Trei lucruri care vorbesc despre existența lui Dumnezeu

Aș dori acum să abordez trei lucruri care, fără cuvinte, îmi spun limpede că Dumnezeu există.

1. Gândul veșniciei

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui, a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate curpinde de la început până la sfârșit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu (Eclesiastul 3:11).

Dacă iei istoria omenirii la puricat vei descoperi că în orice popor, în orice cultură, în orice trib există gândul veșniciei. Există această informație sădită de Dumnezeu în ADN-ul uman că viața nu se termină aici pe pământ și că va continua veșnic.

Este limpede că egiptenii credeau în viața de apoi, iar mărturie stau piramidele acelea gigantice pe care le vizitează milioane de oameni. Exista la egipteni un zeu civilizator pe nume Osiris care a fost omorât de zeul Seth și apoi înviat de Isis. Se credea că acest Osiris înviat dintre zei este zeul responsabil cu veșnicia sufletelor celor morți. Exista o judecată a lui Osiris. Iar raiul era imaginat ca o câmpie a Nilului foarte fertilă și plăcută.

Grecii de exemplu credeau în existența zeului Hades, zeul care se lupta zilnic cu oamnei puternici pentru a le lua sufletul. Când cineva murea i se adresau rugăciuni zeului Hermes, care era conducătorul sufletelor spre infern. Apoi se făcea multă gălăgie pentru a speria duhurile rele din calea sufletului care cobora pe scara infernului.

Romanii credeau în zeul Orcus, zeul morții care stăpânea peste locul sumbru în care sufletele erau duse. Romanii credeau că sufletele sunt libere să circule și pe pământ printre cei vii printr-un canal existent între locuința morților și pământ. Peste această groapă se punea o piatră iar de trei ori pe an, 24 august, 5 octombrie și 8 noiembrie se ridica această piatră pentru ca sufletele să iasă și să-și viziteze rudele. Era ceva înfiorător pentru că se credea că aceste suflete se hrănesc cu sângele rudelor. Tot romanii dădeau o masă mare în cinstea morților, iar la această masă prin cuvintele „sit tibi terra levis”, erau invitați să servească și ei ceva.

Biblia este cea care clarifică acest mister, cum de în orice trib, orice popor, oricât de izolat ar fi de restul civilizațieie există realitatea vieții de apoi în forme concepute de mintea fiecăruia. Tot Biblia este cea care oferă singurul adevăr, acela că în Isus Cristos este lumina vieții de apoi. El este păzitorul sufletelor noastre în lumea de dincolo. El este Mijlocitorul nostru pe care nu trebuie să-l momim cu bani, ci trebuie să-i închinăm inima și viața, iar El se va ocupa de restul călătoriei noastre și de scoaterea noastră nevinovați în fața tronului de judecată.

Studiind cele de mai sus am realizat că nici una dintre aceste culturi care și-au pus amprenta până în zilele noastre asupra omenirii nu este la fel de frumoasă și plină de speranță ca și creștinismul. Noi nu ne speriem că ne vizitează morții, nu facem gălăgie la moarte ca să speriem duhurile rele, nu plătim luntrași ca să ducă sufletele mortului unde trebuie, nu dăm mese pentru morți ca să aibă și ei ce mânca și nu ne speriem că vom ajunge să trecem și noi prin experiența morții. În creștinism nu este frică de moarte ci, așa cum spune Pavel, o tânjire ca trupul acesta să fie îmbrăcat cu viața de apoi.

Acestea sunt cuvintele pline de speranță cu care se închieie Biblia prin cartea Apocalipsa: Acolo nu va mai fi noapte și nu vor mai avea trebuință de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. ȘI vor împărăți în vecii vecilor (Apocalipsa 22:5).

2. Conștiința

Al doilea lucru care îmi vorbește despre existența lui Dumenzeu este legea morală pe care El a pus-o în fiecare om. Fiecare se naște cu un set de legi morale pe care, ori le păstrează cu sfințenie, ori le îngroapă adânc în suflet. Cei care păzezsc această voce a cugetului ajung să-l cunoască pe Dumnezeu la fel ca sutașul Corneliu, un roman căruia Dumnezeu i s-a descoperit miraculos.

Iată un verset care atestă acest lucru: „Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu” (Romani 1:19).

Tot răul din lume se întâmplă din următoarea cauză: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1:28).

Un mare poet a spus: „Nu sparge oglinda conștiinței tale ci las-o să moară o dată cu tine!”

3. Natura

Iată ce declară Academicianul Ovidiu Bujor despre rolul naturii în cunoașterea lui Dumnezeu:

„În 1983, am ajuns în Himalaya. Condu¬ceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi nevăzute.”

Mi-a căzut în mână o carte despre creierul uman, am rămas fermecat de această uzină – computer cum o numesc eu. Am început să caut mai multe informații și să mă minunez și mai mult pe măsură ce aflu mai multe. Nu ai cum să studiezi orice din jurul tău și să nu exclami: „Mare este Dumnezeu Creatorul!”

De exemplu în creier există mai multe elemente chimice decât se găsesc pe muntele Himalaya. Este unul din minunatele exemple că Dumnezeu poate îngrămădi într-un „ghem de gelatină” mai multă pricepere decât am dezvoltat noi în mii de ani de existență.

Închei aici lăsându-vă să meditați mai mult la acesti trei mărturisitori ai existenței lui Dumnezeu.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Sursa: toniberbece.ro