Home / Familie / Triunghiul de familie – de Nicolae Geantă

Triunghiul de familie – de Nicolae Geantă

 

Aproape la toate nunțile creștine, auzim că familia este un triunghi: Dumnezeul, el și ea. Și că binecuvântarea, armonia casei, fericirea cuplului, ar fi găunoasă, incompletă, dacă Dumnezeu n-ar fi a treia parte. E corect și adevărat. O mulțime de familii sunt ciuruite tocmai din lipsa triadei cu Cerul. Cerul e scutul antirachetă pentru diavol. Însă ceea ce eu nu am auzit niciodată, este faptul că un triunghi cu vârful ascuțit are distanța cât mai mare între unghiurile de la bază, cu cât acesta este mai departe de ele! În traducere divină (că matematica nu ne place mai deloc unora) înseamnă că niște soți vor fi mai aproape intre ei, cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu!
Unii dintre noi am început să ne depărtăm de partenerii conjugali tocmai pentru că ne depărtăm de Dumnezeu! Atunci scădem în intensitatea iubirii. Focul devine jar, iar la unii cenușă! Timpul e petrecut mai mult în singurătate. Și, dintr-un triunghi viaÈ›a devine un cerc. Cu noi în centru. Egoism. Bădărănie. Dictatură. Curvie. Avort. DivorÈ›. Căutarea unui alt „unghi” potrivit…
Adam È™i Eva au fost aproape de „vârf ” È™i se întâlneau în amurg cu Dumnezeu în Eden. Când s-au îndepărtat de El s-au îndepărtat È™i de ei! Și lumea a ajuns plină de belele. Miresele È™i Mirii se È›in mânâ în mână în faÈ›a altarului divin, apoi dacă se îndepărtează de Dumnezeu ajung pe scarile tribunalelor, strigă unii la alÈ›ii deÈ™i stau față în față la masă, își aruncă vitriolul urii în ochi, bărbaÈ›ii nu mai sunt ca o armură strălucitoare pentru soÈ›iile lor, iar soÈ›iile devin ciocănitori celebre, femei „grampy” sau consoarte incomode…
VreÈ›i să aveÈ›i soÈ›ul apropiat de soÈ›ie? UrcaÈ›i zilnic spre Hristos! Și toate distanÈ›ele se restrÃ¥ng. Ba mai mult într-o zi vor deveni un singur punct! Trei în Unu…

Nicolae.Geantă

Sursa: www.facebook.com

Check Also

Părinții, prestatori de servicii sau promotori ai Evangheliei?

Problema Mi s-a întâmplat de mai multe ori să aud de la diverse persoane că …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *