Home / Stiri Externe / Germania, în menghina terorismului

Germania, în menghina terorismului

 

După atacurile din Franța și puciul ratat din Turcia, parcă mai insistent ca înainte ne uitam spre Germania și răsuflam ușurați să vedem dovezi de cumpătare rațională în reacții și declarații. Dar nu este foarte greu să fii cu capul pe umeri când situația nu te implică direct. Să vedem cât se va mai menține sângele rece în Germania, luată recent în colimatorul teroriștilor.

Vineri, un tânăr sinucigaș despre care se crede că era psihic labil, a împușcat fatal 9 persoane și a rănit alte 35, dintre care 3 sunt în stare gravă. Autoritățile din München, unde a avut loc atacul, nu au făcut declarații depre motivațiile tânărului, care își procurase arma printr-o firmă care funcționează ilegal pe internet. Seria pistolului a fost îndepărtată. Incidentul de vineri a avut loc după ce cu doar câteva zile un tânăr refugiat de origine afgană înarmat cu un topor și un cuțit a rănit patru oameni într-un tren din sudul Germaniei, înainte de a fi împușcat fatal de poliție.

Mai recent, un alt refugiat, de această dată din Siria, a omorât o persoană și a rănit alte două persoane într-un atac cu o macetă în Stuttgart. Tânărul ajunsese din Siria în Germania cu 18 luni înainte și reușise să se anagajeze la un restaurant fast-food, unde lucra și femeia pe care a omorât-o și care se pare că ar fi fost gravidă. Cei doi au fost văzuți certându-se înainte ca tânărul de 21 de ani să plece și să se întoarcă cu arma. Încă nu se cunoaște motivul atacului, însă este posibil ca atacatorul să fi nutrit sentimente neîmpărtășite față de victima sa. Un atac de o probabilă sorginte teroristă a avut loc duminică seara la Ansbach, în apropiere de Nuremberg, unde un sirian solicitant de azil în vârstă de 27 de ani s-a detonat rănind 12 persoane, dintre care 3 în stare gravă. Explozia a fost calificată de autoritățile germane drept atentat. Se pare că autorul atacului se afla de doi ani în Germania, unde stătea cu un permis provizoriu de ședere, după ce i s-a refuzat cererea de azil și ar fi urmat să fie deportat în Bulgaria. Acesta ar fi încercat de mai multe ori să se sinucidă și chiar fusese internat într-o clinică de psihiatrie, iar acum ar fi avut intenția să provoace cât mai multe victime, încercând să intre la un festival de muzică pop la care participau 2.000 de persoane. Pentru că nu avea bilet și nu i s-a permis intrarea, s-a detonat în fața unui restaurant din zonă.

„Este îngrozitor că cineva care a venit în țara noastră să caute refugiu a comis acum o asemenea crimă și a rănit un număr mare de persoane care erau la ei acasă, aici… Este încă un atac care va intensifica temerile pe care cetățenii noștri le au deja cu privire la securitate. Trebuie să facem totul pentru a preveni răspândirea violenței în țara noastră”, a declarat Joachim Herrmann, ministrul de Interne al Bavariei, landul unde a avut loc atacul.

Ce se întâmplă mai departe

Germania este țara europeană care a deschis larg porțile imigranților arabi și africani. Față de celelalte țări europene, aici s-au bucurat de cea mai bună primire. Până acum nu se știa despre acest plan, însă se pare că s-a demarat și un program pilot în țară prin care armata germană antrenează peste 100 de imigranți sirieni pentru roluri civile în diverse domenii cum ar fi tehnologia, medicina și logistica, adaptate în vederea unei eventuale reconstrucții a țării lor. „Ideea este că ei vor merge înapoi în Siria într-o bună zi și vor ajuta la reconstrucția” țării lor devastată de război, a explicat în presă Ursula Von der Leyen, ministrul Apărării. Cum ar trebui să se simtă cetățenii acestei țări în momentul în care devin victimele celor pe care au căutat să îi ajute? Și ce șanse va mai avea Angela Merkel să fie realeasă ca și cancelar, după ce siguranța lor începe să fie pusă în joc?

