Un paste romanesc in tara sfanta

Nu de puÅ£ine ori s-a gândit, săracul Cervesy, să ÅŸtiÅ£i, cam cum ar trebui să sune un poem patriotic? ÃŽn Republica „Socialistă” România (comunistă), nu puteai duce lipsă de „exemple”, dar nu i se prea potriveau, iar mama lui, Iliana, încontinuu îi năştea, încă de mic, „semne de întrebare”, coborându-se de fiecare dată, cu mult tact, la mintea lui de copil, derivându-l de la direcÅ£ia spre care îl îndreptau profesorii la ÅŸcoală să gândească, ÅŸi îndreptându-l spre lucruri măreÅ£e, veÅŸnice ÅŸi neschimbătoare, de când lumea la locul la care le vezi toată viaÅ£a, născându-te ÅŸi murind cu ochii la ele…

Adrian Păunescu este un geniu… ca poet, dar ca om, încercând să se împartă ÅŸi pentru politică –pentru ce Doamne! Oare nu i-ai dat destul?– aproape că nu mai este nimic pentru tot românul, el stingându-se încet-încet ÅŸi sigur, în sufletele noastre, a românilor iubitori de poezie… Cum a aflat odată Cervesy de la o bătrânică, ca ÅŸi de la Iliana, maică-sa, că sperau odată românii în venirea americanilor, nu a ruÅŸilor, tot aÅŸa am sperat ÅŸi noi toÅ£i aceÅŸtia cărora ne plac poeziile, că ÅŸi acest mare poet se va disculpa de trecutu-i precum Montalban, spre exemplu… Dar n-a fost să fie aÅŸa, el continuându-ÅŸi „căile-i” alese, cu speranÅ£a că vor fi odată, într-o zi, ÅŸi convergente. Poate s-aÅŸtepte ÅŸi să spere, căci nimenea nu i se va opune. Politica nu poate fi nici artă, nici ÅŸtiinţă ÅŸi nici „genială”, deci, nu poate fi, după cum nici dracu nu poate fi nici sfânt, nici bun!…

În sfârşit, patriotismul lui Cervesy, va suna aşa în poezie, pentru că aşa şi-l doreşte el a fi:

Un Paşte la români înseamnă ouă roşii,
şi mai înseamnă totodată cozonac şi miel,
Lumină provenită din Iubire şi Speranţă,
o condamnare grea şi pe nedrept rostită,
un sacrificiu însuşit în acea moartea crudă,
urmate de Învierea ce n-are precedenţă
a Celui care-apoi s-a ridicat la Cer!
Familie, credinţă cu rituri şi tradiţii:
Isus fu răstignit pe o cruce de lemn…
Murit-a pentru noi, ÅŸi-n sufletele noastre
lăsându-ne dovada că cei ce vor nu pier!
În fiecare an creştinii iau lumină,
şi proslăvesc atunci, Mielul sacrificat:
plata pentru păcatul nostru, păcătoşii,
credinţa că, din Cer şi Tatăl ne-a iertat!
Să ne gândim, de Paşte, măcar odată-n an,
să alungăm cu toţii al naţiei noastre somn,
slăvindu-L pe-Acela, măcar o zi din an:
„HRISTOS A ÎNVIAT!”

N-a fost atunci El Rege, de-atunci însă e DOMN!

Era anul 1996, an în care Paştele a fost rânduit de Ortodoxism să cadă pe data de patru Mai. Cervesy împreună cu ceilalţi şapte muncitori, care trebuiau să formeze „trupa de început” a domnului Eugen aici în Israel, au fost sculaţi de colegi, pentru a merge la şantier ca invitaţi, să celebreze această Sărbătoare Creştinească împreună cu colegii mai vechi ca ei, ultimii veniţi. Ajunşi acolo au fost întâmpinaţi de şeful lor de şantier, ing. Vasile, care îi aştepta cu masa deja pregătită.

Se făcuse ora zece dimineaţa şi oamenii, dintre cei care dormeau în Incinta acelui punct de lucru, încă nu dădeau semne să se scoale din paturile lor. Aşadar, Vasile se văzu nevoit să treacă pe la fiecare baracă pentru a da deşteptarea cu bătăi violente de pumni în fiecare uşă strigând comicăros:

– SculaÅ£i-vă băăă!!! …’mama voastră de puturoÅŸi… Era cât se poate de nostimă această încercare a lui de a-i trezi pe acei oameni, cu atât mai mult cu cât ne era dat nouă, celor ce asistam de departe la acea scenă plină de humor, să vedem cum apărea în uşă cu greu câte o faţă buimăcită de un somn aÅŸa de scurt, pentru că seara dinainte fusese Seara de Ajun ÅŸi se vedea de cât-colo pe chipurile lor „împărtăşite”, că băuseră zdravăn.

