Categories: Articole

Samy Tuțac – Așteptăm moartea sau schimbarea?

 

De câțiva ani, o serie de biserici evanghelice, în special din spectrul mai tradițional, au intrat parcă într-o fundătură spirituală. Vechile reguli, efectiv, nu mai funcționează și spre stupoarea generală, mulți lideri creștini refuză schimbarea, iar o parte o mimează. Sunt foarte puțini cei care au înțeles că suntem la capăt de drum. Eleanor Doon spunea că:”Nu poți aprinde un foc în nici o altă inimă până când nu arde în inima ta”. Când focul arde în inima liderilor și de la ei trece la alții, bisericile se vor aprinde din nou pentru Cristos. Evanghelici au nevoie de biserici dinamice, de lideri care să-și asume o viziune biblică și obiective spirituale orientate spre viitor. În afara unei astfel de strategii, e greu de spus care va fi traseul spiritual al bisericilor care, după cum zicea un lider baptist din Ardeal, „parcă așteaptă ca cineva să tragă clopotele finale”. Nu poți avea un impact mare când ești călăuzit de concepția menținerii stării prezente. Cu siguranță, nici o lucrare extraordinară nu este posibilă dacă nu există atât oamenii care să facă lucrarea, cât și liderul care să îi conducă. Iar când cei care fac lucrarea și cel care îi conduce urmează chemarea lui Dumnezeu, chiar și imposibilul devine posibil. „Dumnezeu caută oameni prin care să poată înfăptui imposibilul. Ce păcat că noi avem în plan doar lucrurile pe care le putem face singuri” (A.W. Tozer). Am convingerea că bisericile care vor menține mesajul, dar vor schimba metodele, vor experimenta puterea lui Dumnezeu într-un mod nou și proaspăt. Și cred că, prin puterea lui Dumnezeu, vor face chiar lucruri imposibile. Cât despre cele care sunt preocupate doar de menținerea stării prezente, e nevoie de oameni mult mai pregătiți decât mine, să spună ce va urma…
Samy Tuțac

AL

Recent Posts

Noul Ierusalim – Emma Repede

1. Vine o zi minunată, vine o zi mult dorită,Când lacrima pe veci va fi…

6 ani ago

Vom zbura – Emma Repede

1. Pe pământ e suferință,Pe pământ e mult necaz,Dar privim crezând în DomnulNe-a promis curând…

6 ani ago

Emma Repede – Emanuel – COLIND 2018

Un colind nou - Emma Repede - Emanuel 2018

6 ani ago

Declarație în America: “Satana îți vrea copiii!”

Pe 17 august în oraÈ™ul Little Rock din statul Arkansas a fost dezvelită statuia lui…

6 ani ago

Un creștin este amendat pentru citirea Bibliei în propria sa casă

TURKMENISTAN. - Un lider creÈ™tin, care a abandonat islamul, a fost amendat pentru că a…

7 ani ago

Cu ochii obosiți, privind răul – Vladimir Pustan

Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-Å£i da seama că cei mai mulÅ£i dintre…

7 ani ago