MăreÅ£ia lui Moise – prima parte

Nu ştim bine cine a fost acest Moise deşi cunoaştem destul de multe detalii cu privire la etapele semnificative ale copilăriei şi formării sale ca om. Distingem printre rânduri educaţia aleasă pe care o primise la palatul lui Faraon, prăbuşirea interioară din perioada slujbei la socrul său Ietro, mandatul salvator pe care îl primise pentru poporul ales aflat sub talpa puternică a unui Faraon îndărătnic.

Apare pe scena Egiptului atunci când toată lumea uitase de el, după 40 de ani de fugă şi ascundere departe de ţara durerii poporului său, însoţit de data acesta de o misiune mai grea decât ar fi vrut să poarte, de semne puternice şi cu desaga plină de speranţe pentru poporul deznădejdii.

Moise se distinge puternic în cadrul întregii galerii de conducători măieştri ai lumii trecute sau prezente, evreişti sau de orice altă naţionalitate. Particularităţile conducerii sale în care a ştiut să împletească forţa cu blândeţea, deciziile dure cu mijlocirea, carisma de conducător cu închinarea umilă înaintea lui Dumnezeu fac din Moise un principe neegalat încă.

 

Surprinde la Moise sinceritatea cu care se raportează la Dumnezeu. În pustie, printre nopţi de nesomn şi zile încărcate, blândul conducător trebuia să facă faţă miilor de probleme şi să găsească răspunsuri pentru sute de provocări. Ştia că este supraveghetorul unui popor dificil şi zi de zi picăturile amare ale revoltelor mocnite îi umpleau tot mai mult paharul. Ultima, revolta poporului care se săturase de mană şi care dintr-o dată avea nevoie de carne, a făcut să se reverse acest pahar. În prezenţa Domnului ar fi putut acuza poporul de nestăpânire, lipsă de recunoştinţă şi îndărătnicie; s-ar fi putut da la o parte din calea mâniei lui Dumnezeu, ar fi putut să o stârnească şi să o întreţină cu argumente bine ţintite. Ar fi putut să rostească un discurs rotund prin care să încerce să primească bunăvoinţa lui Dumnezeu, un discurs al cuvintelor frumoase, presărat cu laude şi aluzii, demn de un conducător care cunoaşte bine tainele diplomaţiei. Dar Moise se prăbuşeşte înaintea lui Dumnezeu iar cuvintele-i amare izvorăsc dintr-o inimă rănită dar care continuă să iubească poporul al cărui doică este. Spusele pe care Moise le îngână înaintea lui Dumnezeu arată şi starea depresivă în care a ajuns, stare despre care vorbeşte deschis şi în care cere socoteală. Pentru el nu mai este timp de răstălmăciri sau dublu înţeles, este trist şi perfect sincer înaintea unui Dumnezeu pe care nu vrea să îl scoată cu basma curată.

Impresionează la Moise şi capacitatea lui de a pricepe bine de unde îi vine puterea şi cârmuirea. Ar fi putut să fie plin de el, să conducă despotic, să lupte cu îndârjire pentru a-şi apăra poziţia în tabără, să controleze totul şi să nu lase netaxat nici un eveniment care ar ştirbi din autoritatea şi imaginea marelui Moise în tabără. Am pricepe aşa de bine fiecare dintre aceste acţiuni pentru că suntem aşa de obişnuiţi cu ele dar suntem puşi în încurcătură atunci când îl vedem pe Moise bucuros că sunt oameni care prorocesc în tabără, nealeşi de el.

Devenim repede geloşi pe cei care sunt în stare să facă ceea ce facem şi noi, îi analizăm şi le găsim o sumedenie de defecte tocmai pentru că ne este teamă că ne vom pierde locul avut până atunci, că nu vom mai avea parte de respectul iniţial şi că aplauzele vor pierde din vigoare. Trăim o goană nebună de a fi diferiţi şi chiar biserica este afectată de acest flagel; vrem să fim diferiţi pentru a ne face remarcaţi, priviţi şi apreciaţi şi acceptăm cu greu pe oricine este diferit dar la fel ca noi. Dar Moise ştia că tot ce are şi este bun vine de la Dumnezeu care cârmuieşte toate lucrurile, înţelegea bine lungimea vieţii care nu trebuie scurtată de acte de gelozie şi pizmuire. Moise nu voia să fie diferit doar pentru a rămâne conducător, nu voia daruri de la Dumnezeu doar pentru a putea controla ci Moise avea în vedere binele colectiv pentru care era gata să se jertfească.

Vrei să fii diferit? Alege să fii sincer cu Dumnezeu, cu tine şi cu ceilalţi! Alege ca diferenţierea ta să aducă un plus de valoare “taberei” în care te afli chiar dacă orgoliul tău va avea de suferit!

Scris de Ganditorul (http://ganditorul.wordpress.com)