Crestini.com

W. M. Branham
Phoenix, Arizona 
21.01.1964

Eu doresc să iau ca temă acest gând: Cuvântul lui Dumnezeu cere o despărţire totală de necredinţă. Doresc să citesc din Biblie şi anume din Genesa capitolul 13, începând cu versetul 5. Iubesc cititul Cuvântului, pentru că eu aş putea greşi în ceea ce spun, fiindcă sunt un om. Dar dacă citesc doar acest Cuvânt, ceea ce spune El nu poate să dea greş.

Genesa 13:5: “Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Cananiţii şi Fereziţii locuiau atunci în ţară. Avram a zis lui Lot: “Te rog să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă tu apuci la dreapta, eu voi apuca la stânga. Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime.

Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului. Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma. Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.

Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: “Ridică-ţi ochii, şi din locul în care eşti priveşte spre miază-noapte şi spre miază-zi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.”

Aici, gândul este că Cuvântul lui Dumnezeu cere o despărţire totală. Putem şti aceasta doar când citim Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi Cuvântul se confirmă pe sine însuşi.

De la început, din Genesa 1:3, găsim că întunericul era pe pământ. Şi Duhul lui Dumnezeu s-a mişcat pe deasupra apelor şi a spus: “Să fie lumină!”, şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.” De la început Cuvântul lui Dumnezeu a început să despartă lumina de întuneric. Acest lucru se întâmplă până în ziua de azi.

Vedeţi, cum am spus seara trecută despre Isus: mama Lui, despre care oamenii pretind că este mama lui Dumnezeu, a greşit când I-a spus: “Tatăl Tău şi cu mine Te-am căutat.” El, fiind Cuvântul a spus: “Eu trebuia să fiu în casa Tatălui Meu.” Ea L-a făcut astfel fiul lui Iosif, dar El nu era. Dac-ar fi fost fiul lui Iosif, ar fi fost cu Iosif. Dar El a fost cu Tatăl Său, era preocupat de lucrurile Tatălui Său. Cuvântul este corect întotdeauna şi corectează întotdeauna. Cuvântul va corecta întotdeauna fiecare lucru greşit.

Dumnezeu urma să folosească pământul, iar acesta era în întuneric total. Duhul lui Dumnezeu a vorbit şi a spus „Să fie lumină” şi El a despărţit lumina de întuneric. De atunci El face mereu acest lucru: desparte lumina de întuneric. Cuvântul lui Dumnezeu a despărţit şi apele de uscat, la început. El a avut un motiv; Dumnezeu nu spune nimic fără un motiv. El nu-i ca oamenii, mai ales ca mine, care spun multe lucruri, fără nici o importanţă. Dar ceea ce spune Dumnezeu are o importanţă şi se va împlini exact ceea ce spune El. Dacă Dumnezeu ar fi spus: “Să fie lumină”, şi nu se făcea lumină, atunci acestea n-ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu. Când Dumnezeu spune ceva, El trebuie să stea în spatele a ceea ce spune. Iar când Cuvântul lui Dumnezeu este confirmat, atunci aceea este Lumina. Cuvântul în Sine nu este Lumină până ce nu este confirmat. Dacă nu ar fi fost lumină, atunci acela nu ar fi fost Cuvântul lui Dumnezeu. Dar prin apariţia luminii s-a confirmat Cuvântul. Dacă Dumnezeu a promis ceva, când acea promisiune este confirmată, atunci aceea este o lumină. Este Lumina acelui timp, când Cuvântul este confirmat. Apoi Dumnezeu urma să aibă un pământ pe care să crească vegetaţie şi să aibă oameni pe el; şi El a vorbit şi a despărţit apele de uscat. Apoi El a despărţit şi viaţa de moarte, în Geneza.

Acum, dacă noi credem Cuvântul lui Dumnezeu, atunci acesta este Cuvântul vieţii pentru noi; dar dacă-l punem sub semnul întrebării, atunci acesta este moarte pentru noi. Căci dacă Dumnezeu a vorbit, cine poate să nege acest lucru? Dacă noi punem Cuvântul lui Dumnezeu sub semnul întrebării, atunci vom ajunge la moarte. Eva a pus o mică parte din Cuvânt sub semnul întrebării şi de atunci vin toate greutăţile. Ea ar fi trebuit să stea în spatele Cuvântului şi să-l creadă, iar atunci niciodată nu s-ar fi întâmplat aşa. Dar prin încălcarea Cuvântului a venit moartea. Apoi Dumnezeu S-a îngrijit să aibă loc o răscumpărare şi fiindu-i milă de noi, a acceptat o moarte care să înlocuiască moartea noastră.

Prin Cuvânul Său El a despărţit lumina de întuneric în grădina Eden. El a despărţit şi viaţa de moarte în grădina Edenului şi a făcut acest lucru prin Cuvântul Său. Iar astăzi El face acelaşi lucru. În timp ce ne aflăm într-un întuneric mare, aşa cum am spus duminică, totuşi El vorbeşte Cuvântul vieţii acelora care vor să-L creadă.

Noi găsim că Isus ne-a spus mereu despre despărţire. Şi noi ştim că ultimul lucru profeţit pentru rasa umană, este o despărţire finală, ce va avea loc înainte de ziua măreaţă când noi urcăm în prezenţa lui Dumnezeu. El va despărţi oile de capre. Dumnezeu va despărţi la sfârşit. Dumnezeu a despărţit din totdeauna. În seara aceasta, El face acelaşi lucru. Este ceea ce face El întotdeauna. O puteţi vedea în fiecare adunare. El desparte credinţa de necredinţă. El vorbeşte desluşit. El se descoperă acelora care vor crede în El.

Acum, noi găsim în Numeri 6 că un nazireu care făcea o juruinţă lui Dumnezeu, urma să se despartă de lume şi să se pună de partea Cuvântului lui Dumnezeu. Chemarea unui nazireu este o despărţire. Vedem că Samson a fost un nazireu, şi El avea un semn distinctiv: urma să poarte părul lung, în şapte şuviţe. Era un semn al separării, era semnul că el fusese chemat pentru un scop.

Şi nu vreau să încep să vorbesc despre tema asta. Dar eu cred că în timpul nostru, dacă surorile noastre poartă părul lung aşa cum spune Biblia că ar trebui să o facă ele, acest lucru este semnul unui nazireu şi ne arată faptul că ele vor să-L urmeze pe Domnul. Ştiu că sună aspru, dar eu vreau să intre adânc în voi, căci acesta este adevărul. Este ca şi cum ceva le-ar împiedica să facă ce le-a spus Dumnezeu. Nu contează care este preţul sau ce comentează lumea, nu contează câţi râd sau câţi critică, aceste lucruri nu deranjează pe cineva care este despărţit total de lucrurile lumii şi legat de lucrurile lui Dumnezeu. Ei vor asculta Cuvântul şi se vor despărţi de lucrurile lumii, pentru că Cuvântul îi desparte. Eu ştiu că ei rezistă criticilor. Dacă noi nu am fi criticaţi atunci nu ar fi ceva în regulă. Lumea îi recunoaşte întotdeauna pe ai săi. Aceste critici sunt ca şi cum ar fi durerile creşterii, şi noi suntem cuprinşi în aceasta. Astfel se vede că voi v-aţi despărţit ca să fiţi un creştin, ca să acţionaţi ca un creştin, să trăiţi ca un creştin, să ascultaţi fiecare poruncă a lui Dumnezeu. Este un legământ al unui nazireu, o despărţire, o chemare a lui Dumnezeu care vă separă de lucrurile lumii. Eu cred că fiecare bărbat, fiecare femeie, fiecare tânăr, fiecare tânără care sunt născuţi din Dumnezeu, sunt nişte nazirei ai Domnului, pentru că s-au despărţit de lucrurile lumii şi de tot ceea ce are lumea de spus. Voi locuiţi în acest oraş unde sunt şcoli mari. Şi vedem naţiunea noastră chemând la un nivel de educaţie şi mai înalt. Asta nu e rău. Dar această educaţie nu vă mântuieşte.

Un om de ştiinţă vă poate spune tot ceea ce conţine un bob de grâu, dar nu poate explica viaţa care este acolo. Voi puteţi fi pregătiţi din punct de vedere matematic sau puteţi învăţa istorie şi multe altele, dar acestea nu vă aduc Lumina. Gradul vostru de culturalizare nu vă va da Lumina. Dumnezeu are numai o cale pentru a vă da Lumina şi aceasta are loc atunci când voi sunteţi pregătiţi să vă separaţi de toate lucrurile şi grijile lumii şi să ţineţi tare de Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu.