După atacul care a avut loc vineri la München a început în Germania o discuţie politică privitoare la consecinţele faptei, scrie RFI. Astfel, unii politicieni au cerut amplificarea aparatului de siguranță, adică a numărului de persoane angajate în poliție și serviciile secrete, în timp ce alții, printre care și vice-cancelarul Sigmar Gabriel, au cerut o înăsprire a legislației care reglementează portul de armament și limitează accesul la armele fatale. Pe de altă parte, politicieni precum liderul ecologiştilor, Cem Özdemir, au atras atenția că într-o societate deschisă şi democratică nu va exista niciodată o garanţie absolută în ceea ce priveşte siguranţa. „Cine doreşte o siguranţă absolută ar trebui să transforme ţara într-o societate închisă ermetic, în care ni se controlează gîndurile şi unde se vor instala peste tot camere de supraveghere. Aşa ceva nu dorim“, a declarat Özdemir radiodifuziunii germane (DLF). Este ferice că se menține o asemenea poziție, când deja în alte state, precum Rusia, s-au impus legi polițienești care îngrădesc libertățile și drepturile fundamentale ale omului pentru a obține un grad mai mare de siguranță. Însă acest plus de siguranță nu poate fi nicidecum garantat, ci este mai degrabă un experiment pentru care oamenii au renunțat la niște drepturi care vor fi greu de recâștigat.

Terorismul, o amenințare globală

Germania și Franța nu au fost singurele țări afectate recent de „gheara” ascuțită a terorismului. Se pare că gruparea teroristă Stat Islamic își schimbă din nou planurile de dezvoltare, făcându-și debutul în inima Afganistanului. Sâmbătă, doi sinucigași ai grupării teroriste s-au infiltrat într-un grup de protestatari ai minorității hazare și s-au detonat ucigând 80 de persoane și rănind alte 200. Talibanii, cunoscuți pentru atitudinea de superioritate față de această minoritate pe care au persecutat-o adesea, s-au grăbit să condamne atacul, unul din cele mai sângeroase din ultimii 15 ani. Atacul vine la doar câteva luni după ce președintele țării s-a mândrit că țara sa va fi „un mormânt” pentru SI. Acesta s-a folosit de tema terorismului pentru a sublinia necesitatea unei prezențe continue a americanilor în țară.

În acest context, al creșterii amenințării teroriste la nivel global, Liga Arabă se reunește astăzi și mâine pentru a discuta despre crearea unei forțe comune pentru combaterea terorismului, care a fost declarată o prioritate. Aceasta ar presupune soluţionarea crizelor din Siria, Libia, Yemen, precum şi a conflictului israelo-palestinian. Ideea că lumea se află deja într-un tip bizar de război mondial, al Treilea Război Mondial, în care suntem confruntați de totalitarismul islamic care omoară civili peste tot prin lume, este din ce în ce mai des adusă în discursul public atât de către analiști politici, cât și de politicieni.

Cel mai recent exemplu este al fostului premier francez, François Fillon, care a declarat că „Am intrat într-o formă de război mondial care se întinde din Asia de Sud-Est pînă în Africa occidentală trecînd prin tot Orientul Apropiat.” Statul islamic, mai spune François Fillon, „este o mişcare totalitară, ca şi nazismul, el recurge la aceleaşi resorturi, doreşte să impună întregii lumi un mod de viaţă şi de a gîndi”, citează RFI. Acest tip de război mondial este numit de unii analiști „război molecular”, caracterizat în principal de faptul că inamicul se află deja printre noi și că nu are nevoie de arme, ci se poate folosi de o varietate de obiecte cotidiene, astfel încât atacurile devin imposibil de prevenit. Este ceea ce grupul G20, reunit la nivel de miniștri săptămâna trecută în China, a numit „terorism low-cost”, dar care începe să devină o amenințare pentru creșterea economică globală și care ar necesita o mobilizare mondială.

Momentul în care politcienii încep să tragă astfel de concluzii este momentul în care cetățenii trebuie mai mult ca oricând să își înfrângă frica și să nu permită derapaje de la normele democratice pentru atingerea unor scopuri politice ascunse, așa cum am văzut că se întâmplă deja în Rusia. Acesta este momentul oportun pentru taxarea discursurilor unor politicieni, precum Donald Trump sau Marine le Pen și alții ca ei, care vor să pună în mișcare un tren al fricii și urii oarbe între cetățeni, tren care să îi ducă drept în top. La nazism, comunism, fascism a existat un leac și el s-a numit „democrație”, fie ea și una șchioapătă și oarbă într-un ochi, ca cea de azi.

Sursa: semneletimpului.ro

Check Also

Extrema dreaptă intră în parlamentul german – Eliza Vlădescu

După ziua de duminică, pieÅ£ele financiare din Europa, È™i nu numai, răsuflă încă o dată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *