În arena leilor – Marta Estera Popescu

„Să vină leii! Să vină leii! strigă atunci amfiteatrul întreg. Leii nu trebuiau să apară decât a doua zi. Nero însă, spre a liniști mulțimea, dădu ordin să-i aducă. Unul câte unul, puternici, enormi, cu capete mari și lăiețe, se adunară în arene (…) Cezar, ca să-i vadă mai bine, își puse la ochi smaraldul. Iritați de sângele vărsat, fiarele începură să sforăie și să își arate colții. Nu se repeziră numaidecât; dar, în cele din urmă, îmbătate de mirosulde carne și de vederea atâtor trupuri hărțuite, schimbară sforăitul în răcnete și coamele li se zbârliră.ˮ

Ori de câte ori citesc aceste rânduri și îmi imaginez această scenă, un fior rece mă trece pe șira spinării. Îmi imaginez inevitabil spectacolul masacrării la care plebea asista cu teroare și încântare.

Rând pe rând creștinii erau dați hrană leilor, câinilor, urșilor, tigrilor, răstigniți pe cruci sau târâți de cozile cailor până la moarte. Sângele nevinovat al martirilor ascundea vina unui rege nebun, ce trăia sub puternica impresie a geniului nedescoperit încă de cei din jur.

Roma arsăse din temelii, iar creștinii fuseseră declarați vinovați pentru incendierea ei. Drept consecință, ei au fost condamnați la moarte.

Sunt sigură, drag cititor, că acest scenariu nu poate decât să lase o profundă impresie asupra ta, la fel cum a lăsat și asupra mea. Fatalitatea acestui scenariu este tocmai faptul că el a fost real, trăit de creștini, privit de Dumnezeu cu durere. Cu toate acestea încă, vreau să îți spun că ei au mers la moarte fără teamă!

Deși mureau pe nedrept, lor nu le era frică de moarte. În confruntarea lor cu leii, ei nu s-au temut, ci își înălțau glasurile în cântece de slavă la adresa Creatorului lor. Câtă demnitate, cât curat, ce mult devotament și câtă speranță!

Avem noi oare astăzi mai puțină credință, tocmai din cauza confortului religios în care trăim?! Faptul că primejdia și pericolul sunt mult mai vagi, ne face să trăim într-o indiferență spirituală? Suntem deseori prinși în această ciclitate religioasă pe care o continuăm din cauza obișnuinței, fără niciun fel de implicare activă.

În jurul meu văd atât de multe scaune goale, atât de multe biserici care își închid ușile pentru că nu mai au adepți, atât de multe predici care rămân neascultate.

Creștinii din timpul lui Nero cântau în fața unui întreg amfiteatru, în timp ce noi astăzi ne rușinăm să spunem că mai credem în Dumnezeu; creștinii din Impreiul Roman se întâlneau în număr impresionant de mare prin catacombe și în afara orașului, în timp ce noi astăzi, cu toată libertatea religioasă de care ne bucurăm, nu mai mergem la biserică.

Creștinii își desenau simbolul peștelui, pentru că voiau să se identifice cu ceilalți creștini din jurul lor, în timp ce astăzi, noi evităm să ne recunoaștem când ne întâlnim.

Creștinii contemporani se află și în prezent în arena leilor, lăsându-se devorați de problemele personale, indiferență, vicii, iubire de sine, iubire de bani, faimă, celebritate etc. Singura diferență este aceea că grupurile de creștini din timpul lui Nero au fost siliți să intre în arena leilor, în timp ce creștinii contemporani ajung acolo de bună voie. Lupta ta contra leilor ispitei se dă zilnic. Astăzi vei fi un învingător?!

Sursa: radiociresarii.ro