„Şoapta primăverii pascale”

Cu brațele încărcate cu flori, primăvara a coborât ușor pe pământul încă înghețat și zgribulit, ascuns sub mantia subțire a unei zăpezi târzii. La atingerea ei, ghioceii au ieșit să se scalde în lumina palidă a soarelui și firele de iarbă au început să înverzească.

Grădinile s-au trezit din amorţeală şi au privit cu mirare covoarele de viorele şi brândușe, lalele şi zambile, frezii care se aşterneau peste pământul rece. Copacii s-au legănat uşor sub atingerea vântului şi-au început să se îmbrace cu muguri proaspeţi. Doar păsările uimite îşi scuturau penele ciufulite, neştiind dacă ar trebui să înceapă să cânte…

Am auzit şi eu şoapta primăverii şi am ieşit în curte s-o întâmpin! Totul în jurul meu se trezea la viaţă, fără zgomot, fără grabă! Natura învia, pregătindu-se să sărbătorească împreună cu oamenii praznicul Învierii Domnului Isus Christos! M-am desprins cu greu din visare şi am încercat să intru în rutina zilei. Gândurile poposeau câteva clipe în prezent, apoi zburau neobosite acasă, în România. Acolo, cei dragi se pregăteau şi ei pentru sărbătoarea Paştelui. Amintirile din vremea copilăriei au rămas adânc săpate în mintea şi inima mea! Parcă auzeam din nou glasul mamei care repeta aceleaşi cuvinte în fiecare an „Să nu uitaţi că duminică Îl sărbătorim pe Christos cel Înviat din morţi. Să nu uitaţi crucea, suferinţele, moartea răscumpărătoare. Să nu uitaţi că Dumnezeu a dat totul, din dragoste pentru fiecare dintre noi! Să nu uitaţi….!” Am plecat să cumpăr cele de trebuinţă. În jurul meu era atât de multă grabă, încât părea că fiecare om aleargă să prindă ultimul tren. M-am întors târziu acasă, bucuroasă că scăpasem de mulţime. Urma să încep pregătirea bucatelor pentru masa de sărbătoare, însă mintea mea se întorcea la acelaşi gând „Să nu uitaţi crucea, suferinţele, Învierea!”

Seara am ieşit în curte să mă odihnesc şi am hotărat să mă duc pentru o clipă la cruce. Gândul a plecat fără şovaială şi s-a oprit pe culmea unui deal pleşuv. Nici-un fir de iarbă nu îndrăznise să răsară acolo. Nici-o floare nu-şi răspandea acolo parfumul. Pământul era numai bolovani şi pietre. În sufletul trecătorilor erau tot numai bolovani şi pietre. Pe cruce, între doi tâlhari de drumul mare, Isus Christos plătea preţul păcatului meu. Mâinile care au pus fiecare planetă pe orbită, zvâcneau acum prinse în cuiele răstignirii. Picioarele care călătoriseră neobosite, ducând tuturor vestea împăcării cu Dumnezeu, lăsau acum să cadă pe pământ sângele Răscumpărării. Suferinţa era atat de cumplită încat n-o puteai privi fără să te cutremuri. Gândul a plecat îngrozit de acolo şi s-a întors în curtea acoperită de iarbă primăvăratecă. Am fost o clipă la cruce… Apoi a fost noapte…

Dimineaţa Învierii s-a arătat veselă şi plină de pace. În timp ce priveam natura îmbrăcată de sărbătoare, gândul s-a întors la cruce. Nu mai era nimeni acolo. Câţiva trecători plictisiţi îşi cărau poverile pe drumul prăfuit. La poalele dealului, o grădină frumoasă adăpostea un mormânt gol. Pietrele, iarba, florile, vântul spuneau tuturor „A înviat Christos!” Doar Maria mai căuta trupul pentru îmbălsămare, dar cand L-a întâlnit pe Domnul, a văzut şi a crezut.

Ne apropiem şi în acest an de sărbătoarea Învierii Domnului Isus Christos. În iureşul pregătirilor, te invit să te opreşti o clipă la cruce. Acolo a fost plătit preţul păcatului tău. Apoi du-te la mormântul gol, priveşte şi crede! Bucură-te căci Christos a Înviat, ca fiecare dintre noi s-avem Viaţă!

CHRISTOS A ÃŽNVIAT!

Liliana Botea
sursa: http://hunedoaraevanghelica.ro/