Dar stupoare!… Unul se apropie de noi tremurând, spunând că vecinul lui de pat nu vrea nici-cum să se scoale…

– Toarnă-i bă o găleată de apă în cap ÅŸi-ai să-l vezi cum sare… ca ars! ÃŽi răspunse ÅŸefu’ adăugând desigur ÅŸi obiÅŸnuitul său „’mama lui de puturos!”, …fără însă a-ÅŸi arunca privirea, ce-i era ocupată cu grătarul plin de hălci de carne de miel, înspre faÅ£a înspăimântată a sărmanului om, ce prevestea o foarte mare catastrofă…

– Åžefu’, am făcut tot ce s-a putut, dar nu… s-a mai… trezit! Atunci Vasile se opri din glume, privi scurt faÅ£a mahmură a speriatului om ÅŸi fugi repede la baracă, împreună cu el alergând ÅŸi noi. Åži am văzut cu toÅ£ii cum colegul acelui om, speriat pe bună dreptate, într-adevăr murise, pentru că în seara precedentă consumase singur un litru de vodcă, peste asta mai turnând încă în el ÅŸi bere cât cuprinde, căzând astfel victimă acelei sufocant de călduroase clime.
Sărbătoarea noastră avea deci să se spargă imediat, iar bietul domn Vasile începu să împartă iute oamenilor băutura ÅŸi carnea de miel friptă, încercând astfel a face „curăţenie” până la venirea MiliÅ£iei. Åžtiia că Cervesy nu bea, dar înbiindu-l insistent cu o sticlă de un litru cu bere, acesta ÅŸi-a zis în final, că nu e tocmai potrivit momentul de a-l refuza, aÅŸa că i-a primit-o spunându-i că o va bea în liniÅŸte la dormitor. A dus-o deci cu el ÅŸi a pus-o în frigider, de unde făcu repede picioare, după cum ÅŸi era de aÅŸteptat, …târziu desigur, căci „trebuia” să treacă ÅŸi prin părculeÅ£, mai ales după un aÅŸa eveniment catrastrofal…

În autobuzul care-i ducea spre casă, unul mai cherchelit nu avu de lucru şi-i şopti la ureche:

– ÅžtiÅ£i ce cred eu? …Marin a vrut să plece la Domnu’, chiar acu’ de… ÃŽnviere, pentru a fi însoÅ£it, spre cer, de îngerii Domnului!
Indignat de o aşa ne-permisă tălmăcire, Cervesy, i-a tăiat-o scurt:

– Zău mă? …Atunci mai toarnă-Å£i ÅŸi tu în tine, când ajungi acasă, să Å£i se „umple” paharul, ÅŸi să vezi cum ai să te duci ÅŸi tu fuga, după el, însoÅ£it, dacă aÅŸa vrei tu, de aceiaÅŸi „îngeri”…
Dar, iute se simÅ£i vinovat oarecum de replica sa dură ÅŸi căută să-i explice acelui biet om, chiar dacă era ÅŸi cam băut, că, atât el cât ÅŸi alÅ£ii ca… Marin bună-oară, n-ar mai fi judecat aÅŸa, dacă ar fi beneficiat la timp de cunoaÅŸterea literei scrise ÅŸi a înÅ£elepciunii Sfintelor Scripturi, dacă ar fi primit, bineânÅ£eles, o altfel de educaÅ£ie de la familie ÅŸi o altfel de influienţă de la societate. Acestea erau trei lucruri capitale pentru Cervesy, peste care nu trecea nici în ruptul capului, în orice discuÅ£ie, dară-mi-te într-una ca aceasta cu „iz” de morală creÅŸtină, punct prin care mai loveau în ortodoxie, mai ales ÅŸi fără milă chiar, toate denominaÅ£iunile nou-testamentare. Dar acuma, a făcut-o? A făcut-o! Asta e… ÅŸi-i părea rău.
SimÅ£ea acest gând al mustrării, ca pe o împroÅŸcătură de stropi reci aruncaÅ£i de o nemiloasă furtună peste obrajii săi roÅŸii ca racul acuma, spunându-i-se parcă „misterios”, …pe un ton poruncitor în lăuntru-i: „scrie, că tot văd că-Å£i place să scrii, …poftim, cele mai triste versuri, în această noapte!…”

