EA – femeia care se teme de Domnul – va fi lăudată!

Cum și de cine va fi lăudată?

Citim în Proverbe 31:28 că soțul și copiii se trezesc dimineața și o fericesc și o copleșesc cu aprecierile lor, anticipând parcă efortul ei de peste zi… pregătind astfel o seară binecuvântată, când toți vor reveni acasă și vor găsi cea mai plăcută atmosferă… cel mai minunat cămin.

Ce bine te simți când cineva drag, pentru care tocmai ai făcut ceva, vine și îți mulțumește! Nu-i așa? Ce bine te simți ca soție, când soțul tău apreciază ceea ce ești pentru el… și simți că o face din toată inima.! Simți că ești chiar importantă pentru el! Chiar contezi pentru el! Te simți atât de bine când îți mulțumește pentru istovirea ta de-a lungul unei zile întregi și-i citești în ochi fericirea că-i aparții.
Ce bine te simți ca mamă, când copilul tău apreciază prezența ta în viața lui… când vede efortul, chiar jertfa pe care o depui, pentru ca el să nu ducă lipsă de nimic!
Îmi aduc aminte cu mare plăcere de ziua când am împlinit 25 ani de căsnicie… Sunt mulți ani de-atunci! Am primit o felicitare deosebit de frumoasă – de la fiul nostru din State (așa cum numai în America erau pe vremea aceea!) și câteva cuvinte din inima lui: Sunt fericit și mândru să am așa părinți! Vă mulțumesc că m-ați crescut și ați investit în mine! Vă iubesc și vă apreciez mult!

Pe vremea aceea, nu eram noi învățați să ne încurajăm, să ne apreciem… așa că acele cuvinte au fost cel mai frumos compliment primit din partea copiilor, până atunci! Cuvintele acelea mi-au dat aripi, m-au făcut fericită zile în șir. Și îmi place să cred că, pentru un părinte, nu există recompensă mai mare decât un cuvânt de apreciere din partea copilului său.

Da! Ar fi prea frumos să primim mereu asemenea aprecieri și încurajări! Ce vom face însă, dacă acestea întârzie să vină sau, poate, nu vin niciodată!? Dureroasă ipoteză, nu? Însă este o realitate pentru multe dintre noi!

Ea va fi lăudată!!! De cine? Cum? Dacă cei mai apropiați nu văd, nu observă, nu apreciază ce faci, de unde vor veni laudele?

Povestea Femeii invizibile – un filmule pe care l-am vizionat pe Youtube – conturează atât de frumos răspunsul la această întrebare.

O femeie care tocmai încerca să-și explice de ce oare cei din jur nu o prea ,,observă” primește de la o prietenă un album: Catedralele din Europa, cu o dedicație: Cu admirație pentru măreția pe care o construiești atunci când nimeni nu te vede.
Răsfoind albumul, a fost încântată de măreția catedralelor europene – adevărate opere de artă! Dar observă că, mereu-mereu, apărea mențiunea: ,,constructor necunoscut … necunoscut”.
Citind foaie după foaie, a găsit o istorisire provocatoare (și pentru tema noastră!): Un constructor a sculptat o pasăre undeva pe o grindă care apoi urma să fie acoperită… Și cineva l-a întrebat: De ce petreci așa de mult timp să faci ceva pe care nu-l va vedea nimeni niciodată?! Constructorul a răspuns: ,,Pentru că Dumnezeu îl vede!”

Iată ce povestește doamna mai departe:
,,Acești oameni au știut că Dumnezeu vede totul! Ei și-au dedicat viețile pentru o lucrare… o lucrare măreață pe care nu vor apuca s-o vadă terminată!
Unele catedrale au fost terminate în peste 100 ani. Asta înseamnă mai mult decât viața unui om. Dar ei munceau zi după zi… munceau la ceva pe care nu va fi scris numele lor niciodată!

Am închis cartea și L-am auzit pe Dumnezeu spunându-mi: Eu te văd! Tu nu ești invizibilă pentru Mine! Nici un sacrificiu NU este prea mic, pentru ca EU să-l observ. Eu văd fiecare prăjitură coaptă, fiecare nasture cusut… și zâmbesc pentru fiecare. Eu văd fiecare lacrimă a dezamăgirii, când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori. DAR ține minte: tu construiești o mare catedrală! Nu va fi terminată în timpul vieții tale și, din nefericire, nu vei ajunge să locuiești acolo. Dar, dacă o vei construi bine, EU Mă voi bucura de ea!..
Faptul că nu suntem ,,observate” este un bun tratament pentru boala egoismului nostru. Este antidotul pentru propria mândrie. Nu-i nimic dacă ei nu mă văd, dacă ei nu observă, dacă ei nu știu. Noi nu muncim pentru ei! Noi muncim pentru EL!
Să ne rugăm ca munca noastră să rămână ca un monument pentru un Dumnezeu așa de măreț!” (internet: Femeia invizibilă)

Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii! Voi slujiți Domnului Hristos! (Col. 3:23-24)

Așa să ne ajute Dumnezeu!
Lidia Șchiopu