Pavel a fost un om dedicat; el s-a despărţit de biserica lui ortodoxă ca să stea de partea Cuvântului Dumnezeului celui viu. Aaron a fost şi el un nazireu, un om dedicat Domnului, despărţit din mijlocul fraţilor ca să fie mare preot. Este o despărţire totală. Noi nu trebuie să ne întoarcem în lume şi să avem ceva de a face cu ea, ci să fim credincioşi lui Dumnezeu. Isus vine ca să ia o Mireasă, o femeie, o biserică despărţită de lucrurile şi de grijile lumii. Ea este despărţită de moda acestui veac modern, şi de grijile şi tradiţiile bisericilor. Este dedicată doar lui Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cuvântul. Şi aşa cum soţul şi soţia sunt una, la fel şi Mireasa şi Cuvântul devin una, căci Cuvântul trăieşte prin Mireasă. Aceasta este scrisoarea ei de recomandare. În acest fel este identificată Mireasa.

Dac-aş fi scos un titlu de doctor în teologie sau dacă v-aş arăta scrisoarea de recomandare de la vreo organizaţie sau vreo şcoală, acea şcoală ar fi recunoscut recomandarea. Dar singura recomandare pe care o are un credincios este Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte în el, arătând faptul că Isus Hristos trăieşte în acea persoană. Aceasta este o persoană dedicată, separată pentru Cuvânt. Biblia spune că: “Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” De aceea a ştiut Isus ce gândeau oamenii. El a fost Cuvântul.

Vedeţi, primul Adam care a fost creat de Dumnezeu, s-a despărţit de Cuvânt şi a ascultat de nevasta lui. El ar fi putut să rămână cu Cuvântul, dacă ar fi vrut. Dar el s-a despărţit de Cuvânt şi a ascultat de soţia lui. Este exact ceea ce face astăzi credinciosul firesc: se desparte de adevăratul Cuvânt viu şi ţine de biserica lui. Satan a pus Cuvântul sub semnul întrebării: oare pedepseşte sau nu pedepseşte Dumnezeu? Eva a crezut. Iar biserica din timpul acesta pune Cuvântul sub semnul întrebării: „Este El acelaşi? Mai trăieşte El în biserica Lui şi mai face oare semnele pe care le-a făcut când a fost pe pământ?” Iar El a promis foarte clar în Ioan 14:12 „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Ba va face chiar unele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl Meu. Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede.” Îi vor urma! Oamenii din timpul acesta întreabă: „Oare El chiar a vrut să spună asta?” Iar atunci când voi acceptaţi astfel de lucruri pe care le spune biserica, vă puneţi de partea lui Adam, şi vă alăturaţi femeii, bisericii acestei lumi, despărţindu-vă de binecuvântările pe care le-a promis Dumnezeu fiecărui credincios care se va despărţi de lume ca să stea cu Cuvântul. Acesta este adevărul.

Noi avem privilegiul să trăim în acele zile în care se împlineşte Cuvântul lui Dumnezeu rânduit pentru acest timp. Dumnezeu a rânduit o parte din Cuvânt pentru fiecare epocă şi oamenii s-au întrebat mereu cum are să se întâmple. Învăţătorii îşi au părerile lor. Dar în fiecare timp Dumnezeu a trimis întotdeauna un proroc. Cuvântul Domnului vine la proroc şi confirmă Cuvântul în timpul acela. Iar prorocii au fost întotdeauna nişte nazirei, oameni puşi deoparte pentru Domnul, despărţiţi de orice alte lucruri ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu vă amintiţi ce-au spus Petru şi Ioan atunci când au fost întrebaţi despre experienţa lor de la Rusalii? „Se cuvine să ascultăm de oameni sau să ascultăm de Dumnezeu?”

La început, cel dintâi Adam s-a despărţit de Cuvânt ca să fie cu soţia lui, care se întreba dacă Dumnezeu îşi va ţine sau nu Cuvântul Său. Ce asemănare perfectă cu credinciosul căldicel de astăzi, care se ţine de ceea ce spune tradiţia lui, în loc să ţină ceea ce spune Cuvântul! Vedeţi? O asemănare perfectă. Adam s-a despărţit de Cuvânt ca să stea cu soţia lui. Credinciosul firesc de azi se desparte de Cuvânt în favoarea bisericii. Dar când al doilea Adam a fost creat în pântecele unei femei şi a venit în lume, El a fost un Nazireu pentru Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost despărţit de lume pentru Cuvânt. Evrei 7: 26 ne spune că acest Isus a fost sfânt şi despărţit de păcătoşi.

Păcatul este necredinţă. În El nu s-a găsit necredinţă. Când a fost pe pământ El a spus: „Cine Mă poate acuza de păcat?” Păcatul este necredinţa. „Dacă n-am făcut ceea ce a fost profeţit pentru timpul acesta, dacă n-am făcut ceea ce se aştepta de la Mesia, atunci să nu mă credeţi. Cercetaţi Scripturile, căci voi credeţi că în ele aveţi viaţa veşnică, iar ele mărturisesc despre Mine.” – ele spun cine este EL. Căci din Eden fusese profeţit că va veni un Mântuitor. Profetul a spus că El va fi născut din fecioară şi va fi numit Emanuel. El a fost şi Sfetnic, Prinţ al păcii, Dumnezeu tare. El era Dumnezeu şi Prinţ al păcii, Dumnezeu tare şi Tată veşnic. Vorbind duhovniceşte, nu există alt Tată în afară de El. El este singurul Tată, Tatăl nostru al tuturor. El este Tatăl celor ce cred Cuvântul Lui. El era despărţit total de biserică şi de tradiţiile acesteia, de mama Lui, de lume şi a făcut doar ceea ce plăcea Tatălui. El a fost diferit de Adam. Indiferent de ceea ce L-au întrebat alţii, mai întâi a fost Cuvântul. Şi El a dovedit că Cuvântul era corect. Când Satan L-a încercat şi a spus: “Este scris”, El a spus: “De asemenea este scris.” El s-a opus Satanei cu Cuvântul, pentru că El era Cuvântul. În Ioan 1:1 este scris: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Întotdeauna este o legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu vorbit, cu făgăduinţa lui Dumnezeu pentru timpul acela. Iar când vine acest Cuvânt, este atât de neobişnuit, încât oamenii de-abia pot să înţeleagă; şi asta din cauză că suntem atât de închişi în părerile noastre, încât ne este greu să pricepem care este Adevărul. Cred că aşa s-a întâmplat cu Iosif când Maria era însărcinată. Ea urma să devină mamă. Iosif o iubea şi dorea să creadă. El era neprihănit, un om bun şi dorea să creadă ceea ce-i povestise Maria, dar mai era o întrebare acolo. „Ea este o femeie cumsecade.” Sigur că Maria i-a spus despre vizita lui Gavril. Iar el venea din seminţia lui David. Părea ca şi cum ea ar fi încercat să-l folosească drept scuză pentru ruşinea ei. Pentru că dacă ea era logodită cu el, şi era găsită în starea aceasta (gravidă), era ca şi cum ar fi fost un adulter, şi ea ar fi trebuit omorâtă cu pietre. Şi se părea că Maria se folosea de Iosif.

Iar Biblia spune că el era un om neprihănit. Dar acest fapt era aşa de neobişnuit, că nu-l putea cuprinde. Poate el a privit-o în faţă şi a ascultat cum ea i-a clarificat cum şi ce s-a întâmplat. Poate că el a mers acasă, sau la tâmplăria lui, punându-şi întrebări legate de cazul acesta atât de neobişnuit. Dacă ar fi cercetat Scriptura care spune că o fecioară va rămânea însărcinată… Pentru el era atât de neobişnuit pentru simplul fapt că nu se potrivea cu felul lui de a gândi, dar ceea ce spunea ea era perfect scriptural. La fel este şi azi, fraţilor. Puterea învierii lui Isus Hristos şi Cuvântul Său făgăduit pentru acest ceas sunt nişte lucruri atât de neobişnuite, încât oamenii cumsecade se poticnesc. Sunt lucruri atât de neobişnuite. Morţii au fost înviaţi, orbii văd, surzii aud, Duhul Sfânt descoperă gândurile, profeţeşte lucruri care se vor petrece, şi asta fără a da greş o singură dată. O, ei nu pot pricepe. Este atât de neobişnuit încât ei spun că este telepatie sau este un duh rău.

Dar când cineva este născut ca să fie un credincios, el devine un nazireu şi se desparte cu desăvârşire de tot ceea ce este contrar Cuvântului. Isus a spus că a venit să despartă pe bărbat de soţie…Iar cine nu-şi ia crucea şi nu-L urmează, nu este vrednic să-I aparţină. Este o despărţire totală: o despărţire de biserică, de comunitate, de o credinţă, sau de familie, de orice te-ar putea împiedica să crezi întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă sufletul tău nu subliniază fiecare făgăduinţă cu un „amin!”, undeva este ceva greşit. Tu ai nevoie de o despărţire.

Vedeţi, Isus a fost Cuvântul devenit trup, despărţit complet de păcătoşi şi necredincioşi. El a spus: “Eu nu fac nimic, decât ceea ce-L văd pe Tatăl făcând.” Ei îi puneau întrebări. El a spus: “Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci numai ceea ce vede pe Tatăl făcând.” Tot ceea ce a spus El, a fost desăvârşit. Iar Adevărul Său desăvârşit a despărţit mereu Adevărul de eroare. Maria a spus în faţa acelor preoţi cărora le spusese că El era un Fiu dintr-o fecioară: “Tatăl Tău şi cu mine te-am căutat”. Dar atunci ea era îngrijorată… Cum s-a putut ca un băiat de 12 ani (şi nu se ştie despre El să fi mers la şcoală) să fie atât de inteligent încât să intre într-o dispută cu acei preoţi, înţelepţi, cu şcoală? Dar EL a trebuit să o corecteze. Iar când ea l-a numit pe Iosif tatăl lui, El era Cuvântul şi Cuvântul a corectat eroarea: „Nu ştiaţi că Eu trebuie să fiu în lucrurile Tatălui Meu?” Acolo n-a fost doar un băiat de 12 ani. Era Cuvântul lui Dumnezeu vorbind prin gura Lui de copilaş, corectând greşeala: despărţind aşa cum a făcut la început, întunericul de lumină, minciuna de adevăr, moartea de viaţă.

Este o despărţire! Cuvântul cere întotdeauna despărţire totală de toate! Isus a spus „Fiecare cuvânt omenesc să fie găsit mincinos, numai Cuvântul lui Dumnezeu să rămână adevărat.” În toate epocile a fost la fel. Este o despărţire. Dumnezeu desparte poporul său de necredinţă. La fel şi azi. Fiecare dintre proroci a fost despărţit de necredinţă. Aceasta deoarece Cuvântul Domnului a venit la ei.

Eu cred că aseară sau duminică am vorbit despre ceea ce înseamnă cuvântul “văzător” în vechiul testament. Un om care spunea evenimentele viitoare ce se vor petrece. Iar dacă acele lucruri se petreceau exact cum a spus el, atunci Dumnezeu a spus: „Ascultaţi-l, temeţi-vă de el, căci Eu sunt cu el.” Atunci el are interpretarea divină a Cuvântului scris, căci acel lucru fusese legitimarea lui ca proroc al lui Dumnezeu şi a faptului că Cuvântul a venit la el. Despărţire. L-a despărţit pe Isaia de biserica lumească. L-a despărţit pe Moise de biserica lumească. De-a lungul timpului toţi prorocii au fost despărţiţi de biserica lumească. Isus a fost despărţit de fraţii Săi. Apostolii au fost despărţiţi de biserica din timpul acela, de farisei, saduchei, oameni însemnaţi, sfinţi, smeriţi, bărbaţi care aveau “roada Duhului” mai mult decât Isus. Dar care a fost legitimarea Lui? Cuvântul era cu El, Cuvântul făgăduit pentru timpul acela trăia prin El. El a spus: „Cine Mă poate acuza de păcat? Cine dintre voi poate spune că ceea ce am pretins Eu nu s-a întâmplat?” El a arătat că era un nazireu pus deoparte pentru Domnul. El era însuşi Domnul în trup.

La fel Avraam, a fost despărţit de lume. Dumnezeu l-a chemat când el avea 75 de ani. „Desparte-te de neamurile tale şi de toată necredinţa, şi vino într-o lume în care n-ai mai fost înainte, şi în mijlocul unui popor pe care nu l-ai cunoscut. Ieşi afară şi desparte-te de oricine este contrar celor ce crezi tu, ca să fii un nazireu pentru Domnul.” Pentru că el purta făgăduinţa primirii unui fiu. El a trebuit să se despartă de tatăl său, de mama sa, de neamurile sale. Şi ce l-a despărţit? Nu faptul că era un om bun, ci pentru că a crezut că Dumnezeu era în stare să-Şi împlinească făgăduinţa pe care i-a dat-o. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu copilul nu venise. Sara avea 90 de ani şi el 100. Şi Îngerul Domnului i-a făcut o vizită. Isus s-a referit la evenimentul acela şi a spus că se va repeta în zilele din urmă. Dumnezeu şedea înaintea lui în formă umană şi vorbea. Iar Sara a râs în cort, în spatele Lui. Ea a spus: „Eu, aşa bătrână să mai am plăcere cu domnul meu care este şi el bătrân?” Iar acest Bărbat, care era Dumnezeu în trup, a spus: „De ce a râs Sara în cort?” Ea a încercat să nege. Dar El a spus: „Ba da, ai râs.” Observaţi că Isus a spus că acele lucruri se vor repeta. „Cum a fost în zilele Sodomei, la fel va fi în zilele venirii Fiului Omului.” Duhul lui Dumnezeu va veni din nou peste trupul omenesc, muritor. Bărbatul acela a mâncat carne de viţel, a băut lapte de vacă şi a mâncat pâine, fiind în trup omenesc. Iar Avraam a spus că a fost Elohim, Dumnezeu descoperit în trup. Isus a promis că înainte de venirea Sa, Dumnezeu va fi din nou descoperit în trup. Acela este Duhul Sfânt (există numai un Dumnezeu) descoperindu-Se, despărţind din nou pe Lot de Avraam.

Lot dorea lumea. Dumnezeu a destrămat lumea lui şi i-a despărţit pe Avraam şi pe Lot. Lot, care era modelul unui credincios care nu credea că aceste lucruri sunt adevărate, s-a dus în Sodoma. N-a avut destul curaj să stea afară şi să spună lucrurilor pe nume. Şi toţi aceşti credincioşi au fost ca un mărunţiş în mâinile lui Dumnezeu. Ca atunci când scoţi mărunţişul din buzunar. Tot felul de monede. Aşa este lumea în mâna lui Dumnezeu. Sunt oameni care au o valoare mică şi Dumnezeu nu-i poate folosi decât la valoarea pe care o au. Nu-i respingeţi. Dacă ei nu pot crede Adevărul, nu-i respingeţi, nu-i scoateţi afară şi să spuneţi că ei nu sunt înăuntru, pentru că uneori Dumnezeu foloseşte mărunţişul. Lot era un cent, Avraam era un dolar de argint, aşa că era nevoie de o sută de oameni ca Lot ca să facă un Avraam. O sută de credincioşi fireşti nu vor sta în prezenţa unui creştin adevărat care s-a despărţit de lucrurile lumii, trăieşte în Isus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu poate curge prin el. Unii au valoare mică. Vedeţi oameni care spun că nu cred în vindecare – ştiţi că sunt uşurei, lăsaţi-i în pace. Asta e valoarea lor. Nu-i opriţi. Lăsaţi-i doar în pace. Doar atât de departe pot merge ei.