Buimăcit de subconÅŸtientul ce „tuna” parcă-n el, a coborât din acel autobuz ÅŸi a luat direct drumul către părculeÅ£ul său, cetatea lui de scăpare, zicându-ÅŸi în gând că mult mai bine i-ar cădea, dacă ar mânca ultimul în această seară sau… dacă n-ar mai mânca deloc. Se ridicau, din umbrele acelei seri ce se lăsa încet-încet ÅŸi peste prealiniÅŸtitul lui loc în care se afla, gândurile unei „povestiri” care îi tot amintea neîncetat „cine este?” ÅŸi „ce-o căuta oare el aici?”- da(!), tocmai aici…- între cei mai necontrolaÅ£i oameni parcă, întâlniÅ£i în viaÅ£a sa. Striga de-acuma ca un disperat printre lacrimi, precum săracul său „Luceafăr”: „…te iubesc, popor al meu…” …bătaia de joc a tuturor celor ce-au aplaudat intrarea tancurilor ruseÅŸti, dorindu-ÅŸi aÅŸa, a se ridica la putere spre a te putea conduce cât mai prost cu putinţă… „Iubesc blândeÅ£ea ÅŸi omenia ta”, …ce o reverÅŸi neaÅŸteptat de dezinteresat, până ÅŸi peste cei mai răi duÅŸmani ai tăi, care iată, în doar patruzeci ÅŸi ceva de ani au reuÅŸit a te face total indiferent faţă de tine însuÅ£i, coordonaÅ£i de secretarii lor de partid, …toÅ£i învăţându-te a-Å£i turna în pahar cu dărnicie mai multă băutură faţă de cât Å£i-ar fi fost îndeajuns pentru a te simÅ£i bine la o aÅŸa Mare Sărbătoare!

Putea scrie acuma liniÅŸtit, pe hârtiuÅ£a sa, tot ce l-a contrariat în aceÅŸti ultimi ani trăiÅ£i în libertate, unda de timp ce încerca a romanÅ£a orizontul său de altădată ÅŸi care acuma doar că mai putea da câte o anemică boare de vânt spre a undui mult decoloratul lui steag al amintirilor. Monstruozitatea acestui neaÅŸteptat motiv, vroia să-i interzică parcă amintirea, bariera vie dintre prezent ÅŸi acel sfârÅŸit al nopÅ£ii-n care încerca, până mai ieri parcă, a se ridica furtunos ÅŸi peste singularitatea minunatei sale copilării ÅŸi adolescenÅ£e, peste care însă veghea pe atunci sufletul de leoaică al vigilentei sale mame, cât timp el încă mai era, fără cârmă, dus de valul vieÅ£ii, …până-n acea zi când „corabia” sa avea să fie brusc trezită la adevăr cu zorile.

Momentul de azi al „victorioasei” morÅ£i, îl punea în antiteză cu acea zi în care ea s-a luptat zadarnic cu el pentru a i-o fura pe mamă-sa, iar când altădată a putut totuÅŸi să i-o ia, apăi va fi nevoită a recunoaÅŸte că el …era departe de casă ÅŸi de ea, săraca…

De atunci această tăioasă furtună descarcă continuu grindina-i de gheaţă peste îndurerata sa inimă, căci din clipa când a aflat că a murit mamă-sa Iliana, s-a simÅ£it, acolo unde era, în Germania, …dintr-odată ÅŸi sărac ÅŸi singur, …un înverÅŸunat luptător cu această înÅŸelătoare moarte, care, până ÅŸi aici în Israel îşi dorea a râde de el, întâlnindu-l, în mod special parcă, cu o româncă ce avea un sân extirpat ÅŸi care acum, după două rânduri de tratamente cu citostatice, cancerul întinzându-i-se ÅŸi la celălalt sân, …iat-o că-ÅŸi dorea să moară!

