Sa-l sarbatorim pe Dumnezeu

Când vorbim despre Dumnezeu, vorbim despre cea mai măreaţă persoană din întreg Universul. El este atât de mare încât pământul şi cerul nu-L pot cuprinde.

„ Măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri.” PS. 148: 13

Dumnezeu în toată Biblia a rânduit zile de sărbătoare în cinstea Lui, unde fiecare om trebuie să se bucure de Dumnezeul Iehova, să se îmbrace în sărbătoare, se se ungă cu cel mai scump untdelemn şi să cânte cu toată bucuria, să prăznuiască. Nu de frică, nu din obligaţie, ci din dorinţa de a-şi exprima recunoştinţa, sentimentele, admiraţia şi bucuria faţă de Dumnezeu. Să-L laude pe Dumnezeu, cu arfa şi cu tobe:

„ Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternuturile lor”.

 

Ne-am acomodat cu ritualurile morbide, care au grijă să nu ofenseze pe nimeni, să scoată măcar o apreciere palidă din partea unui participant, în loc să vedem cine este Dumnezeu, de fapt, şi cum trebuie El sărbătorit. El locuieşte în mijlocul laudelor lui Izrael. Acest lucru îl ştim, şi totuşi suntem paralizaţi să nu facem nimic.

Fiecare întâlnire a credincioşilor trebuie să fie o adunare de sărbătoare în cinstea lui Dumnezeu. La o festivitate totul se face prin excelenţă, nimic ieftin, nici o improvizaţie, totul este pregătit şi are nobleţe.

Vă puteţi închipui altfel adunarea sfinţilor în cer şi a îngerilor. Ne rugăm, predicăm, cântăm, facem tot soiul de întâlniri de eliberare, de vindecare, de umplere, de socializare, pentru batrîni, pentru căsătoriţi, pentru tineri, toate având în vedere nevoile noastre, durerile noastre, aspiraţii, dorinţe şi neîmpliniri, dar nu Dumnezeu.

Dumnezeu. Fără nimic în plus. Poate ne este frică de El prea mult ca să fim prea interesaţi, doar de El. Sau poate nu prezintă intereres pentru noi dacă nu-L asociem cu ceva, sau cineva.

Mulţi L-au căutat pe Isus pentru că aveau nevoie de ajutorul Lui nu de El. Oare câţi dintre noi suntem pasionaţi de Dumnezeu dezinteresaţi, fără nici o aşteptare, doar El. Am ajuns să ne sărbătorim noi pe noi, mai mult decât pe Cel despre care spunem că este Creatorul, Susţinătorul şi Răscumpărătorul nostru. Când Dumnezeu este celebrat se întâmplă lucruri nemaipomenite. Dumnezeu începe să vorbească, să se descopere pe Sine într-o manieră nouă, cheamă oameni să-l slujească, vindecă pe om, ţara, minţile, dă bogăţie şi bunăstare şi umple inimile de pace şi bucurie. Dumnezeu celebrat, diavol demascat. Cel rău trebuie să iasă din acunzişurile lui, de unde dă atacuri periodice, regulate şi este pus pe fugă, pentru că slava lui Dumnezeu inundă fiecare milimetru de teritoriu. Cu siguranţă o celebrare formală nu-L va aduce pe Dumnezeu mai aproape ci-L va îndepărta şi mai mult. De aceea trebuie avut mare grijă de modul şi conţinutul celebrării. Ea trebuie să fie condusă de oameni călăuziţi de Dumnezeu, care cunosc inima lui Dumnezeu, gândurile lui şi se lasă pe deplin conduşi de Duhul Sfânt, care au autoritate şi sunt bine văzuţi de popor.

Oh, Îl iubesc pe Isus, cât de mult Îl Iubesc pe Isus, cât de mult… Căci El întâi m-a iubit!