Iosif a fost despărţit de fraţii lui. Da… Eu nu am vrut să spun lucrurile chiar aşa de dur. Câte unul spune: ”Eu aparţin aici, şi asta credem noi.” Mergeţi mai departe, este doar un cent. Spuneţi-i: „Domnul să te binecuvânteze, fratele meu.” El este doar cupru, nu poate fi argint. Aşa că lăsaţi-l să meargă mai departe. Dumnezeu îl poate folosi totuşi. Îl foloseşte. Mai degrabă să-l văd într-o biserică decât într-un bar. Voi nu? Sigur. Aşa că daţi-i pace. Dumnezeu oricum îl poate folosi. Poate că nu foarte mult, dar El îi foloseşte cât îi permit ei s-o facă. Sper că voi înţelegeţi ce vreau să spun. El nu poate să creadă în darul deosebirii şi în puterea lui Dumnezeu făgăduită pentru acest timp. Nici fariseii de atunci n-au putut. Nu-L puteau vedea pe Isus ca fiind Dumnezeu. O, nu! „Tu, un om, te faci Dumnezeu.” Într-o zi, după ce a înmulţit pâinile, a spus: „Dacă nu mâncaţi pâinea trupului Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi.” Eu îmi imaginez cum s-a depărtat comunitatea Lui de El. „Acest om crede că noi suntem canibali, să mâncăm carnea cuiva? Asta este o nebunie.” Medicii au spus: „Omul acesta este nebun. Preotul are dreptate. E nebun. Ne dă să-I mâncăm trupul?” El aşa a spus-o, pentru mintea duhovnicească, dar ei n-au înţeles. Ucenicii n-au înţeles exact ce a vrut El să spună, dar au crezut, pentru că erau lucruri ce veneau de la Acela pe care ei Îl cunoşteau ca Fiul lui Dumnezeu. Eu poate nu înţeleg tot ce este în Biblie, dar cred. Este Cuvântul lui Dumnezeu. Eu vreau să mă despart de tot ceea ce este contrar acestui Cuvânt. Eu am încercat să stau pe poziţia aceasta.

Observaţi, alt grup, cei 70, pe care i-a chemat El. Într-o zi, El le vorbea şi a spus: „Fiul omului va urca la cer, de unde a venit.” Ei au spus: „Face El aceasta? Noi ştim locul în care El s-a născut. Noi o ştim pe mama Lui, Maria. Îi cunoaştem pe fraţii Lui. Îi ştim pe toţi. Fiul omului urcă la ceruri de unde a venit? El a venit din Betleem.” Vedeţi, El a spus-o în felul acela, iar ei n-au mai mers cu El. Au plecat. Au spus: „Cu El ceva nu e în regulă.” Ucenicii stăteau chiar acolo. Ei au crezut. Doar aceia care au văzut Cuvântul făgăduit pentru acel timp confirmat şi descoperit prin El. Cine ar fi putut crea, dacă nu Dumnezeu însuşi? Ei au ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu. Fie că erau sau nu erau pilde, fie că înţelegeau sau nu, ei au mers mai departe, căci Cuvântul era confirmat şi ei s-au despărţit de tot ce era contrar. Dumnezeu să ne ajute să avem o credinţă ca aceea. Poate că eu nu am destulă credinţă încât să fac ca toate făgăduinţele să se împlinească, dar eu cred oricum. Eu cred ceasul în care trăim noi.

Iosif a fost despărţit de fraţii lui. Ce era cu ei? Nu a fost voia lui. Nu el s-a despărţit, ci ei s-au despărţit de el. Valoarea lui era mai mare decât a lor şi nu au rezistat în prezenţa lui. Ei ştiau că sunt patriarhi. Ştiau că Iacov era tatăl lor. Dar Iosif aşa s-a născut; el nu a putut să fie altfel. El era duhovnicesc, avea vedenii, tălmăcea vise şi de fiecare dată era aşa cum spunea el. Dar fraţii lui erau invidioşi şi geloşi şi l-au îndepărtat, l-au vândut egiptenilor. Vedeţi, ei s-au despărţit de el pentru că ei erau doar un cent. El avea altă calitate. La fel este astăzi un credincios adevărat. Are altă calitate. El se desparte ca şi cuprul de argint .

Acum ei fac la fel ca atunci, când din pizmă şi gelozie l-au îndepărtat şi l-au vândut. Căci în ei nu era calitatea care era în el. El era un dolar, iar ei erau nişte cenţi. Dacă un cent ar spune: “Lăudat să fie Numele Domnului. Eu nu valorez cât fratele meu dolarul, dar fac şi eu ce pot.” Asta este. Atunci noi am merge împreună. Dumnezeu şi-ar duce programul Său la îndeplinire. Cum v-am predicat duminică despre marea simfonie a Cuvântului lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate să dirijeze. Când vedem aceste schimbări ale timpurilor, privim partitura şi vedem că trebuie să fim aici. Ei trebuie să facă asta. Nu se pot abţine. Şi ce este muzica pentru un om care nu înţelege simfonia? Pentru el este doar gălăgie. El nu înţelege. Nici măcar nu-l interesează. El ar vrea să se termine mai repede ca el să meargă acasă. Nu-l interesează pentru că nu cunoaşte simfonia. El nu ştie. Dar Compozitorul cunoaşte sfârşitul de la început. Iar dacă dirijorul nu este în acelaşi duh cu Compozitorul, el nu poate lucra, pentru că totul se face prin semne. Şi dacă semnul nu confirmă, cum vor cânta muzicienii? Amin. Asta este. Dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur, cine va şti ce să facă?

Priviţi la Cuvânt, uitaţi-vă în ce timp trăim şi atunci puteţi vedea ce fac bănuţii aceia de mică valoare. Dar puteţi vedea pe aceia care reflectă lumina, care cunosc Cuvântul şi aşteaptă ca aceste semne să se întâmple. Ca atunci când Isus i-a spus femeii de la fântână: „Du-te şi adu-l pe soţul tău”, iar ea a spus că nu are bărbat. El a replicat: „Aşa este. Ai avut cinci bărbaţi.” Ea a spus: „Văd că eşti proroc. Noi n-am mai avut proroci de sute de ani. Dar noi ştim că vine Mesia şi El va fi un proroc. Asta va face El.” „EU sunt Acela.” O, ritmul simfoniei mergea perfect. Ea a alergat în oraş şi a spus: „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus lucrurile pe care le-am făcut. Nu este acesta chiar Mesia pe care-L aşteptăm?” Desigur. Ea a înţeles ce partitură se cânta: aceea care desparte credinţa de necredinţă. Credinţa nu vine printr-o biserică, ci prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Astăzi găsim aceleaşi lucruri. Oamenii privesc la daruri, sunt impresionaţi şi încearcă să le imite. Dar n-o puteţi face! Nu puteţi face dintr-un cent un dolar. Este un cent. Dar dacă te recunoşti ca fiind fără o mare valoare şi mergi cu restul, Dumnezeu te poate folosi. S-ar putea ca noi să nu fim în stare să facem toate lucrurile. Când Dumnezeu l-a chemat pe Israel din Egipt, n-a fost nevoie ca fiecare dintre ei să facă ce a făcut Moise, dar ei au crezut. L-au crezut pe Moise pentru că ştiau că a fost semnul acelui ceas, iar Dumnezeu a dovedit că Moise avea Cuvântul. Ei au spus: „Faraon are suliţe, dar Moise are Cuvântul Său.” Faraon avea o armată, dar Moise avea Cuvântul pentru că el era prorocul lui Dumnezeu. Şi Cuvântul a venit la el şi a fost confirmat ca fiind adevărul. Numai Dumnezeul cel viu putea să transforme ţărâna în ţânţari. Un om n-ar fi putut face asta. Ca om a spus: „Mâine pe vremea asta se va întâmpla aşa şi aşa.” Şi aşa a fost. Ei au ştiut că Moise avea Cuvântul lui Dumnezeu. Moise avea Cuvântul, indiferent câte suliţe şi închisori avea faraonul. Ei au pornit în pustie. Acolo a fost un om, Datan, care a spus: „Moise ia prea multe asupra lui. Tot poporul este sfânt, aşa că toţi ar trebui să fim în stare să facem ce face Moise.” Şi Moise a spus: „Dumnezeule, ce-i cu asta?” Domnul a răspuns: „Desparte-te şi depărtează-te de ei.” Şi a deschis pământul şi l-a înghiţit pe Datan împreună cu grupul său. El a separat Lumina de întuneric confirmându-şi Cuvântul Său. El este acelaşi Dumnezeu astăzi.

Încheiem…V-am spus seara trecută când am venit aici pentru prima oară. Nu mă refer la cineva anume. Dacă voi aşa credeţi, atunci trageţi perdeaua inimii voastre. Eu vorbesc oamenilor credincioşi. A fost spus exact ce se va petrece de-a lungul timpului, iar voi sunteţi toţi martori, cum aţi fost şi aseară. Cum vor fi imitatori şi imitaţii. Dar ieri seară urma să se petreacă ceva măreţ. Aşteptăm aceasta de ani de zile. Cu toţii ştim când s-a întâmplat prima oară, când ceva a venit la existenţă, a treia oară. Apoi a patra oară. Seara trecută v-am spus cum s-a petrecut a cincea oară. Sâmbătă dimineaţa vreau să vorbesc despre Consiliul bisericilor. Când aceste uniri au loc, atunci Duhul lui Dumnezeu se ridică întotdeauna împotrivă. În seara aceasta sunt aici oameni care sunt martori ai acestui lucru.

