Trenul vieții

În trenul vieții, fiecare am urcat
Călătorind mereu pe-acest pământ;
Și-am colindat ani după ani la rând
Prin văi, pe stânci, pe apă sau uscat.
În anumite puncte, am văzut marcaje
Iar pe alocuri chiar și intersecții;
Intimitate pentru suflet, și reflecții
Momente-n care-am deslușit mesaje.
De unele ținut-am poate, seama
Pe altele le-am ignorat;
Și-asa pe căi străine-am apucat,
Acolo-n ierni, ne-a nins cu geruri, teama.
Am înțeles posibil, doar într-un târziu,
După nenumărate și acerbe întrebări;
După cumplite, dureroase remușcări
Că alergat-am pe un drum pustiu.
Dar și acolo, îngerii luminii,
Cu aripi dalbe, poleite cu argint
Cu blândă adiere și alint
Ne-au scos din suflet, sângerând, toți spinii.
Ne-au pansat rănile din trup, cu drag,
Si din abis ne-au ridicat piciorul
Ne-au oferit cu bunătate, ajutorul,
Si ne-au adus iar primavara-n prag.
Doar unii dintre noi, am înțeles
Altii, din nou prinși în capcane, au uitat
Tot ajutorul binecuvântat
Spre alte drumuri interzise, au purces.
Acolo, intalnitu-s-au cu moartea vieții
Ce poate, intr-o neputință s-a-ntrupat
Si ca o pânză de paianjen, a sperat
Să-si teasa disperarea tinereții.
Dar valea-aceea nu-i decat o umbră,
ÃŽn care daca strigi spre cer
Îl vei aduce chiar pe Domnul, în ungher
Ca vindecarea-n râuri să îți curgă.
Apoi cu Mână Tare și cu Braț Puternic,
Să te ridice va voi, spre mântuire
Să poți gusta, chiar si aici, din fericire
Și să rosteÈ™ti senin, cuvântul :” veÈ™nic”!
Căci moartea nu-i decât doar, o mirare
Ce se-odihneste ca un vas pierdut in port
Dar nu uita, tu ai deja, alt pașaport
Spre-mparatia care moarte n-are!

Viviana Moise

Sursa: ciresarii