Categories: Stiri Externe

Creștinii evanghelici sunt ridiculizați în presa din Spania

Unul din cele mai prestigioase ziare spaniole, ziarul „El Pais”, a publicat recent un articol în care se spune despre creștinii evanghelici că sunt tributari „teoriilor medievale” și „obsedați de homosexualitate”, în timp ce lumea modernă „avansează în cunoașterea mecanismelor diversității de gen”, iar Biserica Catolică, în frunte cu papa Francisc, revendică drepturile homosexualilor, pe care nu doar că nu-i condamnă ci le deschide poarta spre sfânta împărtășanie”.

Articolul este scris de corespondentul ziarului „El Pais” în Brazilia, Juan Arias, care preia ca și certă informația de pe pagina web a unei presupuse Biserici Penticostale a Renașterii din Chile, dar unde se observă foarte clar că este vorba de o parodie ce intră din plin în terenul umorului acid. Articolul la care autorul face referință este intitulat: „Los hombres que cocinan pueden acabar gais?” (Bărbații care gătesc pot să devină gay), alături de care se pot vedea și alte titluri cu un pronunțat caracter ironic cum ar fi: „Mă poate nimici Dumnezeu pentru că sunt obeză?”; „Cum să-mi gătesc (prepar) animalul domestic”; sau „Ajutor, mascota mea încearcă să mă seducă”.

Linia generală a acestor articole este una ironică și este clar că nu are de-a face cu nici un fel de biserică evanghelică. În schimb redactorul de la secțiunea religie, Juan Arias, ia de bună această informație cu scopul de a-i ridiculiza pe toți creștinii evanghelici – pe de o parte, și de a dezinforma publicul prin confuzia creată – pe de altă parte.

Acest lucru presupune o lipsă de etică jurnalistică evidentă din partea autorului, care atacă o întreagă confesiune religioasă, bazându-se pe o simplă ironie, ceea ce este total nedemn de un cotidian ce se pretinde a fi riguros și consecvent cu informațiile ce le publică și cu sursele ce le folosește.
Alianța Evanghelică Spaniolă a trimis o notă de protest Avocatului Cititorului, manifestând indignarea și reproșul față de cele amintite mai sus.

Analizând conținutul articolului mai în detaliu putem să notăm câteva replici evidente:

În primul rând, autorul vorbește de „ideile medievale” ale evanghelicilor, neștiind probabil că Reforma Protestantă a fost unul din factorii esențiali pentru apariția societății moderne în toate dimensiunile acesteia: politice, industriale, științifice și drepturile omului. Tocmai acele țări ce au rămas închise evanghelismului ce își are originea în Reformă, au fost (și sunt) mai puțin avansate.

În al doilea rând, papa Francisc este pus ca model de modernism, privitor la poziția catolică față de relațiile homosexuale, când tocmai Biserica condusă de Bergoglio a expulzat pe toți clericii gay și pe cei ce au aprobat comportamentul ca fiind corect, în interiorul bisericii.
În al treilea rând, sunt criticați creștinii evanghelici pentru lipsa de respect față de femeie, când mișcarea feministă și-a avut originea în Statele Unite tocmai cu sprijinul bisericilor evanghelice, așa cum a fost și mișcarea împotriva rasismului. Pe de altă parte, creștinii evanghelici au cele mai bine închegate familii, unde divorțul este considerat o anomalie și care investesc constant în educație, sănătate și misiunile umanitare.

În cele din urmă, autorul afirmă că există date clare și suficiente că Isus însuși ar fi fost gay și că Biblia este de fapt în favoarea relațiilor homosexuale, deoarece Isus nu condamnă acest lucru într-o formă explicită. Este clar că Juan Arias dovedește aici o lipsă de cunoaștere atât a Evangheliilor, precum și a celorlalte cărți din Noul Testament, la fel cum este tributar și eticii întregii Biblii, atât celei din Pentateuh, cât și a celei promovate de Isus Hristos. În schimb se vede că este la curent cu toate „punctele forte” ale celor din colectivul LGBT, care vor să-și aprobe comportamentul, dar și statutul de buni creștini, prin răstălmăciri, speculații și interpretări tendențioase ale Scripturii.

Concluzionând cele de mai sus, lucruri pe care orice cititor onest și bine informat le poate contracara cu ușurință, nu putem decât să reproducem acele cuvinte pe care însuși Domnul Isus le-a rostit în Predica de pe Munte: Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. (Matei 5:11-12)

Sursa: benidradici.com

AL

Recent Posts

Noul Ierusalim – Emma Repede

1. Vine o zi minunată, vine o zi mult dorită,Când lacrima pe veci va fi…

6 ani ago

Vom zbura – Emma Repede

1. Pe pământ e suferință,Pe pământ e mult necaz,Dar privim crezând în DomnulNe-a promis curând…

6 ani ago

Emma Repede – Emanuel – COLIND 2018

Un colind nou - Emma Repede - Emanuel 2018

6 ani ago

Declarație în America: “Satana îți vrea copiii!”

Pe 17 august în oraÈ™ul Little Rock din statul Arkansas a fost dezvelită statuia lui…

6 ani ago

Un creștin este amendat pentru citirea Bibliei în propria sa casă

TURKMENISTAN. - Un lider creÈ™tin, care a abandonat islamul, a fost amendat pentru că a…

7 ani ago

Cu ochii obosiți, privind răul – Vladimir Pustan

Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-Å£i da seama că cei mai mulÅ£i dintre…

7 ani ago