ÃŽntre timp, mult după mizul nopÅ£ii, el scriind versurile sale… cele triste:
„În Cer e lipsă de Români!”
Născut-Sa din fecioară, un Prunc sărac pe lume,
altfel de neam regesc, în Israelul Său,
Cuvântul-adevăr să-l dea la ori-şi-cine,
plătind cu răstignirea, pentru curajul Său!
El, chiar a fost în lume, dar… nu L-a cunoscut!
Venit-a la ai Săi, iar ei… nu L-au primit…
Dar tuturor acelor, ce-or crede-n al Său Nume,
le-a dat dreptul să fie, copii, Celui Preasfânt!
Iar eu, în acest Nume, acum te sfătuiesc,
să te apleci atent peste mesajul Său,
să-L vezi cum hotărât, de veac nu conteneşte,
să cerceteze lumea şi pe poporul tău.
Pe mine-n rugăciuni, cu El, când mă-ntâlnesc,
mă răscoleÅŸte-n neam, încă de la străbuni…
Şi tainic îmi şopteşte, cu a Lui voce blândă:
„Iubitul Meu, în Cer, e lipsă de români!”
Şi când aflu că-n Cer e lipsă de români,
ÅŸi când văd răutatea… din ce-în-ce mai mare,
îmi vine să te-ntreb, fratele meu de neam:
De ce refuzi continuu această Veste Mare?
Tu trebui’ să-nţelegi menirea morţii Sale!
Nu crede că-i deajuns, de El, dac-ai citit…
Modelul lui de viaţă, de nu-l primeşti în tine,
nu-ţi poate ajuta: Nu poţi fi mântuit!
Ascultă-mi acum sfatul, spre a ajunge liber,
şi spre-a primi odihnă în suflet, dacă vrei:
Întoarce-te din drum, acum, cu hotărâre,
la Creatorul-Tată, prin dragostea-I dintâi!
Lasă-te acum de rele, de nepăsarea-ţi oarbă,
ce nu ţi-a dat decât o şansă-nşelătoare,
şi-ncepe-ţi un drum nou, cu minte-un pic mai multă,
privind înspre Hristos şi a Sa Veste Mare!
Leapădă-acuma toate, ce-s adunate-n tine:
Ură, frică ÅŸi groază, …ÅŸi tot ce nu mai ÅŸtii!
Adună-ţi iar iubirea şi dragostea de semeni,
dezgroapă-te din rele şi-ncepi iar om să fii!
Copiilor, femei, să mă-nţelegeţi bine:
Pe toţi vă-ndemn acuma, cât voi putea de tare!
Tu mamă, frate drag, şi tu, frate creştine:
Trebuie să primiţi aceasă jertfă mare!
Sunt două mii de ani de când ne ştim creştini
sub crucea strămoÅŸească făcută la altare…
Şi libertate-n ţară avem acum, din plin(!),
…ÅŸi-n comportarea noastră, …rar vezi, …câte-o schimbare!
Dragostea să domnească, de azi inima-n tine!,
Lasă-o de acum pe ea să poat’ să te conducă!
Căci ea va lucra-n tine, cum a lucrat şi-n mine:
O altfel de gândire, …ÅŸi-o inimă, mai sfântă!
Iată, cum azi ne-adună această Veste Mare,
căci s-au rugat atâţia, plângând în rugăciuni…
„Ai milă, Doamne Sfinte, îţi cerem îndurare:
…De-o jumătat’ de secol e lipsa de români!”
Iată, de ce rostesc acum, aşa chemare
şi iată şi de ce te rog să nu amâni:
„-Ia-ţi crucea!”, Ii porunca. „-Urmează-L!”, mi-e chemarea,
că-n Cer cred, cea mai mare, e lipsa de Români!

