un sens special. „Pentru foarte mulţi oameni, credinţa sau religia lor stă mai degrabă, în a spune o rugăciune dimineaţa, dar nu a se ruga. Se spune o rugăciune care a fost memorată şi întotdeauna e cam aceeaşi. Aceasta nu înseamnă că se roagă, ci că doar se zice o rugăciune. Trebuie să facem distincţie între a rosti o rugăciune şi a ne ruga cu adevărat, lui Dumnezeu. Omul pleacă la lucru, vine seara târziu, obosit sau îl oboseşte televizorul şi după aceea, chiar înainte de a se culca mai zice o rugăciune. Eventual zice o rugăciune şi la masă. Dacă la atât se reduce religia ta, tu nu poţi să spui că ai părtăşie cu Dumnezeu, nici chiar dacă adaugi la aceasta şi faptul că te-ai angajat să citeşti Biblia într-un an.”

De fapt, părtăşia cu Dumnezeu nu este altceva decât o reprezentare a închinării noastre faţă de Creatorul universului şi ea poate cuprinde citirea Scripturii, meditarea la textul citit, rugăciunea şi lauda. Toate acestea, cu scopul de a ajunge să conştientizăm prezenţa lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu îmi devine real şi când Îi văd caracterul, nu mai am altceva de făcut, decât să spun: „Te iubesc din inimă!” Şi de multe ori, la momentul acela, mă ridic, mă prostern la pământ şi zic: „Aici e Dumnezeu” şi mă închin.”

Relatând experienţa părtăşiei cu Dumnezeu, Iosif Ţon ne spune: „Ce este închinarea în duh şi în adevăr? Închinarea este actul prin care mă prezint înaintea lui Dumnezeu, mă deschid lui Dumnezeu, mă ofer şi mă dăruiesc Lui, Îi cer să lucreze în mine ceea ce El doreşte şi apoi Îi aduc mulţumiri, Îl laud şi Îi dau slavă, cinste şi onoare.”

„Nu vă strângeţi comori pe pământ”

Finalul acestui curs de viaţă spirituală este atins prin intermediul unei lecţii, ce ne îndeamnă să ne gândim la lucrurile de sus sau la „patria cerească”. „Haideţi să ne gândim la lucrurile de sus, să împlinim porunca aceasta şi să ne gândim la ceea ce va fi acolo, să începem prin ceea ce ne spune Domnul Isus: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, ci strângeţi-vă comori în ceruri.” (Matei 6:19-20) Adună-ţi comorile acolo sus!” Acest apel al lui Iosif Ţon se adresează tuturor celor care îşi vor lua timp să citească cursul de viaţă spirituală privind umblarea cu Dumnezeu. Cu siguranţă că avem de-a face cu o lucrare de maturitate a autorului, în care sunt sintetizate temele principale ale lucrării sale de profesor, evanghelist şi predicator. Într-un cuvânt, ne aflăm lângă o carte „vie” ce se recomandă oricărui om care doreşte să aprofundeze relaţia cu Dumnezeu.
„Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt” este un volum ce se adresează tuturor creştinilor, fără a avea un caracter confesional, fiind creştină în esenţa ei şi în tot ce afirmă. De aceea, putem spune că oricine va citi această carte se va îmbogăţi spiritual şi va putea să îşi structureze viaţa de aşa natură, încât să ajungă la unirea cu Domnul Isus Hristos. Şi nu în ultimul rând, studiind cu atenţie lecţiile oferite de către Iosif Ţon vom reuşi să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt. Domnul să îl binecuvânteze pe cel care a scris această carte şi deopotrivă, pe cel care o va citi!

Octavian CurpaÈ™
Phoenix, Arizona