Crestini.com

Cartea Psalmilor este o carte a cântărilor de laudă și adorare.

Așadar, da, poți să cânți, dar iată aici ceva ce este foarte important ca tu să înțelegi: dacă vei scrie vreodată o carte despre doctrina lui Dumnezeu, o să observi ceva foarte neobișnuit. Ceea ce vreau să spun prin doctrina lui Dumnezeu este să scrii o carte despre toată Biblia și să înveți despre atributele lui Dumnezeu. Știi ce ai să descoperi? Că mai mult de 50% din cartea pe care o vei scrie va rezulta din Psalmi. Vei găsi în cartea Psalmilor cele mai multe texte legate de atributele lui Dumnezeu.

Așadar, cântările noastre trebuie să fie teologice. Și dacă o să ai un lider de închinare, acesta trebuie să fie teolog. El trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu și trebuie, probabil mai mult decât cel ce predică Evanghelia, să umble în frică de Dumnezeu şi în sfinţenie. Este un lucru teribil ceea ce facem noi în biserici în ceea ce priveşte închinarea. Pentru că noi nu cunoaştem frica de Dumnezeu. Un băiat tânăr are o chitară şi poate cânta bine la ea…. să îl luăm să conducă închinarea. Ar trebui să ne dăm seama că în cartea Levitic Dumnezeu a ucis doi lideri de închinare pentru că aceștia nu s-au închinat lui Dumnezeu în conformitate cu Scripturile. Închinarea este un lucru periculos!

Un alt lucru pe care trebuie să îl realizăm este acesta: închinarea trebuie să fie didactică! Este menită să fie un instrument pentru învățare. Priviți următorul text din Coloseni 3:16:

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.”

Închinarea vine din inima unor oameni săturaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând și cel mai important, scopul închinării în biserică este de a-L binecuvânta pe Dumnezeu. În al doilea rând, închinarea este didactică, este menită să învețe pe cei care cântă, să-i avertizeze, să-i încurajeze şi, în acelaşi timp, să fie un instrument de mărturie pentru cei care ascultă și nu sunt credincioşi.

Aceasta este o problemă pe care eu o am cu muzica modernă. Nu cu toată, dar cu marea parte. Ei nu urmează aceste principii. Este mai mult legat de sentimente.

O să fiu foarte sincer cu voi. Dacă vă veți supăra pe mine, iertați-mă. Marea parte a închinării prin muzică din bisericile de azi nu este decât o celebrare a cărnii. Este un exercițiu de emoții. Dacă începi să simți prezența lui Dumnezeu în timpul notelor înalte ale cântecului, atunci când este ritm și muzica este, pur și simplu, glorioasă, și dacă simți prezența lui Dumnezeu doar în acest mod, să știi că nu prezența lui Dumnezeu o simți atunci. Este emoția.

Am cunoscut oameni, unii dintre cei mai sfinți pe care îi știu, care ar sta jos și s-ar închina. Aceștia nu au muzică. Nu spun că acest mod este singurul în care trebuie făcută închinarea. Nu e așa. Dar aceștia nu au muzică. Unul din ei spune: „Să cântăm cântarea de la numărul 52”, și apoi încep toți să cânte. Apoi o altă persoană spune: „Ce ziceți de cântarea cu numărul 103?”, și toți încep să se închine. Aceștia sunt printre cei mai sfinți oameni de pe Planetă pe care eu îi cunosc; aceștia înțeleg închinarea într-un mod foarte intens. Și totuși, tu aduci în Biserică oameni care au legătură doar cu muzica. Și ei îți vor spune: „Frate, aici se cântă ca la înmormântări” . Pentru că ideea lor de viață nu este despre adevărata prezență a lui Hristos, ci despre aceste cântări incredibile care îți înalță emoțiile. Nu este neapărat ceva rău cu acest lucru, dar fiți foarte atenți. Odată am fost cu un grup și aceștia spuneau: „Dumnezeu este aici. Omule, muzica spune că Dumnezeu e aici!” Eu am zis: „Nu, nu e Dumnezeu aici”. Și ei spuneau: „De unde știi?” – „Pentru că cei mai mulți dintre voi ați fi morți dacă Dumnezeu ar fi aici. Pentru că El este un Dumnezeu sfânt. Și voi știți păcatul care se petrece în această biserică.” Oamenii sunt atât de firești, pentru că ei simt ceva.

Am auzit oameni spunând: „Mă bărbieream în această dimineață și Isus a apărut înaintea mea”. Te-ai oprit din bărbierit? Acești oameni sunt atât de nonșalanți când e vorba de prezența lui Dumnezeu. Să privim în Biblie la experiența lui Isaia atunci când Dumnezeu era prezent:

„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:5)

Tu poți spune: „Acesta este Vechiul Testament”. Ioan, aflat pe insula Patmos, atunci când apare Hristos, cade ca un om mort. Nu spun că prezența lui Dumnezeu are mereu aceste efecte. Dar când niciodată nu este așa, și când, în schimb, este întotdeauna „binecuvintează-mă, binecuvintează-mă, binecuvintează-mă”, „bucurie, bucurie, bucurie”, „dans, dans, dans”, atunci ceva este teribil de greșit.

Sursa: harul-tm.ro