Este prea simplu să nu poată să înÅ£eleagă oricine că „mult râvnitul ÅŸi imaginatul Cer” este locul numai al oamenilor buni! Eu vă spun că el a scris aceste versuri sub presiunea sentimentelor sale de patriotism, constatând izbitoarea diferenţă de comportament uman, odată cu fuga sa în Germania, ÅŸi nedorindu-ÅŸi de-atunci altceva decâ a-ÅŸi salva românii din ghearele răului ÅŸi a nepăsării, inoculare dirijată de la Moscova în masele de moldoveni cu precădere, căci ei au fost, în fond „bariera de ne-trecut” în faÅ£a Estului mereu năvălitor, …până la al II-lea Război Mondial, când acesta, a putut distruge-n voie pe moldoveni, desÅ£elenindu-i cu sălbăticie.
TotuÅŸi, primi solicitaÅ£i ÅŸi cei mai apreciaÅ£i constructori peste hotare, tot ei sunt, iar în Å¢ară, pentru a deduce singuri cât au fost de apreciaÅ£i dar ÅŸi „solicitaÅ£i”, vă voi reda cuvintele spuse studenÅ£ilor, printre care se afla ÅŸi Cervesy, de ÅŸeful de ÅŸantier de la „Lotru” din anul 1980: „Când ni se îmbolnăveÅŸte sau –Doamne fereÅŸte!– ne moare un moldovean, noi zicem că ni s-a stricat un buldozer”. Pe de altă parte însă Stalin, a ras, pur-ÅŸi-simplu de pe faÅ£a pământului lor, pe moldovenii de dincolo de Prut, desÅ£elenindu-i ÅŸi mutându-i forÅ£at împreună cu saÅŸii în toată Siberia. Pe toÅ£i copii de acolo i-a înscris forÅ£at în internate, cu limbă rusă obligatorie, ÅŸi le dădea dreptul la o vacanţă de numai zece zile pe an… ÃŽn România, comuniÅŸtii nu au putut face chiar aÅŸa cu Ana Pauker, un fel de „Monika Levinsky” a zilelor noastre(!), …ce s-a vârât în patul lui Stalin, crezând că aÅŸa îşi va putea atinge uÅŸor scopurile. Dar mai există ÅŸi-un Creator în tot acest Univers, nu numai un drac pe Pământ, căci Stalin omora orice femeie îmediat ce se ridica de pe ea, fie ea ÅŸi o Ana Pauker!!! Apoi cu Ghe. Ghe.-Dej nici atât măcar reuÅŸind, ÅŸi-au găsit totuÅŸi „Iordul” în persoana lui CeauÅŸescu, care le va împlini dorinÅ£a, desÅ£elenindu-i ÅŸi împânzindu-i ÅŸi pe moldovenii de dincoace de Prut în toată România, pentru cele mai grele munci, lăsând această zonă a lor în cea mai lucie sărăcie. Ducându-mă la o veriÅŸoară la Vaslui, am oprit în drumul meu, la MărăşeÅŸti, pentru a cumpăra niÅŸte ciocolate la copiii de acolo. Am întrat într-o cofetărie ÅŸi am cerut zece. Auzindu-mă, vânzătoarea mi-a reproÅŸat: Dumneata vrei să-Å£i baÅ£i joc de noi aici-ÅŸa? Noi nu am mai văzut ciocolată de zece ani, nici măcar la culoare! Eram în anul 1985…

ÃŽn BucureÅŸti, după RevoluÅ£ie chiar, manipulantul tramvaiului în care se afla ÅŸi Cervesy odată, în drum către servici, nu-i deschise uÅŸa unuia ce venea alergând să-l prindă, căci plecase din staÅ£ie (la Lizeanu), ÅŸi deci nu mai avea dreptul acesta, conform legilor. Atunci cel ce alerga, pentru că semaforul se pusese „roÅŸu”, îl ajunse ÅŸi-i zice: „(…) –n mă-ta de Moldovean!” Atunci ÅŸi manipulantul îi răspunde supărat: „(…) ba-n mă-ta, bă, că eu sunt Ardelean!” Ura aceasta, …dispreÅ£ul acesta nemotivat, nu a existat între români înainte de cel de-al II-lea Război Mondial, iar în special ospitalitatea moldoveanului s-a conservat deosebit de bine, reuÅŸind a rezista comunismului instigator până-ncoace de 1970 chiar, iar după cutremurul din 1977, pe când Ceausescu se întorcea din Coreea de Nord, nu mai era decât jalea pe-acolo, …prin satul Podoleni al mamei lui Cervesy.

Fac o micuţă paranteză, cu referire la „lipsa din Cer a românilor” despre care atenÅ£ionează Cervesy, pentru a fixa în timp efectul acesteia, când se va face auzit românilor, între care în proporÅ£ie de optzeci la sută dintre cei ce erau la lucru în Israel, tot moldovenii erau, iar cei ce aveau a umple la refuz LăcaÅŸul acela al „Immanuel Lutheran Church”, tot ei au fost să fie, puÅ£in mai târziu când el, nevoit fiind, avea să caute o altă reÅŸedinţă în încurcata ÅŸi mult contrariata Å£ară în care, deÅŸi atunci nu ÅŸtia încă, a trebuit să locuiască pentru mai multă vreme, iar noua „cetate” a găsit-o chiar acolo, vis-a-vis de LacaÅŸul acela sfânt, în Immanuel Hostel, unde eu l-am ÅŸtiut timp de ÅŸase luni ca primul voluntar român din istoria acelui Hostel ÅŸi a Israelului poate. Am încheiat paranteza ÅŸi acest capitol…

Alexandru TOMA
Madrid, Spania
PaÅŸti 2010