Crestini.com

ÃŽntrebare:

Cum să ne purtăm în lucrarea lui Dumnezeu cu colegii de echipă care nu-și îndeplinesc bine slujba?
O echipă nu poate funcționa normal dacă un membru al ei nu-și îndeplinește responsabilitatea. Așa cum în trupul nostru Dumnezeu a rânduit ca fiecare mădular să-și îndeplinească bine funcția, tot așa trebuie să fie și în biserică și în orice echipă de lucru (1 Corinteni 12).
Când Neemia s-a întors să rezidească zidurile Ierusalimului, nu era posibil pentru el să facă acest lucru singur. Este atât de frumos când privești în capitolul 3 la felul cum fiecare membru al echipei era responsabil de partea încredințată lui. Prima expresie-cheie în acest capitol este “alături de el”.
Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit Poarta Oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea până la turnul lui Hananeel. Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri”(Neemia 3:1-2)
Expresia “alături de el” continuă, iar apoi, de la versetul 16, vedem o altă expresie interesantă și anume “după el”.
“După el Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ţinutul Bet- Ţurului, a lucrat la dregerea zidului pînă în faţa mormintelor lui David, pînă la iazul care fusese zidit, şi pînă la casa vitejilor. După el, au lucrat leviţii…” (Neemia 3:16)
Cu alte cuvinte, când unul finisa, altul începea după el și numai așa lucrarea putea să progreseze. Dacă unul din ei nu își împlinea bine responsabilitatea, atunci următorul care venea “după el” nu putea continua sau povara se putea dubla, astfel lucrarea ar fi stagnat în loc să propășească. Fiecare la timpul său își împlinea responsabilitatea, alături de alți lucrători.
Când poporul Israel avea să meargă la război, Dumnezeu le-a spus că soldații trebuiau selectați minuțios.
Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi…
Mai-marii oştirii să vorbească apoi poporului şi să zică: ‘Cine a zidit o casă nouă şi nu s-a aşezat încă în ea să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să se aşeze altul în ea. Cine a sădit o vie şi n-a mâncat încă din ea să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să mănânce altul din ea. Cine s-a logodit cu o femeie şi n-a luat-o încă să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi s-o ia altul.’ Mai-marii oştirii să vorbească mai departe poporului şi să spună: ‘Cine este fricos şi slab la inimă să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraţilor lui.’ (Deuteronom 20:1,5-8)
Lista celor de mai sus nu putea fi parte din echipă. Ei ar fi mers la război, dar din pricina că era pericolul să fie la război în trup, dar cu mintea în altă parte, ei nu puteau rămîne în armată. Din pricina lor toată oastea ar fi suferit înfrângere. Cred că de acest principiu s-a folosit apostolul Pavel când i-a scris lui Timotei:
Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. (2 Timotei 2:3-4)
Soldatul este chemat să se dedice slujbei pe deplin. Dacă nu, atunci nu mai poate fi soldat. Poate fi numit oricum, dar nu soldat. Să ai un soldat în echipă doar cu prezența, dar nu și cu inima, este în detrimentul întregii armate.
Înainte de a face orice concluzie, ar fi bine să ne amintim de un alt caz din Noul Testament și anume când Scriptura zice:
După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.” Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu,dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor. Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru. Pavel şi-a ales pe Sila şi a plecat după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului. (Fapte 15:36-40)
Marcu făcea parte din echipa lui Barnaba și Pavel, dar când au ajuns în Pamfilia, n-a dorit să-i mai însoțească în lucrare. Cu alte cuvinte, n-a mai dorit să-și împlinească slujba și i-a părăsit. Totuși, după o perioadă de timp, se pare că el s-a întors din nou la ei. Când trebuiau să meargă mai departe în lucrare, Pavel n-a mai dorit să-l ia în echipă. Argumentul lui Pavel era “că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor”. Barnaba însă era hotărât că întoarcerea lui Marcu a fost din toată inima și el mai merită o șansă. Dacă să ne gândim bine la acest caz, putem învăța multe cu privire la cum să procedăm față de colegii care nu-și îndeplinesc bine slujba.
În primul rând, motivul lui Pavel era bine argumentat. Nu poți face o lucrare cu un om care nu este dedicat total cauzei. El te poate părăsi în orice moment și Pavel avea dreptate. Însă Pavel n-a văzut ceea ce Barnaba a observat. Marcu acum se întorsese și întoarcerea lui a fost o dedicare deplină. Pavel n-a dorit să riște, dar Barnaba a observat dedicarea și inima lui Marcu. Mai târziu, alegerea lui Barnaba cu privire la Marcu s-a adeverit că n-a fost greșită, pentru că însuși Pavel, când scrie ultima sa epistolă, zice lui Timotei astfel:
Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă. (2 Timotei 4:11)
Trebuie să înțelegi aici că Barnaba n-a insistat să ia în echipă pe unul care nu avea de gând să se dedice deplin cauzei. Marcu a avut o slăbiciune, și-a părăsit responsabilitățile în Pamfilia. Dar acum el era întors și hotărât să slujească cu dedicare deplină. În cazul acesta Barnaba hotărăște să-i mai dea o șansă și n-a greșit.
Ca și lideri, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu totdeauna să binecuvânteze ca să putem vedea dedicarea oamenilor. Dacă o persoană este în echipă doar fizic, dar nu și cu toată inima, această persoană, mai devreme sau mai târziu va aduce pierdere lucrării și întregii echipe. Nu poți să te bazezi și să promovezi o astfel de persoană. Dumnezeu să ne ajute să fim îngăduitori față de cei care poate au avut căderi, dar mai apoi s-au dedicat din toată inima și au dorit să slujească cu toată dedicarea. Acestor oameni cu adevărat merită să le mai dăm o șansă.
Dragul meu, Dumnezeu totdeauna ne mai oferă șanse, problema este însă că niciodată noi nu știm când va fi ultima…
Alege să te dedici astăzi pe deplin cauzei Evangheliei și fii o bucurie pentru Dumnezeu, dar și pentru întreaga echipă în care slujești!

Sursa: moldovacrestina.md