Nu de mult am fost în Colorado. Merg acolo la vânătoare. Ca de obicei, sunt acolo când îmi aniversez căsătoria. Când m-am căsătorit, economiseam bănuţii într-o cutie de praf de copt. Şi n-am avut destui bani şi pentru luna de miere şi pentru vânătoare. Aşa că am unit aceste două lucruri, şi mi-am luat soţia într-o excursie de vânătoare drept lună de miere. De atunci, spre ruşinea mea, n-am mai fost cu ea acasă, de aniversarea căsătoriei noastre. Am fost în Colorado. Seara trecută am văzut aici doi sau trei predicatori care au fost cu mine într-o tabără de vânătoare. Băieţii Martin. Aseară au fost aici. Ei sunt aici, acolo-n spate. Mai era cineva, am uitat numele lui…Poate că este şi fratele Palmer aici? Noi am fost în munţi. Eu sunt ghid în Colorado. Vânez acolo de ani de zile.

Şi de fiecare dată la aniversarea noastră, 23 octombrie…Este un loc în munţii Adirondack unde mi-am dus soţia în luna de miere. Acolo sunt şerpi veninoşi, hăţişuri, păduri de mesteacăn. Şi în data de 23 mă plimbam pe-acolo, mi-am scos pălăria, şi am mulţumit Domnului pentru soţia mea credincioasă care a fost drăguţă cu mine în toţi aceşti ani, şi m-a ajutat când eu mergeam să predic evanghelia. Iar anul acesta a fost secetă mare în Colorado. Cred că mai sus de tabere erau cam o sută de oameni. Vânau de vreo patru cinci zile. Iar în ziua aceea vânam un cerb. Ziua următoare s-a anunţat la radio o furtună ce putea aduce în aceşti munţi o zăpadă de vreo şase metri. Aşa că i-am chemat pe fraţi. Ai lui Martin erau acolo şi ei. Am spus: „Aţi auzit ce s-a spus la ştiri. Dacă vreţi să plecaţi, faceţi-o acum, pentru că altfel va fi prea târziu. S-ar putea să rămâneţi pe-aici vreo săptămână. Aş pleca şi eu pentru că lunea viitoare am o adunare cu oamenii de afaceri ai evangheliei depline la Tucson. Oricum, voi alegeţi. Dacă rămâneţi, sunt ghidul vostru. Voi rămâne cu voi.” Toţi s-au decis să rămână.

Ziua următoare nu a nins. Mă gândeam să-mi sun soţia şi să-i mulţumesc pentru că este drăguţă cu mine. Era ziua ei. N-am putut s-o sun. M-am întors. Toţi se pregăteau pentru sosirea furtunii. Fratele Tom Simpson este pe aici pe undeva în seara asta sau ar trebui să fie. El a fost în Canada, coborau şi au ocolit zona aceea. Eşti aici, frate Simpson? Da, e acolo-n spate. I s-a spus să ocolească zona Colorado pentru că vine o furtună mare. Eu am sunat-o pe soţia fratelui Evans şi i-am spus că n-am putut da de soţia mea. I-am spus s-o caute şi să-i spună fratelui Tony Stromei că în cazul în care nu sunt acolo duminică, să caute alt vorbitor. Eu sunt blocat aici cu oamenii aceştia.

Apoi ce s-a întâmplat? În noaptea aceea nu a nins. În dimineaţa următoare era înnorat. Am spus: „Fraţilor, de ani de zile sunt ghid aici. În momentul în care cade prima picătură de ploaie, fugiţi cât puteţi de repede în tabără, căci în cincisprezece minute nu veţi mai vedea la doi paşi. Dacă vă prinde furtuna vă veţi pierde şi veţi muri aici în munţi.” Am plasat fiecare om şi eu am urcat mai sus. Am spus: „Nu staţi după mine. Când începe, grăbiţi-vă cât puteţi, altfel nu veţi mai găsi drumul înapoi.” Ei au spus că o vor face. Eu m-am căţărat. Peste tot urlau coioţii şi eu ştiam că se schimbă vremea. Deodată a început un vânt puternic şi o lapoviţă. Speram ca fiecare să se fi întors înapoi. Aş fi vrut să găsesc cerbul acela înainte de a mă întoarce. Mi-era ciudă să-l pierd după ce-l urmărisem atâta. Dintr-o dată a început să bată vântul şi să cadă fulgi mari de zăpadă, iar eu de-abia vedeam cum să cobor de pe vârful acesta de munte. Dacă aş fi coborât până la pârâu, m-aş fi descurcat să ajung la cort. Dar m-am gândit că dacă mă rătăcesc, voi muri pe-aici. Am coborât vreo 270 de metri de locul în care am fost. Acum, asta sună ciudat. Dar înaintea mea am o Biblie şi Tatăl din ceruri îmi este martor. Încercam să cobor, vântul bătea tare şi vedeam la vreo 6 metri în faţa mea. O Voce a spus: “Opreşte-te. Întoarce-te de unde ai venit.” M-am oprit. M-am gândit că fusese vântul. Am aşteptat un moment. Unul dintre băieţi îmi pusese un sandwich. L-am scos pentru că mi-era foame. Am îngropat hârtia ca nu cumva animalele s-o vadă şi să fugă. Aşa că m-am oprit puţin acolo, apoi am mers mai departe. Şi la fel de clar cum voi auziţi glasul meu, Ceva a spus : “Întoarce-te de unde ai venit.” „Cum ar putea Dumnezeu să mă trimită înapoi în pericolul acela?” Am stat puţin şi m-am gândit: „Este Acelaşi care mi-a spus despre veveriţe.” Acelaşi despre care v-am povestit aseară; o voce omenească. Acelaşi care mi-a spus să nu beau şi să nu fumez, când eram un copil. La ce mi-ar folosi să vă spun ceva greşit ştiind că îmi trimit astfel sufletul în iad? Este adevărat! E ceva neobişnuit, dar e adevărat. M-am gândit: „Trebuie să ascult Glasul. Are vreun scop pentru care mă trimite înapoi. Poate că nu este timpul să plec.” Aşa că m-am întors, şi am început să urc iarăşi. Nu prea vedeam nimic. Mi-am luat puşca şi m-am aşezat sub un copac. Mă gândeam de ce m-o fi trimis El aici? Acum nu mai credeam că voi mai găsi drumul înapoi. Nu mai vedeam nici la trei metri. Dar El mi-a spus să mă întorc. Tot ce pot să fac este să stau aici. Zăpada era de vreo cinci centimetri şi ningea de vreo 20 de minute. Am auzit un Glas: „Eu sunt Dumnezeul cerurilor, Cel care a creat cerurile şi pământul.” Mi-am scos pălăria şi am stat liniştit. Ascultam. Mi-am dat seama că nu era vântul. Din nou am auzit: „Eu sunt Acela care a liniştit vânturile pe marea înfuriată. Sunt Creatorul. Eu am creat veveriţele în prezenţa ta. Eu am făcut aceste lucruri.” Eu am spus: „Da, Doamne, eu Te cred.” Mi-a spus: „Ridică-te în picioare.” Eu am făcut-o. „Acum vorbeşte furtunii. Ce vei spune, aceea se va întâmpla.” Acest lucru este adevărat. Când vă voi întâlni la judecată, va trebui să răspund pentru toate acestea. Eu am spus: „Furtună, opreşte-te. Soarele să strălucească normal patru zile.” Şi în momentul imediat următor, lapoviţa aceea care era cât pe ce să mă dea jos, aşa venea cu o putere, s-a oprit dintr-odată şi deasupra mea a răsărit soarele. M-am uitat peste munţi şi nu mi-am putut explica în ce fel misterios au dispărut norii.

