Crestini.com

In Iran, convertirea de la Islam la Creștinism poate însemna închisoare sau a fi chiar ucis. Cu toate acestea, mulți iranieni – considerați “musulmani”, indiferent de convingerile personale – continuă a fi “convertiți”.

Uita-te la worldwatchmonitor.org unde a vorbit un astfel de “convertit”, în vârstă de 27 de ani, care trăiește acum în Europa, despre provocările cu care s-a confruntat de-a lungul acestui drum, și de ce a părăsit Iranul.

“Familia mea era musulmană dar niciodată una foarte strictă. Am avut o viață mai bună; Părinții mei au fost profesori, iar tatăl meu a avut unele întreprinderi mici, în afară de asta. Tatal meu a fost mereu ocupat cu găsirea unor modalități de a câștiga mai mulți bani. El a urmat întotdeauna Islamul, cu excepția cazului când a avut de-a face cu banii; banii erau mai importanți decât religia.

“La fel ca tatăl meu, am iubit, de asemenea, banii. Banii vă oferă prieteni, respect și distracție. Am vrut doar să mă distrez în creșterea mea. In fiecare noapte petreceam timpul cu prietenii mei, mergând în oraș din loc în loc; în același timp, într-adevăr am încercat să fiu un bun musulman. Dar era greu. Uneori încercam să-mi spun rugăciunile în mod regulat, dar în curând am uitat despre ele, le-am omis, în timp ce am ales să mă distrez cu prietenii. Ca musulman, am avut de multe ori sentimentul că eram în lipsă în atât de multe părți. Apoi m-am gandit, am lipsit în atât de multe feluri. Eu nu voi merge în rai, oricum. Care este scopul?’

“Am fost trimis la un lider religios – antrenat special pentru a ajuta un Christian să se transforme și să revină la fondul musulman, la Islam. – de către un prieten care era îngrijorat de interesul meu brusc pentru creștinism“
“Am fost surprins într-o zi când m-am trezit cu un gând ciudat: “Du-te și află despre creștinism.” Am fost surprins. De ce aș afla despre creștinism? Nu cunoșteam nici creștini, și din ce am auzit, creștinismul era o religie de modă veche și creștinii erau oameni ciudați. Mai mult decât atât, asta era periculos. De ce aș alege riscul de-a merge la închisoare și moarte, decât distracția de până acum?

“Timpul a trecut, dar gândul nu a lecat departe. Într-o zi m-am gândit: “Doar o voi face. Voi merge și să vorbesc cu unii dintre acei tipi ciudați.“Așa că am luat autobuzul la o biserică aflată într-o altă parte a orașului. Când in sfârsit am gasit biserica, am întrebat pe hamal dacă aș putea să-l întreb în legătură cu dorința mea. “Nu”, răspunse el tăios. Îmi amintesc de acel gând tot drumul înapoi în autobuz: “Wow, ce am auzit este corect. Sunt tipi ciudați de serioși. “Mult mai târziu am aflat că guvernul avea membri în biserici de fapt interzise să-mi răspundă la orice întrebări cu privire la creștinism sau de orice alt fel de musulman.

“Am încercat să merg la alte biserici, dar am primit același răspuns acolo. Am dat deja de o astfel de noapte când gândul s-a întors într-un mod foarte intens. Nu pot să găsesc cuvinte să-l descriu. Gândul reoccurred în mintea mea: “Du-te și află despre creștinism și să înveți cum gândesc acești oameni despre Dumnezeu.” Sentimentul m-a derutat. Am băut prea mult alcool? Am avut probleme cu somnul în noaptea aceea pentru că mă gândeam cum aș putea afla mai multe.

“Apoi mi-am adus aminte de prietenul meu. El a lucrat pentru o forță de securitate care investighează activitățile ilegale “subterane”. Sarcina lui a fost de a urmări toate activitățile ilegale, inclusiv aceea “subterană” Creștinismul și evanghelizarea ilegală. Cerându-i, a fost ultima mea șansă. Am știut că prietenul meu ar putea intra într-o mulțime de probleme ajutând la a contacta pe cineva care ar putea spune mai multe despre creștinism, așa că am decis să punem problema jucăuș, astfel că nu s-ar observa că de fapt eram serios. Planul meu a lucrat. Prietenul meu mi-a dat adresa unei biserici pe care el știa că era deschisă musulmanilor.

“Am fost atât de entuziasmat! Am aflat că duminică era ziua creștinilor, astfel încât duminica viitoare m-am dus la adresa dată de prietenului meu. Când m-am apropiat, am văzut că atunci se derula un serviciu de închinare. La acea vreme nu știam nimic despre creștinism, așa că nu știam exact ce făceau. Nu știam cât de mult timp ar dura. Dar am decis să aștept afară până când cineva ieșea.

“Când s-a încheiat serviciul, un om a ieșit. “Pot să-ți pun o întrebare?”, l-am întrebat. Se uită la ceas și a răspuns: “Îmi pare rău, eu sunt grabit acum, dar te rog să revii săptămâna viitoare și te voi ajuta. M-am gândit că ar putea acționa așa din politețe, dar am decis să încerc oricum.

“Săptămâna după aceea, am rămas lângă ușa bisericii din nou. Am fost în căutarea acelui om, dar nu-l văd. Am început să mă simt destul de inconfortabil. Apoi cineva a venit la mine și a întrebat: “Pot să vă ajut?” I-am spus că sunt în căutarea acelui om care mi-a spus să revin astăzi. El a spus: “Din păcate, el nu e aici chiar acum.”

