Crestini.com

Când vorbim despre emoţii nu ne referim doar la acei „fluturaşi în stomac” pe care îi simţim când îl vedem pe băiatul de care ne place sau înaintea unui examen. O emoţie este un „episod complex, multicomponent, care creează o disponiblitate de acţiune”. Unii autori clasici ai psihologiei (Frijda, 1986; Lazarus, 1991) consideră că o emoţie cuprinde cel puţin 6 componente:

Evaluarea cognitivă – adică emoţia porneşte de la interpretarea pe care noi o dăm unei situaţii. De exemplu, emoţia declanşată de aflarea notei la un examen nu e dată de nota în sine, ci de ce înseamnă acea notă pentru noi. De pildă, dacă iau o notă mare la un examen pentru care am învăţat mult mă pot gândi că mi-au fost răsplătite eforturile şi că sunt un student foarte bun şi astfel voi trăi o emoţie de fericire. În schimb, dacă iau o notă mică, chiar dacă am învăţat, mă pot gândi că sunt prost şi chiar lipsit de valoare, iar astfel voi fi trist sau, mai rău, deprimat.
Trăirea subiectivă – este ceea ce recunoaştem cel mai uşor, anume starea afectivă (sau sentimentul) care apare în urma evaluării cognitive (bucurie, tristeţe, îngrijorare etc).
Tendinţele de gândire şi acţiune – sau consecinţele stărilor emotive, sunt acele gânduri care ne apar imediat sau chiar în timpul evaluării situaţiei şi impulsurile de acţiune generate de acestea. În exemplul de mai sus, în care obţin o notă mică la examen în ciuda eforturilor mele, tendinţa de gândire ar fi „sunt prost”, iar cea de acţiune ar fi comportamentul de a plânge.
Modificările corporale interne – acestea însoţesc trăirile subiective şi apar şi ele în urma interpretărilor pe care le dăm unei situaţii, de exemplu creşterea ritmului cardiac, transpiraţia etc.
Expresiile faciale – de cele mai multe ori, involuntar, faţa noastră arată ce gândim şi astfel ce simţim. Desigur, putem încerca să ne inhibăm sau să oprim unele expresii care nu ar fi optime unei situaţii şi să le schimbăm. De exemplu, când prietena noastră ne serveşte o felie de tort care nu prea i-a ieşit, nu o vom refuza, cu o expresie de dezgust, ci poate vom zâmbi şi îi spunem că am renunţat la dulciuri pentru o vreme. Totuşi, cercetătorul Paul Ekman (a căreui experienţă a fost transpusă în serialul „Lie to me”) susţine că oamenii au şi microexpresii care sunt greu (dacă nu imposibil) de controlat, dar în acelaşi timp sunt greu de recunoscut de către ceilalţi.
Reacţiile la emoţie – felul în care oamenii fac faţă propriilor lor emoţii. Cum gestionez faptul că sunt trist? Ce fac cu această îngrijorare?
Aceste componente nu constituie separat o emoţie, ci ele se reunesc pentru a forma o emoţie în întregimea ei. Aşadar, emoţiile sunt nişte trăiri subiective foarte complexe, foarte des întâlnite şi care merită atenţia noastră.

Putem împărţi emoţiile în mai multe categorii. La nivel empiric, ştim că emoţiile pot să aibă valenţe şi astfel le putem clasifica drept emoţii pozitive (bucurie, mulţumire etc) şi emoţii negative (nemulţumire, tristeţe etc). Însă, mai important poate, este impactul pe care îl au asupra comportamentelor noastre, asupra experienţei subiective şi cogniţiile care însoţesc emoţiile. Astfel, distingem între emoţii „sănătoase” (funcţionale) şi emoţii „nesănătoase” (disfuncţionale). În plus, o emoţie funcţională are de cele mai multe ori o „pereche nesănătoasă”.

Emoţiile disfuncţionale includ comportamente care ne afectează într-un fel sau altul funcţionarea zilnică. De exemplu, dacă suntem furioşi şi îl jignim pe colegul cu care ne contrazicem, relaţia noastră va fi slăbită de acest lucru. O îngrijorare minoră („oare m-am descurcat bine la examen?”) poate fi dusă la extremă prin repetarea ei aproape incontrolabilă şi amplificarea ei („oare a fost bine? Dar daca nu a fost bine? Ce va spune profesorul despre mine daca iau o notă mică? Ce vor spune colegii despre mine dacă iau o notă mică?”). În depresie, tristeţea care altădată ne trecea după câteva ore, ne ţintuieşte la pat, ne face să ne gândim la situaţii pe care le vedem mai negativ decât au fost de fapt.

Ce putem face? În primul rând, e bine de ştiut că nu întotdeauna este necesar să modificăm o emoţie negativă în una pozitivă. Există situaţii în care este de-a dreptul ciudat să trăim emoţii pozitive şi fiecare dintre noi ne putem gândi la exemple. Dar, dacă există o emoţie disfuncţională care este recurentă şi ne afectează rutina zilnică, discuţia cu un profesionist este binevenită şi ne poate schimba mult comportamentul.

Există şi metode cu ajutorul cărora ne reglăm singuri emoţiile, adică ne autoreglăm emoţional. Acestea se împart în patru categorii, în funcţie de 2 dimensiuni: angajare/dezangajare, tehnici cognitive/comportamentale.

Desigur, nu toate strategiile funcţionează pentru orice situaţie şi pentru orice durată. De exemplu, nu pot să evit la nesfârşit să ma gândesc la nota mică de la examen sau să nu mai merg niciodată la vreun examen, pentru că s-ar putea să iau notă mică. Aşadar, strategiile de diversiune sunt eficiente imediat (în exemplul de mai sus, mersul la o cafea cu colegii după aflarea notei mă poate ajuta să fiu doar trist şi nu disperat), dar pe o perioadă scurtă de timp. Aşadar, strategiile cognitive şi comportamentale orientate spre angajare ne ajută să facem faţă situaţiei pe o perioadă de timp îndelungată, ba mai mult, ne oferă un „antrenament” pentru situaţiile viitoare de acelaşi fel.

În concluzie, să nu uităm că emoţiile noastre sunt date de interpretările (gândurile) pe care le dăm noi unei situaţii şi nu sunt cauzate exclusiv de elemente exterioare, din mediu. E bine să facem diferenţa între funcţionalitatea emoţiilor noastre, prin observarea gândurilor care le însoţesc şi comportamentelor care derivă din ele, pentru a şti cum să procedăm. Nu în ultimul rând, să ştim că ne putem controla propriile emoţii, iar atunci când nu ne mai descurcăm la acest lucru, putem cere ajutor.

Un articol scris de: Roxana Vescan

Sursa: teajut.ro