Am stat acolo câteva momente, cu lacrimile curgându-mi peste barbă. „Dumnezeule, nu ştiu ce să fac. Presupun că toţi fraţii s-au întors în cort. Şi soarele străluceşte peste tot.” Am început să cobor de pe munte. Zăpada se topea sub căldura soarelui. Din cămaşa mea ieşeau aburi. Ce diferenţă rapidă. Când am început să cobor am auzit un Glas spunându-mi: “De ce nu te plimbi cu Mine?” Am răspuns: “Doamne, ar fi cel mai mare privilegiu pe care l-am avut vreodată.” M-am întors şi am început să merg înapoi prin acea pădure virgină. Mă gândeam să merg pe cărarea spre locul unde întotdeauna am fost cu Meda, soţia mea. Şi am mers aşa, singur, vreo jumătate de oră. Zăpada s-a topit. Am început să mă gândesc oare de ce ea nu mi-a imputat niciodată nimic legat de plecările mele. Mi-am amintit când am ajutat-o să urce peste acei buşteni, când ne-am căsătorit. Şi mă gândeam că acum ea este căruntă. Barba de pe faţa mea era şi ea căruntă. Îmbătrânesc. Şi am început să plec mai departe. Am privit în sus şi mi s-a părut că o văd stând înaintea mea cu braţele deschise şi cu părul încă negru. Mi-am lăsat capul în jos şi plângeam, stând acolo, şi am auzit ceva. M-am uitat jos. Erau lacrimile care-mi curgeau din ochi, prin barbă, şi loveau frunzele uscate care cu o jumătate de oră înainte aveau zăpadă pe ele. Timp de patru zile mai târziu nu a mai fost nici un nor pe cer. Când ne-am întors, i-am spus omului din benzinărie :
-Uscată vreme.
-Da! Dar lucrul ciudat este că s-a prognozat o furtună, şi deodată a încetat.

Apoi am coborât înapoi, spre Arizona. I-am spus fiului meu Billy: „Să intrăm aici şi să vedem ce-a fost pe-aici.” Duminică dimineaţa am luat nişte benzină, şi omul din pompă a spus: 
-Aţi fost la vânătoare?
-Da, domnule.
-AÅ£i avut noroc?
-Da, am prins un timp bun. E o vreme uscată.
-Da, aici a fost secetă. Deunăzi ni s-a promis o zăpadă mare. De fapt furtuna a început dar s-a oprit.

Oh, Doamne. Stăteam în faţa copacului aceluia cu lacrimile curgându-mi din ochi. Gândiţi-vă: acelaşi Dumnezeu pe care L-au ascultat vânturile şi valurile, este încă acelaşi Isus, El este cu noi chiar şi în păduri. El este încă Cuvântul. Întreaga natură trebuie să asculte Cuvântul Lui pentru că El este Creatorul ei. Stăteam acolo cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Iar acum circa cinci ani, toţi vă amintiţi ce a fost. Inima mi-era împovărată. Dacă El mi-ar fi spus să fac ceva, aş fi făcut, dar trezirea parcă s-a încheiat. Mă întrebam ce se petrece. Mă pocăiam în inima mea. Îi spuneam Domnului să-mi arate ce nu e corect, ca să pot îndrepta lucrurile. Tot timpul eram împovărat şi nu aveam biruinţa pe care mi-o doream. Dar inima mea tot era împovărată.

Mă gândeam: „Mare Dumnezeu al cerurilor, soarele străluceşte puternic, nu mai e nici un nor pe nicăieri, iar acum câteva clipe Tu ai contrazis cuvântul oamenilor. Cum se poate, Doamne? Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Eu a trebuit doar să vorbesc Cuvântul Său. Tată, cât sunt de mulţumitor.” Apoi am auzit ceva. M-am uitat şi chiar în faţa mea stăteau trei cerbi uitându-se la mine. În ultima săptămână cerbii aceştia fuseseră urmăriţi, şi în zonă erau vânători. Acum eu eram aici, îmbrăcat în roşu. Oricine ştie că ei ar fi trebuit s-o ia la goană. Dar animalele priveau la mine. Era o căprioară mare cu doi pui mărişori. Mi-am adus aminte că ne trebuiau doi cerbi. Ceva a spus: „Domnul ţi i-a dat în mâini.”

Eu aveam puşca pe umăr. Aş fi putut să împuşc acei trei cerbi înainte ca ei s-o poată lua la fugă. Dar mi-am amintit de acea promisiune. N-am putut să trag. Mi-am amintit că Ioab i-a spus lui David că Dumnezeu i-l dăduse pe Saul în mâini. Dar David s-a ferit să se atingă de unsul Domnului. Eu promisesem că n-o voi mai face. Apoi m-am gândit că pot dirija acei cerbi ca să cadă în bătaia puştilor celorlalţi. Dar n-am putut s-o fac. Stăteau în faţa mea trei cerbi, doi iezi solizi, o femelă şi un mascul, şi mama lor. Eu ştiam că e ceva neobişnuit. Am vrut să-i sperii. Am spus: „Sunteţi în mâinile mele. Dacă aţi vrea să fugiţi, n-aţi putea, dar eu vă voi da drumul. Mergeţi!” Ei se uitau unul la altul şi se apropiau. Erau foarte aproape de mine, privindu-mă. Eu am pus puşca pe pământ. Am spus: „Mamă, ia-ţi puii şi mergeţi în pădure. Eu sunt aici şi mă bucur de prezenţa lui Dumnezeu. Am promis că nu voi mai împuşca animale pentru oameni. Acum ia-ţi puii şi mergeţi în pădure. Şi mie-mi place pădurea aceea. Mergeţi.” Ea se uita la mine. Apoi toţi s-au întors şi au plecat, apoi au revenit. Eu am spus: „N-o să vă fac rău. Mergeţi în pădure. Sunteţi în mâinile mele. N-aţi fi putut scăpa. Şi eu am fost în mâinile lui Dumnezeu şi n-aş fi scăpat. El m-a cruţat. Eu i-am promis ceva. Vă cruţ şi eu. Mergeţi şi bucuraţi-vă în pădure. Daţi-i drumul.” Au mai stat puţin, s-au apropiat de aproape că puteau să-mi mănânce din mână, apoi s-au întors şi au plecat, uitându-se înapoi. Ştiam că nu era un comportament normal pentru aceste animale. Mă întrebam oare nu se întâmplă asta din cauza prezenţei Domnului Isus aici? Şi chiar atunci un Glas mi-a spus: „Tu ţi-ai amintit promisiunea, nu-i aşa?” Ştiam că era El. „Da, Doamne.” El a spus: „Şi Eu mi-o amintesc pe a Mea. Nu te voi părăsi niciodată. Nu te voi uita şi nu te voi lăsa niciodată.” Atunci m-a părăsit acea povară. Prieteni creştini, de atunci nu a mai revenit. Asta a fost în octombrie trecut. Eu am fost un alt om.

Ţineţi-vă promisiunile pe care I le-aţi făcut lui Dumnezeu. Orice I-aţi spune lui Dumnezeu, credeţi-o. Despărţiţi-vă de orice este contrar Cuvântului Său. Dumnezeu va auzi şi va răspunde rugăciunii. Să ne plecăm capetele. Sunteţi gata să vă despărţiţi de toată necredinţa ca să ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu? Noi Îl vedem făcând ceea ce a promis. Ridicaţi-vă mâna şi spuneţi: „Doamne, Îţi promit ceva în seara asta. Eu cred tot ce Tu ai făgăduit. Cred fiecare Cuvânt şi nu mă voi îndoi niciodată .” Tatăl nostru ceresc, Tu ştii că această întâmplare este adevărată. A fost a patra oară. Iar a cincea oară s-a întâmplat cu scumpa mea soţie, când Tu…Săptămâna trecută, când doctorul a scris acel lucru, acea tumoare a plecat înainte ca mâna medicului s-o atingă, aşa cum am spus eu. Acum Te rog Tată ajută-I pe oamenii aceştia. Îmi dau seama că eu îmbătrânesc. Ştiu că trebuie să plec în curând. Te rog Doamne, să fiu sincer cu fraţii mei, să fiu sincer cu poporul Tău. Doamne, dacă nu pot fi sincer cu ei, atunci nu cred că pot să fiu sincer nici cu Tine, pentru că eu vreau să mărturisesc despre Tine. Te rog dă-ne tuturor credinţă. Uneori oamenii cred că un dar este ceva cu care poţi face ce vrei. Fie ca ei să înţeleagă : un dar este dat ca Duhul Sfânt să poată face ce doreşte. Doamne, fie ca acum noi să ne dăm la o parte şi marele Duh Sfânt să vină şi să lucreze prin noi. Fie ca noi să putem vedea în seara aceasta făgăduinţele lui Isus Hristos, că Acela care a fost înaintea lui Avraam şi cunoştea tainele inimii, era Dumnezeu descoperit în trup. Şi când El s-a făcut trup şi a locuit printre noi, a cunoscut tainele inimilor. Iar Biblia spune căci Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte gândurile din inimă. În felul acesta au cunoscut ucenicii că El era Dumnezeu. Acum Tată, lasă ca această adunare smerită să-Ţi fie dedicată, ca Tu să ne faci să credem, în aşa fel ca Duhul Tău să se poată descoperi între noi, căci Tu eşti încă şi rămâi Cuvântul. Apoi ne vom separa de toată necredinţa şi Te vom urma. Vorbeşte-ne, în Numele lui Isus. Amin. [Cineva proroceşte.] Mare Dumnezeu al cerului, ai milă de noi. Ajută-ne să ascultăm poruncile Tale. Foloseşte-ne spre slava Ta. Îţi mulţumim pentru aceste cuvinte de încurajare. Lasă ca Duhul Tău Sfânt să umble printre noi şi să confirme aceste cuvinte. În numele lui Isus. Amin.

