DE LA GLORIE LA DEZAMÄ‚GIRE

Parcă Îl văd cu ochii minţii pe Domnul intrând glorios în Ierusalim, aclamat de mulţime, adorat şi mult aşteptat ca Împărat al iudeilor… Oamenii L-au întâmpinat cu ramuri de finic, şi-au aşternut hainele la picioarele Lui. Tabloul intrării Domnului în Ierusalim o asemăn cu imaginea întoarcerii la El a multor oameni.
MulÅ£i oameni ÃŽl primesc pe Domnul cu bucurie, aÅŸteaptă ca El să intre pe porÅ£ile Ierusalimului – sufletele lor. AÅŸează pe jos, în faÅ£a Sa, hainele firii lor, ca El să le calce în picioare… ÃŽl întâmpină cu ramurile de finic ale renunţării lor la lume.
Aceasta este ziua lor glorioasă, când aşteptata izbăvire s-a arătat în viaţa lor.
Dar din păcate, pentru fiecare om “născut din nou” vine o „săptămână a patimilor”. DiferenÅ£a este că unii fac din aceasta o biruinţă, iar alÅ£ii un dezastru.

Pentru mulţi, bucuria întâlnirii cu El nu durează mult, urmează “săptămâna patimilor”, săptămâna deznădejdii, a speranţei ucise de săgeţile răului, urmează lepădarea Petrilor… “În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire” (Matei 26:31).
Acolo, atârnat pe cruce, Hristos de curând primit în Ierusalim, pare “neajutorat”. Şi “totuşi, suferinţele noastre El le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:4-5).

Când oamenii au ajuns în această “săptămână”, Hristos al lor, biciuit şi mai apoi răstignit, nu pare să le mai fie de nici un folos. Şi totuşi, unii aleg să rămână cu El chiar dacă sunt căzuţi jos, chiar dacă se simt singuri şi nu văd nici o corabie venind spre ei să îi poarte spre ţărmul „ siguranţei”. Dar sunt şi oameni care nu se mai pot încrede într-un Hristos suferind, însângerat. E dureros că la greu unii oameni se leapădă de Domnul. Atunci când trecem prin încercări avem două alternative: să urcăm spre Domnul, să ne ascundem în El, să ne contopim cu El, sau să coborâm în adâncul nostru, să fugim înspre noi, să ne compătimim, să ne lăsăm în voia valurilor disperării. Poate treci chiar acum prin “săptămâna patimilor”, când întunericul şi disperarea te-au prins ca într-o menghină. Poate Hristos, pe care L-ai primit cu entuziasm este şi El “răstignit” şi pare imun la durerea ta. Cerul tace şi Dumnezeu nu mişcă nici un deget să te ajute. Îngerii mult-aşteptaţi nu mai vin în grabă în jurul tău. Credinţa ţi se pare o poveste frumoasă de pe vremea când bunica te ţinea pe genunchi şi îţi vorbea despre un erou: Isus, coborât din cer să ne mântuiască. Dar nu uita: după “săptămâna însângerată” a urmat biruinţa. Biruinţa luminii asupra întunericului. A vieţii asupra morţii. Hristos, considerat “neajutorat”, despre care, spuneau mulţi că nu se putea salva nici pe Sine, a Înviat şi a făcut astfel posibilă mântuirea tuturor celor ce Îl primesc în viaţa lor.
Dacă pentru “o săptămână” nu percepi lumina, nu dispera! Nu te lepăda de Domnul! Nu te gândi că eşti abandonat şi că cerul este surd la rugăciunile tale. Nu-ţi pierde credinţa! Urmează Victoria pe care Hristos o dă celor ce rămân în El. În curând vei trăi Duminica Învierii! Deci, fii plin de pace şi de bucurie: Hristos a înviat şi pentru tine!

Adina Sas-Simoniak
Chicago, Illinois