“Eram pe cale să plec, atunci când el mi-a pus o întrebare periculoasă: “Vrei să intri și să te bucuri de serviciu? “Acum, trebuie să explic că acest lucru este ceva ce pur și simplu nu faci ca musulman în Iran. Așa că, primul meu gând a fost: “Nu, nu, nu!” Dar, în același timp, am știut că acesta era momentul. Așa că am respirat adânc și am spus da.

“Bărbatul a deschis ușa pentru mine. Am vazut mai multe moschei din interior, cele mari, cele mici, vechi și moderne. Dar sentimentul pe care l-am avut când am intrat în biserică a fost ceva ce nu am mai simțit niciodată. Nu a fost chiar așa cum părea.

“Am văzut la televizor biserici. Aflat acum înaintea ochilor mei, era un fel concret în care mă simțeam. M-am simțit atât de liniștit. Mergând, am trecut strane, mă simțeam ca mă aflam ca intr-un acvariu; simțeam o mare greutate pe umerii mei. M-am așezat acolo și eram copleșit. M-am ridicat când toată lumea se ridica în picioare și am șezut jos când toți ceilalți se așezau. Nu-mi amintesc nimic din prima predică, am fost prea consumat cu sentimentele mele.

“După serviciu era cafea și ceai. Un om m-a întrebat: “Tu ești aici pentru prima dată?”, am spus „Da”. L-am întrebat dacă aș putea să-i pun întrebări despre Dumnezeu. El a spus: “Nu aici, dar te rog vino la mine acasă”.

“Așa că m-am dus la el acasă. Am mers cu o mulțime de întrebări. Răspunsurile au fost ciudate, dar într-un mod bun. A fost, de exemplu, modul în care a vorbit despre cer. “Un loc în prezența absolută a lui Dumnezeu,” L-a numit “Un loc în care spiritul tău este în totalitate în pace cu creatorul său.”

“În Islam raiul este un loc unde poti avea tot felul de lucruri pe care nu poți avea pe pământ – diferite tipuri de femei pentru satisfacția ta, vin, etc. etc Nu am auzit despre ideea creștină a cerului înainte, dar într-un fel cuvintele sale despre cer au sens complet pentru mine.

“De asemenea, mi-a spus că Dumnezeu nu este o persoană îndepărtată, dar cineva care a creat pământul și ne-a pus ca oameni în centru. El ne-a făcut după chipul lui. El chiar ne-a dat o parte din propriul său Duh. L-am comparat cu Allah, care nu era departe și s-a supărat în lucrurile mici. Dar, cu Dumnezeul creștin, era binevenit modul în care am fost. El m-a creat cu slăbiciunile mele, el a folosit chiar slăbiciunile mele să fiu mai mult ca El. Aceasta a fost o mare diferență față de Allah, care m-ar pedepsi pentru cel mai mic lucru. Nu, Dumnezeu este Tatăl meu, cineva care mă cunoștea ca persoană.

“Cu toate acestea, trecutul meu musulman era prea puternic pentru a-l lăsa să plece. A fost nevoie de o mare luptă. I-am spus lui Dumnezeu: “Dacă îți pasă cu adevărat, te rog să-mi arăți calea.“

“Lucru amuzant este că, în afară de acel membru al bisericii, unul dintre cei care m-a ajutat să înțeleg creștinismul în acea perioadă a fost cineva care a avut exact intenția opusă – un ” mini-Ayatollah“, cum îl numesc eu. Acest lider religios a fost antrenat în special pentru a ajuta un creștin să revină la Islam. Am fost trimis la el de către un prieten care era îngrijorat cu privire la interesul meu brusc pentru creștinism. Dar, cu tot ceea ce liderul religios a spus despre Islam, am găsit o alternativă în Biblie, care a fost mult mai bină.

“Nu a fost un moment anume, un fulger sau un vis. S-a întâmplat treptat că am devenit creștin. Era ca perdeaua care era agățată în fața adevărului pentru o lungă perioadă de timp și a fost deschisă (înlăturată) pentru mine. Ceea ce am văzut a fost frumos.

“N-am spus familiei mele ” Surpriză! Sunt un creștin acum!” Ei au descoperit treptat. Intotdeauna am fost un băiat rău și am început să mă comport în mod diferit. De exemplu, am adus acasă un DVD „Viața lui Isus”, și am urmărit-o cu fratele meu mai mic. S-ar aștepta să mă duc la droguri, sau a avea probleme cu poliția. Nu se așteptau ca eu să devin creștin.

“Părinții mei nu s-au bucurat de noua mea credință, dar, de asemenea, ei nu mi-au creat o mulțime de probleme. A fost din cauza oamenilor care m-au ucenicizat, la care în cele din urmă am ales să plec din țară. În cazul în care autoritățile m-ar fi găsit, ar fi dus la cei care mă ucenicizat, și ei ar fi fost în mare necaz.

“Aveam 18 ani  cand am parasit casa parinteasca, acum am 27.Nu mi-am mai vazut familia de 10 ani. Este un mare sacrificiu. Dar, în ciuda tuturor lucrurilor, eu sunt, fără îndoială, fericit și mulțumitor.”

Sursa: armoniamagazineusa.com

 

Traducere: George Danciu