Aveţi credinţă în Dumnezeu. Nu vă îndoiţi. Timpul venirii Lui este aproape. În seara aceasta avem grupuri cu bilete pentru rugăciune. Ridicaţi mâinile toţi care aveţi bilete pentru rugăciune. Dacă Domnul ar îngădui darul deosebirii, mi-ar fi greu să trec prin grupul acela. Dar câţi de aici nu aveţi bilete şi vă rugaţi ca Dumnezeu să vă vindece? Fie ca Domnul Dumnezeu să vă ajute pe fiecare. Eu sunt fratele vostru. Isus este Salvatorul vostru. Dumnezeu este Tatăl nostru. Noi suntem oameni. Când suntem născuţi din Dumnezeu, noi nu mai suntem din lumea aceasta, ci suntem de sus.

În seara aceasta mai sunt aici slujitori care se roagă pentru bolnavi. Nu vreau să las impresia că eu sunt singurul care se roagă pentru bolnavi. Dumnezeu nu trebuie să mă folosească pe mine. El ar putea folosi pe oricine. Principalul este să credeţi că ceea ce a spus El este adevărul. Dar acum, să ne plecăm capetele puţin. Cei care sunteţi bolnavi şi nu aveţi bilete pentru rugăciune, rugaţi-vă cam aşa: „Doamne Isuse, eu ştiu că Biblia spune că rugăciunea credinţei va salva pe cel bolnav. Şi mai este spus că Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci.” Dacă este Acelaşi, atunci trebuie să facă aceleaşi lucruri. Şi Biblia mai spune şi că Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, şi deosebeşte gândurile care sunt în inimă. Ştim că atunci când Cuvântul s-a făcut trup în persoana lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, exact acest lucru a fost făcut de către Dumnezeu prin Fiul Său. Isus a spus în Ioan 14 „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi, chiar mai mari şi mai multe, pentru că Eu Mă duc la Tatăl Meu.” Biblia mai spune în Evrei că El este acum Mare Preot. Credem cu toţii acest lucru? Sigur. El este marele preot care are milă de slăbiciunile noastre. El este, nu eu şi nici un alt om. El este acum Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre. Acum, dacă tu eşti hotărât să te îndepărtezi de toate îndoielile tale, atunci spune: “Îngăduie să mă ating de Tine, o, Mare Preot!” Dacă El este Marele Preot, acelaşi ieri şi azi şi în veci, El lucrează ca şi atunci, pentru că este Acelaşi. O femeie L-a atins odată, când El era pe pământ, în chip vizibil. El a simţit, s-a întors şi a spus: „Cine m-a atins?” Toţi au negat. Dar El cunoştea gândurile, a găsit femeia, i-a spus ce nu era în regulă cu ea şi credinţa ei a vindecat-o. Acum, El este acelaşi ieri şi azi şi în veci. Poate că femeia aceea nu a avut bilet de rugăciune, dar ea a avut credinţă. Doar atât este necesar. Aveţi credinţă. Atingeţi-L pe Marele Medic. Iar dacă eu mă dau pe mine însumi la o parte, Duhul Sfânt poate lucra cum doreşte El, printr-un dar dumnezeiesc. Este vorba despre un dar, nu doar o închipuire. Dacă este numai o închipuire, nu va merge. Dacă este ceva real, atunci merge. De aceea a spus Isus: „Nu Eu fac lucrările, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” Eu nu aş putea să fac ceva. El era Fiul lui Dumnezeu. Eu sunt un păcătos salvat prin harul Său.

Credeţi doar. Nu vă forţaţi. Doar credeţi şi spuneţi: „Doamne Isuse, lasă-mă să ating haina Ta.” Rugaţi-vă simplu. Fiecare să stea la locul lui. Rugaţi-vă şi credeţi. Credeţi. Nu vă grăbiţi. Nu încercaţi doar să vă rugaţi. Credeţi doar. Acum credeţi fiecare? Puteţi crede? Uitaţi tot trecutul. Gândiţi-vă că Isus a promis aceste lucruri. Ştiu că este neobişnuit, dar Isus a promis-o.

Fiţi plini de respect, apoi vom începe rândul de rugăciune. Eu nu spun că El o va face. S-ar putea s-o şi facă. Ioan şi Petru au spus odată: „Priveşte la noi.” Să se dea atenţie la ceea ce spuneau ei. Acum voi sunteţi o adunare. Nu prea cunosc pe nimeni de aici, în afară de fraţii Martin. Şi cred că cel cu ochelari este fratele Daulton, dar nu sunt prea sigur. Voi încerca să mă ocup de aceia pe care nu-i cunosc. Fie ca Isus Hristos să vină cu puterea Lui, ca voi să vedeţi că trebuie să se împlinească ceea ce a fost proorocit pentru timpul acesta, conform Maleahi 4. Dumnezeu a promis.

Aici este o femeie care mâine trebuie să ajungă la spital. A fost implicată într-un accident rutier. Are probleme interne şi ceva la un braţ. Doamnă, ai un bilet pentru rugăciune? Nu ai. Mă cunoşti de undeva? Eu nu te cunosc. Noi nu ne cunoaştem. Ştii că eu nu cunosc nimic despre tine. Este adevărat? Dacă-i aşa, ridică mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze. Bine, domnule. Ai credinţă şi nu va trebui să pleci. Problema ta a trecut. Ce a atins doamna? În spatele ei stă un bărbat. Nu puteţi vedea Lumina aceea? Uitaţi-vă la acea lumină colorată care se mişcă. În spatele ei stă un bărbat. El se roagă pentru un frate care este în spital. Crezi tu că Dumnezeu îl va vindeca pe fratele tău? Crezi asta? Eu sunt un străin pentru tine. Este aşa? Crede! Ce a atins el? Acolo în spate este o femeie. Puteţi vedea lumina aceea? Uitaţi-vă, chiar aici este o lumină de culoarea chihlimbarului. Aici este o doamnă care se roagă pentru cineva. Este vorba despre doi copii, nepoţi. Doamna nu este de aici, ci din California. Cu ea mai este cineva – sora ei. Are epilepsie. Credeţi din toată inima. Sunt adevărate aceste lucruri? Dacă este adevărat fă un semn cu mâna. Bine. Credeţi din toată inima? Atunci puteţi primi lucrurile cerute. Fiecare poate să-i întrebe pe aceşti oameni dacă îi cunosc de undeva. Doamnă ai bilet de rugăciune? Nu? Nu ai nevoie.

Aici la sfârşitul rândului stă un bărbat. Dacă ar crede că Dumnezeu va vindeca acei genunchi, ar putea primi acest lucru. Crezi? Problema ta cu genunchiul e rezolvată, domnule. Ai bilet de rugăciune? Nu? Nici nu ai nevoie. Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci. O doamnă de aici are o problemă de femei. Crezi tu? O, ea va pierde ocazia…Are o haină roşie. Se numeşte Daly. Crede din toată inima. Domnul Isus te vindecă, doamnă Daly.

