Categories: Articole

„Sa nu va potriviti ” chipului veacului acestuia”- Billy Graham

„Vă cer tuturor creştinilor de pretutindeni să fiţi urmaşi adevăraţi ai lui Isus Hristos – fără să vă potriviţi chipului veacului acestuia – dar să vă asemănaţi în fiecare zi chipului lui Isus Hristos”.

Când Roma se afla în apogeul gloriei şi puterii sale, a apărut o sectă tulburătoare cu  numele de creştini. Datorită unui foc care ardea în inimile lor, aceste persoane au avut curajul de a fii altfel decât majoritatea. Într-o epocă în care imoralitatea, bogăţia şi luxul erau la modă, creştinii s-au împotrivit şi nu s-au lăsat contaminaţi de practicile senzuale ale unei civilizaţii în dezintegrare. Într-o perioadă în care viaţa umană era ieftină, aceştia au pus o valoare înaltă persoanelor umane, sufletelor lor şi destinului acestora.

Aceşti creştini s-au opus de a fii absorbiţi de societatea atee din Roma. Nu au auzit vorbindu-se de regula pe care o ascultăm azi: „Când te afli în Roma, să faci ceea ce fac romanii”. Înaltul tribunal roman a iniţiat o campanie pentru a termina cu creştinismul, considerându-l un perturbator al unităţii păgâne. Romanii aveau falsa impresie că prin intermediul legii poate fii controlată chiar şi conştiinţa unei persoane, deci a avea curajul de a fii diferit, era ilegal. Toţi trebuiau să se încline în faţa lui Cezar. Toţi trebuiau să se adapteze obiceiurilor păgâne. Toţi trebuiau să se comporte ca şi romani adevăraţi.

Nonconformiştii au fost ameninţaţi cu moartea şi mulţi au ales să moară decât să se adapteze Romei şi să-şi compromită conştiinţa. Un creştin numit Pavel a luat pana şi a scris un cuvânt pentru toţi creştinii din toate timpurile: Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2).

Timpurile s-au schimbat, dar natura umană nu. Lumea păgână încă mai încearcă să-şi pună amprenta conformismului pe fiecare urmaş al lui Hristos. Fiecare posibilă presiune este exercitată asupra creştinilor pentru ca aceştia să se conformeze normelor lumii. Apostolul Pavel îndeamnă pe toţi creştinii din toată lumea şi de toate vârstele să nu se conformeze la ceea ce presupune sistemul lumii acesteia. Un adevărat creştin, care trăieşte o viaţă de ascultare, este o mustrare constantă pentru aceia care acceptă normele morale ale lumii actuale.

În dorinţa noastră de a-l face cunoscut pe Hristos şi pentru a creşte influenţa bisericii, suntem predispuşi să gândim că biserica şi creştinii pot deveni populari printre necredincioşi. Aceasta este o gravă eroare. Hristos crucificat este un anatema pentru Satana şi mesajul Evangheliei continuă să fie o piatră de poticnire şi o nebunie pentru această lume. Domnul i-a avertizat pe ucenici: Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. (Ioan 15:18). Apostolul Ioan scrie: Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. (1 Ioan 3:13).

Creştinii pot să genereze respect sau invidie uneori, dar dacă suntem credincioşi lui Hristos, în mod sigur că vom ajunge să fim persecutaţi de lume. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. (2 Timotei 3:12).

Scriptura învaţă că popularitatea în lume înseamnă moarte. Armele cele mai eficace ale Satanei sunt conformismul şi popularitatea. Este conştient că un om care stă în picioare în mijlocul unui popor păgân şi declară: „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, pentru că Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16), poate mobiliza mai mulţi oameni spre Dumnezeu decât mii de profesori de religie, banali şi fără gust.

De multe ori ne întrebăm: „Cum au putut primii ucenici să întoarcă lumea pe dos în timp ce milioane de creştini astăzi nu pot nici măcar să menţină lucrurile bine pe picioare?” răspunsul este simplu. Ei nu şi-au adaptat credinţa lumii în care trăiau. Ei aveau adevărul şi s-au negat să-l dilueze. Ei aveau o credinţă pe care nu au compromis-o.

Pentru că au avut curajul să meargă în contra curentului opiniei publice şi să fie diferiţi, pentru că au avut curajul să creadă ceea ce alte persoane se îndoiau, pentru că au fost dispuşi să-şi rişte vieţile pentru ceea ce reprezentau, pentru că au ales moartea în loc să trăiască o viaţă goală, lumea şi-a dat seama care sunt motivele acestor bărbaţi şi femei. La timpul potrivit, lumea filosofică şi religioasă s-a întors cu susul în jos.

Cuvintele lui Pavel: „Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”, au o mare importanţă astăzi. Aceste cuvinte taie precum o sabie ascuţită în modul nostru de viaţă. Nu sunt cuvinte consolatoare. Ele conţin tonul chemării la război. Separă pe cei slabi de cei puternici. Dar sunt cuvinte inspirate şi trebuie să le ascultăm astăzi.

