Ai încredere în Dumnezeu?

Și David era foarte strâmtorat, pentru că poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că sufletul întregului popor era amărât, fiecare pentru fiii săi și pentru fiicele sale. Și David s-a întărit în Domnul Dumnezeul său.
1 Samuel 30.6

În marile crize ale vieții, când totul pare pierdut, când moartea este de neînlăturat și nu mai poți spera în niciun ajutor omenesc, când cei dragi se întorc împotriva ta, atunci începe credința să strălucească. Ea nu are nevoie de un sol prielnic sau de un climat favorabil ca să înflorească. Este ca o plantă exotică ce-și trage seva nu din împrejurări, nu de la prieteni sau adversari, ci de la Cel care este singura ei Țintă, Dumnezeul cel viu.

Aici a ajuns David la punctul de cotitură al situației dificile în care se găsea. De acum înainte îl vedem marcat de credința care-l condusese în siguranța de-a lungul anilor trecuți. Din nou el dovedește că nu este în zadar să-ți încredințezi soarta în mâna Domnului și se poartă la înălțimea titlului de „om după inima lui Dumnezeu“.

Poate am văzut cu toți cazuri de oameni care au fost restabiliți. Un astfel de om s-a îndepărtat de Dumnezeu și aparent a fost lăsat pentru un timp să umble pe căile lui. Poate ca în exterior totul i-a mers de minune, chiar dacă integritatea de om al credinței și caracterul de străin și călător au fost în mod clar compromise. Dumnezeu a tăcut.

Apoi, când rușinea unei astfel de umblări ajunsese la culme, a căzut lovitura – pierderea averii sau a cuiva din familie, și omul în durerea lui a ajuns într-o stare asemănătoare cu a lui Iov. Și acum, în loc de mândria, autosuficiența și ipocrizia care îi caracterizau mai înainte viața, vedem un duh smerit și mâhnit.

Asemenea oameni pot să spună împreună cu David: „Este bine pentru mine că am fost smerit, ca să învăț hotărârile Tale“; „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău“.

Sursa: radiociresarii.ro