Întrebaţi-o dacă o cunosc. N-am văzut-o niciodată în viaţa mea. Tatăl ceresc ştie asta. Voi vă întrebaţi de ce i-am pronunţat numele. Isus a spus: „Numele tău este Simon. Eşti fiul lui Iona.” Aşa este? Nu este El acelaşi ieri şi azi şi în veci? Credeţi că acesta este adevărul? Ce a spus Isus? Aceste lucruri se vor întâmpla. Şi amintiţi-vă că acesta a fost ultimul semn dat bisericii alese, lui Avraam şi alor săi, înainte de arătarea fiului promis, Isaac. Este aşa? De-a lungul întregii călătorii, Dumnezeu i-a dat semne lui Avraam. Dar când a venit jos Îngerul Domnului şi a făcut semnul acela, El a nimicit neamurile necredincioase. Această slujbă se va încheia în curând şi se va arăta Fiul. Biserica a trecut din neprihănire prin Luter, sfinţire prin Wesley, în botezul Duhului Sfânt prin penticostali, iar acum are loc încoronarea prin slujba din Capul unghiului, iar apoi va veni Isus să-şi ia biserica Sa, pe aceia care cred. Despărţiţi-vă de necredinţă şi credeţi în seara aceasta. O veţi face? Să începem acum cu cei care au bilete de rugăciune. Cred că ieri seară ne-am rugat pentru 25 de persoane. Aşa cred că a fost, de la numărul 1 la 25. Acum treceţi aici cei care aveţi 26 – 30. Oamenii care au avut parte de darul deosebirii nu au fost programaţi pentru rugăciune. Cei care au bilete, pe acelea scrie ce boală au. Toţi care au bilete de rugăciune cu litera A, să vină aici.

Ceilalţi, haideţi să-i cântăm lui Dumnezeu „Numai să crezi”. Cu toţii…. Putem coborî să ne rugăm pentru bolnavi? Câţi de aici doresc ca aceşti oameni să fie vindecaţi? Vindecarea îi aparţine lui Dumnezeu, nu-i aşa? Dacă Isus ar sta în seara aceasta aici îmbrăcat în acest costum al meu şi voi i-aţi spune: „Doamne, vindecă-mă”, El ar spune „Eu deja am făcut-o.” Prin rănile Lui noi am fost vindecaţi. El a făcut-o deja. Este de domeniul trecutului. Voi îi cereţi să vă mântuiască, dar El deja a făcut-o. Indiferent cât plângeţi voi şi cât vă rugaţi, aceste lucruri nu vă mântuiesc până ce nu credeţi şi primiţi ceea ce a făcut El pentru voi. Este corect? La fel este cu vindecarea. Eu nu vindec oameni. Nu o pot face. Dar dacă El este acelaşi ieri şi azi şi în veci, atunci ce va face? Exact ceea ce a făcut atunci, pentru că asta a promis pentru timpul acesta. Câţi de aici ştiu că El a promis? Da, domnule. A făgăduit-o în toate textele. Luaţi benzile „Cele Şapte Epoci ale Bisericii” şi vedeţi acele lucruri dovedite din Scriptură.

Voi, cei care aşteptaţi rândul de rugăciune, Isus a văzut odată o vedenie şi a spus: „Din Mine a ieşit o putere.” Este aşa? Cu vedeniile, eşti într-o altă lume. El este acum aici. Voi L-aţi atins pe El. Aceste lucruri arată faptul că El este aici cu noi. Câţi vor crede, dacă noi vom trece prin acest rând, ne vom ruga şi vom pune mâinile peste voi? Credeţi că dacă mă rog şi pun mâinile peste voi, vă veţi vindeca fiecare? Credeţi că Duhul Sfânt este aici? Pentru asta este Duhul Sfânt aici. Ca să vă facă să credeţi mai mult. Mulţi oameni au fost învăţaţi să se pună mâinile peste ei. Biblia spune: “El a trimis Cuvântul Său şi i-a vindecat.” El tocmai a făcut-o, şi-a confirmat Cuvântul, vi l-a trimis, l-a confirmat şi i-a vindecat. Iudeul a spus: “Vino şi pune-Ţi mâinile peste fiica Mea şi ea va trăi.” Romanul a spus: „Nu sunt vrednic să vii sub acoperişul meu. Spune doar un cuvânt.” Asta încerc eu, să vă fac să credeţi. Dar dacă doriţi rugăciune şi dacă vreţi să se pună mâinile peste voi, vreau ca fiecare să vă uniţi cu mine în rugăciune, când mă rog pentru oameni. Să ne plecăm capetele. Doamne Isuse, acum mă rog pentru bolnavi. Ei sunt conştienţi că Tu stai aici. Ei ştiu că Tu eşti în mijlocul oamenilor. Fie ca oamenii să nu vină la mine sau la aceşti slujitori ai Tăi care stau aici. Ei să realizeze faptul că vin la templul Dumnezeului celui viu, sub făgăduinţa Lui: „Aceste semne vor urma celor ce cred. Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi aceia se vor vindeca.” El a promis-o. El a promis că oricine crede va fi mântuit şi oricine crede este mântuit. Oricine crede în vindecare este vindecat. Tată, ajută necredinţei noastre. Tu Te-ai identificat biblic astă seară aici, ca să ne arăţi că eşti aici. Îngăduie ca nimeni să nu plece slăbit dintre noi, când adunarea s-a terminat. Fie ca marele Duh Sfânt să vină în mijlocul poporului Său şi să ne ungă pe fiecare, toate aceste slujbe, pe toţi aceşti slujitori ai Tăi, Doamne. Tată, mă rog ca fiecare rugăciune să ajungă la Tine, în timp ce suntem în prezenţa divină a Fiinţei Tale. Fie ca aceşti oameni să înţeleagă că seara aceasta este seara vindecării lor, dacă ei pot să creadă.

Acum vreau ca fiecare să rămână în rugăciune şi eu voi pune mâinile peste fiecare, pentru vindecarea lor. Vino, domnule. Mă rog pentru fratele meu, în numele lui Isus Hristos, ca el să fie vindecat. Amin. [fratele Branham se roagă pentru ceilalţi bolnavi.] Acum avem aici nişte oameni în scaune cu rotile. Isus a spus odată „Înţelegeţi voi ce v-am făcut?” Eu am făcut doar ceea ce a poruncit Dumnezeu. Acum să ne rugăm împreună, fiecare. Credeţi acum. Credeţi împreună cu noi. Mâine în jur de ora 7 seara, vom împărţi din nou bilete de rugăciune. Ne vom ruga din nou pentru bolnavi. Îmi pare rău că v-am ţinut puţin mai mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să ne plecăm capetele din nou.

Tată, noi iertăm oricui, orice a făcut împotriva noastră. Doamne, dacă este ceva ce nu-Ţi place, iartă-ne. Nouă ni s-a spus să fim epistole ale lui Dumnezeu, citite de toţi oamenii. Noi am ascultat poruncile tale, am văzut prezenţa Ta cu noi, oamenii au păşit pe această platformă mărturisindu-şi credinţa lor. Noi am pus mâinile peste ei, Tată. Nu doar unul din noi, ci toţi ne-am rugat, am pus mâinile peste ei, crezând că Tu îi vei vindeca. Tu ai spus când ai fost pe pământ „Dacă cereţi Tatălui ceva în numele Meu, voi face.” Isus Fiul lui Dumnezeu, asta a fost promisiunea Ta, Doamne. Iar Cel care a promis a fost în seara asta aici ca să-şi împlinească promisiunea. Porunca Ta a fost împlinită, s-au pus mâinile peste bolnavi. Lasă să se întâmple. Este scris; să se facă. Puterea lui Isus Hristos să străpungă şi se despartă fiecare persoană de aici de orice necredinţă, iar prezenţa lui Isus Hristos, Cuvântul, care cunoaşte gândurile inimilor noastre, să domnească în fiecare inimă.

Noi îl mustrăm pe Satan şi toate puterile întunericului, toate puterile necredinţei. Duhul lui Dumnezeu a ridicat un steag împotriva ta, satan! Tu eşti învins. Isus Hristos te-a biruit la Calvar. El a înviat a treia zi, a triumfat peste moarte, iad şi mormânt. S-a înălţat şi a dat daruri oamenilor. În seara aceasta El este aici. El a spus: „Încă puţin, şi lumea nu mă va mai vedea. Dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.” În seara aceasta vedem prezenţa Lui aici, împlinind Cuvântul Său. Credem că fiecare persoană bolnavă de aici va fi vindecată spre slava lui Dumnezeu, în numele lui Isus Hristos.

Adunarea să spună „Amin!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.