În primul rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere mental. Lumea de azi prin publicitate, prin conversaţii şi prin filozofie, este angajată într-o lucrare gigantică de spălare a creierului. Majoritatea activităţilor de divertisment au tendinţa de a se alimenta din violenţă, sex şi anarhie. Se pare că vreun geniu diabolic dirijează problemele lumii acesteia şi obiectivul său principal este de a spăla creierul creştinilor şi a reuşi ca aceştia să se conformeze lumii. Toate canalele de informaţii din lume, ameninţă să contamineze gândirea creştinilor. Satana va disputa fiecare oră pe care dumneavoastră o veţi dedica citirii Scripturii sau rugăciunii.

Cu toate acestea, deasupra zgomotului lumii, putem auzi vocea Scripturii: Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: (Filipeni 2:5) şi Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.(Romani 12:2).

În al doilea rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere fizic. Trupurile noastre sunt destinate să fie Templul Duhului Sfânt. Nu trebuie să ne proşternem înaintea templelor lui Baal. Trebuie să ne predăm în totalitate lui Dumnezeu „ca o jertfă vie”. Îmbrăcămintea noastră, atitudinea noastră şi acţiunile noastre, toate trebuie să fie pentru onoarea şi gloria lui Hristos.

În al treilea rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere social. Lumea încearcă să ne absoarbă în societatea seculară şi să ne conformăm modelului ei lumesc, dar Hristos ne îndeamnă să nu ne conformăm. Foarte clar, El spune de aceia care cred în El: Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. (Ioan 17:16).

Isus a mâncat cu vameşii şi cu păcătoşii dar El nu a permis ca vreun grup social să-l influenţeze. A profitat de toate oportunităţile pentru a prezenta adevărul spiritual şi pentru a îndruma sufletele de la moarte la viaţă. Contactele noastre sociale nu trebuie să fie doar agreabile ci ele trebuie să devină oportunităţi pentru a ne împărtăşi credinţa cu cei care încă nu-l cunosc pe Hristos.

În al patrulea rând, nu trebuie să ne conformăm lumii spirituale. Nu trebuie să ne conformăm definiţiei lumii în ceea ce semnifică a fii religios, dar trebuie să ne asigurăm că ne-am îndeplinit cerinţele lui Dumnezeu în ceea ce priveşte ucenicia.

Nici o naţiune nu a fost mai religioasă ca şi Israel în timpul profetului Isaia. Templul se umplea. Altarul era totul stropit cu roşu, de sângele sacrificiilor. Sărbătorile religioase se îndeplineau cu stricteţe şi vocile rugăciunilor se auzeau în casa lui Dumnezeu. Dar lipsea devoţiunea adevărată în adorarea lui Israel. Naţiunea era deteriorată din punct de vedere moral. Vorbind aşa cum Dumnezeu i-a poruncit, Isaia a spus:Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! (Isaia 1:13).

Atunci Isaia le-a spus cum ei ar putea fii curăţiţi de păcat. El a spus: Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! – Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. (Isaia 1:16-18).

Există mii de oameni care nu se predau lui Isus Hristos pentru că s-au conformat lumii acesteia. Le este frică să nu fie numiţi fanatici, evlavioşi, puritani sau religioşi. Un creştin adevărat este un nonconformist.

Vă cer tuturor creştinilor de pretutindeni să fiţi urmaşi adevăraţi ai lui Isus Hristos – fără să vă potriviţi chipului veacului acestuia – dar să vă asemănaţi în fiecare zi chipului lui Isus Hristos. Şi de ce nu, chiar în acest moment, să-ţi predai viaţa ta în totalitate lui Isus Hristos?      

Tradus şi adaptat din Charisma News

Sursa: ardeleanlogos.wordpress.com

AL

Recent Posts

Noul Ierusalim – Emma Repede

1. Vine o zi minunată, vine o zi mult dorită,Când lacrima pe veci va fi…

6 ani ago

Vom zbura – Emma Repede

1. Pe pământ e suferință,Pe pământ e mult necaz,Dar privim crezând în DomnulNe-a promis curând…

6 ani ago

Emma Repede – Emanuel – COLIND 2018

Un colind nou - Emma Repede - Emanuel 2018

6 ani ago

Declarație în America: “Satana îți vrea copiii!”

Pe 17 august în oraÈ™ul Little Rock din statul Arkansas a fost dezvelită statuia lui…

6 ani ago

Un creștin este amendat pentru citirea Bibliei în propria sa casă

TURKMENISTAN. - Un lider creÈ™tin, care a abandonat islamul, a fost amendat pentru că a…

7 ani ago

Cu ochii obosiți, privind răul – Vladimir Pustan

Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-Å£i da seama că cei mai mulÅ£i dintre…

7 ani ago