” Voi celebra pe Dumnezeu în viaţa mea, în templul inimii mele, îl invit pe Dumnezeul Sfânt, Îl voi întâmpina pe Dumnezeu cu mâini curate, ridicate spre El, şi-i voi cânta Osanale Numelui Său Cel Sfânt, îmi îmbrac hainele de sărbătoare pentru Dumnezeul meu, voi cânta pentru Mirele meu cântare nouă. Gura mea va lăuda Numele Lui Cel Sfânt zi şi noapte, nu voi tăcea nici o clipă, Răscumpărătorul meu vine pe nori, îmbrăcat în lumină, glorie şi slavă. Zâmbesc la vederea Lui, nu mai pot de bucurie, sufletul meu tresaltă de bucurie. Duhul Sfânt mă unge cu untdelemn plăcut Lui, se va bucura de Mine cum se bucură un părinte de întâiul său născut. El va veni să-şi ia moştenirea. De El ascult. Pe El Îl celebrez cu tot ce sunt.”

Să mergem puţin în Mica să vedem câteva aspecte a persoanei măreţe a lui Dumnezeu.

Dumnezeu are un Templu, este Templul Său cel sfânt. Aici citim că a fost un moment în care Dumnezeu hotăreşte să iasă din locaşul Său. Oare ce L-a putut determina să facă aşa ceva?

La venirea Lui pe pământ, se topesc munţii, văile crapă, ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpi. (1:4). Ce putere dizlocată. Pământul nu rezistă la apariţia Lui. Totul cedează, se topeşte, înaintea lui Dumnezeu.Ce L-a făcut pe Dumnezeu să iasă din Templul Său? Nelegiuirea lui Iacov şi păcatele lui Izrael. Păcatele sunt numite: sunt două oraşe, Samaria şi Ierusalim. Păcat colectiv. Nu un om, nu o faptă, cetăţile centrale, capitalele erau pline de silnicie şi păcat. Samaria urmează să fie făcut un morman de pietre. Ras complet. Idolii distruşi, tot ce s-a clădit din venitul adus din curvie va fi nimicit. Proorocul simte, trăieşte durerea din inima lui Dumnezeu, de aceea plânge, umblă desculţ, gol şi geme. Prezenţa lui Dumnezeu de multe ori aduce plâns şi geamăt, din cele mai adânci şi ascunse izvoare ale fiinţei. Gemete şi plâns. Este o rană fără leac, pentru care nu este vindecare. Ce tragic. Cetăţile nici nu aveau idee. Ei trăiau în nepăsare, ignoranţă şi neştiinţă. Dumnezeu era afară din Templul Său Cel sfânt. Ceva urma să se întâmple…S-a pogorât nenorocirea din partea Domnului, până la poarta Ierusalimului. Celor din Lachis li se spune să fugă, să-şi înhame cei mai iuţi cai, ei au fost primii care au dus pe Sion în păcat. Slava lui Izrael se mută la Adulam. Radeţi, taie-ţi părul, din pricina copiilor tăi. Vor fi duşi în robie. Vor veni vremuri rele. Din pricina spurcăciunii vor fi dureri, dureri puternice.

Cel mai grav: ei vor căuta pe Dumnezeu, şi prezenţa lui dar El se va ascunde de ei.

Proorocii sunt compromişi. Sătui proorocesc pace, flămânzi război. Văzătorii urmează să fie daţi de ruşine. Dumnezeu nu le va răspunde. Însă Mica este plin de putere, şi de Duhul lui Dumnezeu.

Capitolul 4 face brusc trecerea la un alt moment în planul divin. Împărăţia de 1000 de ani.

Iar capitolul 5 aduce veste bună: Dumnezeu domneşte. Vine la poporul Său. Vine Mesia, Împăratul lui Izrael, El va domni până pe vecie.

Nimeni nu se poate asemăna cu Dumnezeu. Să-l sărbătărim într-o adunare sfântă, plăcută Lui, să-l sărbătorim în templul vieţii noastre. Căci El a fost, este şi va fi Dumnezeu din veşnicie până în veşnicie.

Să-l Celebrăm dar pe El!

Tripo Teofil