ŞI NOI, TOTUŞI, CU CE RĂMÂNEM?!

Mă încercau tot felul de sentimente când se apropia mijlocul lui Septembrie. Uneori mă durea stomacul ştiind că lectura de vacanţă nu o parcursesem în totalitate, alte ori gândul la profa’ de mate îmi crea fiori, alte ori… era mai bine… dar de fiecare dată, cred, mă bucura revederea colegilor. Era o bucurie reciprocă pentru că am constatat (mai târziu, desigur:) ) că faptul că treceam împreună de aşa numitele „momente de groază”: teste, ascultatul la română, la mate, tezele, orele de geografie etc. crea între noi, colegi ai aceleaşi clase, când o legătură a suferinţei, când una a bucuriei (în funcţie şi de dispoziţia profesorului, a noastră, a vremii de afară, a… tot felul de alte lucruri).

Cu toate acestea şi până la urmă, cu ce rămânem după şcoală? Aceste legături rămân, mai puţin intense ca atunci, dar cu puţin efort poţi vorbi despre ele când te mai întâlneşti cu foşti colegi. Dar dincolo de acestea, ce rămâne? Emoţiile trec, durerile de stomac trec (că oricum, te apucă altele mai târziu… pentru alte cele…). Cu ce rămânem, mai ales că se discută tot mai mult despre dezastrul educaţiei din România (cel puţin cel preuniversitar)? Aş îndrăzni să articulez două lucruri care cred că rămân, sau cel puţin ar trebui să rămână.

Unu. Timpul, disciplina şi informaţia creează un amestec incredibil în viaţa celui care este dispus le „dilueze” în cantităţile corecte (ce înseamnă „cantitate corectă? – şi asta se învaţă în timp :)”). Toată lumea se întreabă la ce folos cutare şi cutare materie. Unele au doar acest rolul: să aprindă o lumânare în mintea noastră. Dacă vrei mai mult, mai târziu, aprinde becul! Dar nu neglija timpul care-l ai acum de a te disciplina pentru a culege informaţia care mai târziu va „lumina” perspective noi, la care poate nici nu te-ai gândit.

Doi. Notele sunt o formă de departajare limitată. Pentru că diferenţele dintre oameni sunt un motiv de sărbătoare, nu de diagnosticare! Faptul că suntem diferiţi, aceasta trebuie sărbătorit. Această sărbătorire nu poate exista fără o bază solidă a dragostei, iertării, acceptării, încrederii, bunătăţii, răbdării etc. care vin prin exemplu de la Cristos. (Şi) la şcoală ai ocazia să-l observi pe cel de lângă tine. Să vezi reacţii diferite de ale tale (încearcă să nu le copiezi – mai ales dacă sunt răbufniri de nervi şi urlete:) ), să observi abilităţi, daruri diferite, creativitate în forme diferite şi multe altele, diferite de cum eşti tu. Pentru că diferenţele creează nevoia complementarităţii! Nouă ne-o trebuit împărţeală (la Turnul Babel), dar El, prin Isus Cristos ne creat oportunitatea complementarităţii!

Sursa: tineri.betania.ro