Ce-am pierdut și ce facem cu ce mai avem? – Alexandru Fintoiu

Pe zi ce trece focul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu din noi se micșorează și mă întreb unde pierdem. Hristos n-a iertat clone ci oameni iar oamenii sunt cu adevărat oameni doar împreună cu Dumnezeu. Când flacăra dorinței după Dumnezeu se micșorează, tot ce suntem este pe moarte.
Uneori pierdem pentru că nu investim în valorile care nu se văd și nu investim pentru că lumea ne-a inoculat valori trecătoare și necesare pentru un trai decent. Paradoxal, un trai decent nu poate fi decât dependent de eternul măreției lui Isus.
S-ar putea să pierdem pentru că iubim rar și puțin. Iubirea este pervertită prin interesul ei față de ceea ce poate obține. Realitatea ne arată că o iubire mai specială și lipsită de imperfecțiune ca iubirea lui Hristos pentru noi, nu este și nici nu poate fi inventată.
Dacă pierdem, pierdem în lipsa de dorință, țel și rugăciune către Dumnezeu. O comunicare online cu El nu este posibilă decât în genunchi sau zdrobit. Pentru cei mai mulți, rugăciunea a pierdut din consecvență, esență și pare o cerere neînregistrată oficial de cer.
Dacă suntem sinceri, pierdem din lipsă de înțelegere a Scripturii cu toate că o avem cu noi. Pe Dumnezeu nu-L poți înțelege decât trăind cu Dumnezeu, dormind cu Dumnezeu, stând cu capul rezemat pe pieptul veșniciei și auzind bătăile inimii lui Hristos.
Rusaliile de azi marchează un foc întreținut molcom care încă pâlpâie dar care se va stinge cu venirea lui Isus. Un adevăr îmbrățișat doar de cei ce cred.
Inevitabil mă gândesc să păstrez ceea ce am, conform Apocalipsei. Nu mai sunt multe dar nici timp nu mai e mult.

Sursa: www.ciresarii.ro