Categories: Diverse

Suntem normali…Nu suntem fanatici și nu suntem homofobi

La trecerea dintre secolul XIX și secolul XX s-a înfiripat o nouă ideologie, mai puțin băgată în seama la început, extrem de agresivă astazi, ideologie care și-a propus să demoleze din temelii casa în care a locuit omenirea de milenii. Această ideologie și-a propus să demoleze concepția creștină despre lume și viață. Și-a propus să demoleze credința în adevăr absolut și valori morale absolute. Si-a propus sa demoleze credința în biserică și familie, ca realitați întemeiate de Dumnezeu, cu un rol stabilit de Dumnezeu în societate.

Această ideologie și-a propus sa demoleze credința într-o realitate obiectivă. Odată demolați stâlpii casei în care a locuit omenirea de milenii, și-au propus să construiască o alta lume așa cum și-o imagineaza ei. O lume în care doar concepția lor este normativa și toate celelalte sunt catalogate drept retrograde, anarhice, homofobe. Pentru a ilustra ce înseamna demolarea casei în care am locuit de milenii, voi folosi doua ilustrații. Prima- de la începuturile omenirii, cand s-a nascut un copil, toți ai casei și toti cunoscuții au întrebat ce au, băiat sau fetiță? Mai nou, cu tehnologia modernă, cu imagistica, de prin luna a cincea, a șasea, se intreabă: Ce o să fie, băiețel sau fetiță?

Datorită faptului că în ființa noastră, în modul în care ne-a creat Dumnezeu, există o armonie între trupul în care ne naștem, sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu și mediul în care trăim. Așa că, dacă s-a nascut o ființa de sex masculin, părinții au tratat copilul acela ca băiețel. I-au creat toate condițiile să se dezvolte armonios ca baiat și societatea s-a referit la el ca băiat sau daca a fost fetiță, în aceiasi termeni.

Promotorii noii ideologii ne spun: Dacă s-a născut în trup, nu contează identitatea biologică de gen pentru că ființa care s-a născut poate fi sfârtecată. Să rupem relația dintre suflet și trup. Are trup de sex masculin sau de sex feminin, dar noi o sa cultivăm în trupul acela alt fel de identitate psihologică.Și ați văzut ilustrațiile doamnei avocat. Deja desenele animate, manualele si toată această propagandă a noii ideologii este îndreptată să rupă, să sfârtece ființa copilului ca să nu mai știe ce este și să fie ceea ce forțează alții. O ființă sfârtecată în felul acesta intră într-o criză profundă de identitate și devine o victimă a noii ideologii. Această ființă este apoi împinsă în tot felul de parteneriate și este cultivată această nouă omenire pe care ne-o propun promotorii noii ideologii. In numele acestei ideologii, trebuie desființată familia ca fiind unitatea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, pentru că dacă am rupt ființa umană în interiorul ei, atunci putem construi orice fel de familii. Deci, întelegeți că se sfârtecă sufletul, viața, ființa copiilor de la cele mai fragede vârste.

În această agresiune asupra casei omenirii noastre, a familiei și a bisericii întemeiate de Dumnezeu, oricine își permite să spună “nu-i adevarat” și “nu așa funcționează omenirea”, este calificat homofob. Homofobia, apelativ este una dintre cele mai cumplite insulte aduse oamenilor normali. Homofobie înseamnă să suferi de o fobie și fobia este un simptom a unei boli psihice. Daca un om este bolnav și suferă de fobie, trebuie internat la ospiciu și tratat pentru dereglări psihice. Deci, în numele “toleranței lor”, ne cataloghează pe toți bolnavi psihici, retrograzi. Și apoi ne spun că suntem intoleranți. Dragii mei, suntem normali. Un om normal vede ceea ce este sănătos, ce este echilibrat. Se uită la un copil și nu acceptă anormalul ca normă.

În viața de acum,în România de acum, desenele animate, emisiuni la diverse canale de televiziune, reviste – pe toate canalele se incearcă să ni se impună această casă construită de promotorii noii ideologii. Întrebarea noastră este: Vom apăra moștenirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de milenii? Vom apăra ceea ce Dumnezeu a întemeiat ca în Creație, parte bărbătească și parte femeiască? Si a întemeiat familia monogamă heterosexuală: un singur barbat, o singura femeie, I-a binecuvântat Domnul Dumnezeu și omenirea și-a continuat viața de milenii. Sau vom intra într-un fel de lașitate a secolului XXI în care de teama ostracizării sau a ridiculizării, de-a fi denumiți in fel și chip, vom pleca și noi capul și vom lăsa sa ne fie copiii mutilați, sa fie biserica mutilată și să trăim ca niște oameni care ne facem vinovați inaintea lui Dumnezeu și a generațiilor viitoare că în vremea în care a trebuit sa apăram ce ne-a dat Dumnezeu, ne-a fost teamă.

De aceea m-am alaturat Coaliției pentru familie, să apăr ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Și ne rugăm ca Dumnezeu sa binecuvânteze România. Vă rog să retineți încă un aspect. Probabil că ați văzut atacuri nesfârșite la adresa bisericii. Au fost luate ca și ținta a batjocurilor și a atacurilor pentru că dacă ar fi reușit să scoată biserica, să scoată credința din poporul roman, ce ne-a mai ramas să apărăm? De aceea ne rugăm să păzească Dumnezeu și familia și biserica. Si salut prezența distinșilor ierarhi, a preoților, a pastorilor. Salut prezența parlamentarilor, a dvs., a tuturor și spun: E vremea să ne rugăm și este vremea să acționăm, să apărăm ce ne-a lasat Dumnezeu. Să binecuvânteze Dumnezeu familia, biserica și țara noastră!

Paul NegruÈ›
(Mesaj prezentat la Conferința “Coaliției pentru familie” în Oradea)

Sursa: www.baptist-tm.ro

AL

Recent Posts

Noul Ierusalim – Emma Repede

1. Vine o zi minunată, vine o zi mult dorită,Când lacrima pe veci va fi…

6 ani ago

Vom zbura – Emma Repede

1. Pe pământ e suferință,Pe pământ e mult necaz,Dar privim crezând în DomnulNe-a promis curând…

6 ani ago

Emma Repede – Emanuel – COLIND 2018

Un colind nou - Emma Repede - Emanuel 2018

6 ani ago

Declarație în America: “Satana îți vrea copiii!”

Pe 17 august în oraÈ™ul Little Rock din statul Arkansas a fost dezvelită statuia lui…

6 ani ago

Un creștin este amendat pentru citirea Bibliei în propria sa casă

TURKMENISTAN. - Un lider creÈ™tin, care a abandonat islamul, a fost amendat pentru că a…

7 ani ago

Cu ochii obosiți, privind răul – Vladimir Pustan

Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-Å£i da seama că cei mai mulÅ£i dintre…

7 ani ago