Â
Istoria ne contrazice însă şi ne determină să ne schimbăm opinia legată de rolul creştinilor în societate. Nu de puţine ori în istorie, oamenii sinceri care doreau instaurarea împărăţiei conduse după principii biblice au sfârşit lamentabil, departe de adevăratul sens al învăţăturii Domnului Isus (a se vedea experimentul Savonarola cu a lui “Repubblica Fiorentina†). Chiar şi Noul Testament tinde să strunească imboldul naiv al oamenilor de a instaura pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu.
Irod, în palatul său, se distra copios alături de invitaţi de seamă, sărbătorind cu mare fast trecerea altui an de împliniri şi succese, de protecţie romană şi de realizări măreţe. Era la ceas de sărbătoare şi ca peste tot în “lumea bună†de atunci, sărbătoarea însemna destrăbălare. Cu greu putem găsi în palatul lui Irod urme ale demnităţii umane sau ale principiilor statornicite de Dumnezeu în poporul ales dar în subsolurile palatului era închis unul dintre privilegiaţii Cerului, cel mai mare om născut din femeie. El nu cunoştea diplomaţia cu care mesenii lui Irod obţinuseră statutul de “bine văzuţi†şi nici nu avea interese ascunse pe care să le ţină în mâneca hainei precum ucigaşul, cuţitul crimei. El era simplu şi direct, purtător umil al adevărului, păstrător al principiilor lui Dumnezeu iar Marele Împărat îl cunoştea şi îl aprecia.
Am spune că Irod ar fi trebuit închis şi Ioan ar fi trebuit să conducă din jilţul împărătesc. Am tinde să credem că Iudeea ar fi fost un loc mai prosper şi mai curat dacă Ioan Botezătorul ar fi luat conducerea, ar fi fost votat sau agreat de Roma. Doar Ioan era cu Dumnezeu şi Dumnezeu e garanţia binelui, a succesului, a binecuvântării. Dar nu putea Dumnezeu să facă această rocadă? Şi dacă da, de ce refuză în mod ostentativ ba chiar permite răului să triumfe vremelnic asupra binelui şi capul lui Ioan să cadă la cererea unei femei de nimic?
Creştinismul a cunoscut numeroase perioade de unire cu statul secular, unire în care s-a încercat influenţarea statului (împărăţiei) spre bine, spre Dumnezeu, spre adevăratele valori dar toate perioadele, fără excepţie, s-au terminat cu subjugarea şi compromiterea bisericii şi triumful statului. Activismul acesta socio-politic a muşcat şi continuă să muşte puternic din mulţi creştini, unii bine intenţionaţi, care nu pot pricepe că societatea nu se va reforma prin implicarea profundă a creştinilor în politică, administraţie sau diverse forme de conducere pentru că ea are profund încastrate însemnele căderii.
Ne putem face iluzii despre o societate mai bună, despre un mediu în care noi şi copiii noştri să crească dar faţa hidoasă a unei societăţi aflate sub însemnul Diavolului nu va pieri. Tot ce ne este dat nouă este să trăim într-o lume a mirosurilor grele răspândind mireasma cerului, smulgând oamenii din focul pierzării şi nădăjduind la apropierea adevăratei Împărăţii.
Scris de Ganditorul ( http://ganditorul.wordpress.com )
1. Vine o zi minunată, vine o zi mult dorită,Când lacrima pe veci va fi…
1. Pe pământ e suferință,Pe pământ e mult necaz,Dar privim crezând în DomnulNe-a promis curând…
Pe 17 august în oraÈ™ul Little Rock din statul Arkansas a fost dezvelită statuia lui…
TURKMENISTAN. - Un lider creÈ™tin, care a abandonat islamul, a fost amendat pentru că a…
Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-Å£i da seama că cei mai mulÅ£i dintre…
View Comments
Greu cu oamenii , "lucrurile usoare " vezi distractia pe cate toti o propovaduiesc sunt mult mai atractive decat seriozitatea si responsabilitatea unui crestin . Mai grav tot soiul de derbedei se declara crestini de denatureaza sensul real al cuvantului . Adevaratii crestini sunt pe cale de disparitie , asta ma ingrijoreaza , te simti o picatura de nectar intr-un ocean de otrava