Pământeni temporari

Te cuprinde acea stare… melancolică, care te frământă, strigă la tine cu îngrijorările viitorului È™i îți întristează inima cu scenarii dureroase. Ce ai să faci? Unde ai să mergi? Cine va face parte din viaÈ›a ta? Vei suferi? Vei fi bine? Atâtea întrebări la care nu poÈ›i să le găseÈ™ti răspunsul.
Amestecat în gândurile acestea… pierzi prezentul. Prezentul se scurge È™i tu nu îl trăieÈ™ti pentru că eÈ™ti prea ocupat cu viitorul. Și măcar dacă ai rezolva ceva, dacă ai putea să îl creezi aÈ™a cum doreÈ™ti. Toate sunt doar scenarii. Imaginate È™i neînfăptuite. Pentru că viaÈ›a are grijă să te surprindă. Poate È›i-ai închipuit toate cele 101 de posibilități È™i când situaÈ›ia respectivă devine fapt, observi că nu ai luat în considerare posibilitatea 102. Să presupunem că ai fost atât de meticulos încât nici aceasta nu È›i-a scăpat. Ei, ce se mai întâmplă acum? Vei fi uimit de faptul că se întâmplă total altceva: posibilitatea 103 – pe care tu n-ai fost capabil să È›i-o imaginezi.
Deci de ce ne chinuim gândindu-ne la viitor? De ce ne îngrijorăm? De ce plângem cu gândul că vom pierde ceva? De ce nu apreciem ce avem? De ce nu trăim acum, aici, cu ce È™i cu cine avem? De ce nu învățăm să iubim clipa prezentă? De ce nu ne bucurăm de frumuseÈ›ea momentului care ne este dat să îl trăim? De ce nu trăim fericirea? De ce în cele mai îmbucurătoare momente ne tulbură faptul că È™tim că È™i acestea au un sfârÈ™it? De ce nu suntem în stare să zâmbim, fără să ne gândim că mâine poate vom plânge în hohote? De ce nu ne concentrăm sufletul pe ceea ce avem în faÈ›a noastră È™i nu pe ceea ce ne-am dori să avem cândva? De ce plângem de frică că zâmbetul nu va dura? De ce nu trăim extazul? De ce ne rănim singuri cu propriile noastre gânduri? De ce nu ne bazăm pe Cel ce ne-a creat? De ce nu È™tim să trăim…?
Aspirăm la lucruri de durată. La ceea ce ține pentru totdeauna. La ceva sigur. Ceva ce nu se poate pierde ușor. Și în același timp la fericire. La momente de extaz continue. Obosim așa de repede când suferim.. Dar oare obosim de fericire? Poate că nici măcar nu am avut ocazia de a avea parte de fericire care să țină mai mult decât câteva momente. Deci de unde să știm dacă putem obosi de prea multă fericire?
Căutăm toate lucrurile acestea aici, unde suntem puÈ™i. Căutăm fericire È™i durată. Uneori ne depărtăm de familie, de È›ară… totul pentru a ne împlini. Dar prea curând realizăm că ne-am amăgit singuri, ne-am minÈ›it pe noi înÈ™ine. ÃŽntr-adevăr reuÈ™im să găsim bucățele de fericire, sunt destul de dese, dacă învățăm să apreciem fiecare lucru mărunt. O floare, un zâmbet, o gură de aer proaspăt, o îmbrățiÈ™are.
Durată? Atâta timp cât suntem tineri, ni se pare că timpul nostru e nelimitat. Pur È™i simplu uităm că este de fapt, atât de limitat! Și uneori ne izbeÈ™te. Nu e nevoie decât de un deces al unei persoane pe care o cunoÈ™teai cât de puÈ›in. Și-atunci? Te trezeÈ™ti la realitate. Èši se clarifică în minte imaginea atât de limitatei vieÈ›i. Te dă peste cap numai ideea că mâine ai putea să nu mai fi viu. Se opreÈ™te lumea pentru tine? Nu… soarele răsare, apune. Se ridică luna, trece prin toate fazele. Zilele se scurg rapid. Și uÈ™or, uÈ™or… eÈ™ti dat uitării. Chiar È™i de cei ce te iubeau. E inevitabil. SuferinÈ›a lor se atenuează È™i devii pur È™i simplu o amintire; una frumoasă. Dar atât. Amintire. Punct.
Și crezi că asta e tot? Pentru asta ai fost aici? Pentru asta ai respirat? Să devii amintire? Crede-mă, e mult mai mult decât atât. În tine a fost pusă viață, un suflet, un duh. Trupul este doar suprafața. Tu ești interiorul.
Ce faci cu tine? Te limitezi la a te distra cu prietenii È™i a îți face rost de amintiri frumoase? Adică… doar atât? Apoi devii È™i tu amintire. Dar unde te duci? Trupul merge în pământ. Dar parcă te-am convins că tu eÈ™ti interiorul. Deci unde mergi? Nu dispari. Stai liniÈ™tit. Doar te desparÈ›i de trup.
Durata există. Nu te termini aici pe pământ. Credeai nebună persoana ce se ruga și credea în Dumnezeu? Ei, vei sta chiar în fața Lui. Și vei avea parte de fericire eternă sau nu. Fă să nu fi fost degeaba pe Pământ!

Camy Paliuc